Dimploma „I-au dat cu flit liftului” se acordă comisiei care a recepționat pasarela cu un lift nefuncțional





O dimplomă se acordă celui mai puțin băgat în seamă subiect: ascensorul pentru persoanele cu dizabilități care face parte integrantă din pasarela fostului primar al Aradului. Un proiect care a fost atât de ascuns încât au și uitat oamenii din primărie să facă ISCIR-ul la el, preț de patru ani. Asta până când i-am întrebat noi de sănătatea liftului și, după lupte interminabile, am aflat că liftul va fi brici ca cuțâtu și va funcționa. Exact după ce firma din Oradea care l-a pus acolo acum patru ani, și care nu le mai răspunde la telefon celor de la Primărie, le va da declarația de conformitate (uituci mai sunt și ăia, dragii de ei), i se va face ISCIR-ul (pentru că nu l-a avut niciodată, cum nici nu a funcționat vreodată) și după ce se vor repara ușile liftului, deoarece se pare că atenția nedorită din ultimele luni nu i-a făcut bine liftului și acestuia i-au fost îndoite ușile. Ei, ‘tu-i mama mă-sii! Bă, când e să ai ghinion… vorba aia.
Dar prima dată trebuie să ajungă piesele. Ca orice sistem format din mai multe piese, toate piesele trebuie să fie bune ca acesta să funcționeze bine. Asemeni cum o comisie de recepție ar fi trebuit să spună că e bai cu liftul și să nu se semneze recepția. Astfel, în ordinea în care ne-au fost prezentanți chiar de către Primărie, membrii comisiei sunt:
1. Ioan Ignat, director executiv al Direcţiei Patrimoniu – preşedinte
2. Marius Farcaş, şef Birou Întreţinere şi Reparaţii Imobile- membru
3. Lucia Giurgiu, şef Serviciu Investiţii Dezvoltare Imobile-membru
4. Florica Barbu, consilier Serviciul Investiţii Dezvoltare Imobile-membru
5. Mirela Szasz, şef Serviciu Construcţii şi Urbanism-membru
6. Emil Iancu, inspector în construcţii, Inspectoratul de Stat în Construcţii-membru
7. Sorin Cioara, şef Sistem Hidrotehnic, Administraţia Naţională Apele Române-membru
Însă noi vom acorda doar o singură dimplomă, nu ne-a venit încă hârtia, știți, și nu găsim manualul de la imprimantă ca să vedem cum facem mai multe copii. Dar am vorbit cu firma care face imprimanta și a zis că ne trimite manualul, numai că nu răspund la telefon în ultima vreme și… știți…
An de an, începând din 2014, tragem linie și facem haz de necaz pe seama realității, acordăm, deci, Dimplome la mișto tuturor „panaramelor” anului la fiecare rubrică de pe Special Arad. Aceste articole sunt pamflete și trebuie tratate ca atare, dar orice asemănare cu realitatea NU este pur întâmplătoare.
CLICK AICI pentru TOATE Dimplomele anului 2019!
Citește și Dimplomele din anii trecuți:
• Dimplomele Special Arad 2018 – CINCINALUL Marii Uimiri
• DIMPLOMELE Special Arad – 2017. Prostia, incompetența și, în anumite cazuri, gafele #PERSISTĂ
• DIMPLOMELE Special Arad – 2016. #pățăști!
• DIMPLOMELE Special Arad pentru panaramele anului 2015
• DIMPLOMELE Special Arad pentru panaramele anului 2014
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)