Mergând sâmbăta noaptea, cu puțin înainte de miezul nopții, împreună cu fiica, venită acasă de Paști, spre biserica ortodoxă din Grădiște, am schimbat așa, ca între tată și fiică, câteva idei. Mai mult vorbe, că nu era momentul de idei prea sofisticate. Am căzut de acord asupra importanței obiceiurilor și momentelor religioase în viața unei comunități.

Indiferent de religie și de forma ei, să nu uităm că până și românii aparțin de nenumărate forme ale creștinismului, chiar dacă majoritatea se consideră ortodocși. Poate tocmai de acea, obiceiul ortodox de a lua lumină la Înviere este un puternic simbol ortodox al apartenenței creștine, chiar dacă cei neortodocși se uită oarecum nedumeriți la alaiul și mișuneala din jurul bisericilor ortodoxe.

În ceea ce mă privește, m-am arătat excedat de obiceiul evident al politicienilor români de a se folosi de religie pentru a se face acceptați sau chiar respectați și iubiți de marea masă a credincioșilor. Mă rog, ar fi aici multe de zis, dar fiică mea, mult mai umblată în lume ca tatăl ei, mi-a atras atenția că obiceiul nu este neapărat românesc, chiar dacă pe aici încă persistă, ca de altfel în întreaga ortodoxie, forme mai vechi, împletirea bisericii cu politica lumească fiind o tradiție milenară.

Am căzut de acord, inclusiv la ideea că laicizarea lumii moderne nu înseamnă neapărat renunțarea la credință, ci mai mult instituționalizarea îndoielii privind modul în care bisericile se folosesc în interesul lor strict lumesc de această nevoie umană a credinței în ceva care trece dincolo de viața de zi cu zi.

În drumul spre casă, fiica având grijă ca lumânarea ei să nu se stingă, am vorbit mai mult eu, pendulând între laic și religios, având în vedere cele discutate până atunci. Și aici am ajuns la consens, există diferențe provinciale peste tot, nemaivorbind de provincialismul din ce în ce mai evident după cum te distanțezi de zona centrală și de vârf a unei culturi.

La Arad, de exemplu, lumina de la Ierusalim a fost primită de președintele Consiliului Județean.

E de înțeles, nu, a sosit lumina în județ, cine să o primească primul? Președintele și vicepreședinții, plus prefectul, că altfel nu se înțelege ce se urmărește de fapt. Iar cu această ocazie, dacă privim și după decor, observăm rolul Domnului Iustin Cionca și al celor din jurul său în a se folosi de ortodoxia arădeană.

Nu e lucru puțin, având în vedere baza neoprotestantă a puterii politice arădene, vorba vine, liberale, de peste două decenii. Numai că neoprotestantismul este puternic în Arad, în județ se mai pierde în mulțimea ortodoxă.

Așa că liderii politicii din oraș au fost mult mai circumspecți, oarecum mai adecvați, am putea zice. Primarul Bibarț și-a continuat rondurile, chiar dacă nu a pomenit de Rond de Paști, trecând pe la bătrâni, dar oprindu-se și la Catedrala Catolică, toate acestea, desigur, după ce a luat lumina ortodoxă obligatorie.

Liderul politicii arădene din ultimele decenii, euro-deputatul Gheorghe Falcă, a fost deosebit de retras, anunțând sărbătoarea încă în zilele de dinainte, fără să se afișeze cu Lumina Sfântă în Noaptea de Înviere.

În concluzie, putem afirma că la Arad Noaptea de Înviere s-a desfășurat conform programului, sărbătoarea a început ca de obicei – observând, totuși, mulțimea care a venit „să ia lumină” mult mai mare ca înainte -, politicienii făcând tot posibilul să nu scape momentul.

Aici se cuvine observația discutată cu fiica pe drumul de întoarcere de la Înviere. Religia este una, credința cu totul altceva. Întrebarea esențială nu este, de aceea, de ce parazitează politica religia, ci măsura în care religia mai păstrează ceva din învățătura autentică a lui Hristos.

Să ne aducem aminte: Iisus nu se atingea de bani și nu dădea nicio importanță puternicilor zilei – politicienii de atunci, indiferent dacă e vorba de militarii romani sau preoții evrei -, fiind preocupat de cei necăjiți și fără ajutor, de cei care nu trăiau pentru bogăție și mărire, ci pentru a-și deschide sufletul în căutarea adevărului de dincolo de aparențele zilelor care trec fără noimă.

Iar din această perspectivă – lăsând  la o parte cele întâmplate strict în jurul nostru – nu putem lăsa fără atenție jocul ipocrit al celui mai puternic din Rusia, cel care, după ce în Vinerea Mare militarii săi au omorât civili ucraineni care se pregăteau de Paști, anunță un armistițiu de 30 de ore cu Ucraina. Un gest de o ipocrizie strigătoare la cer, o folosire a simbolurilor religioase pentru propria imagine și putere caracteristică adevăraților păcătoși. Nemaivorbind de faptul că armistițiul există doar afirmat de Putin, acțiunile militare se desfășoară în continuare.

De la Putin la Trump. Sămbăta au fost din nou proteste împotriva lui în SUA, dar cel mai important eveniment al zilei din America au fost manifestațiile de la Lexington și Concord, localitățile suburbane ale Bostonului, de unde a pornit, fix acum 250 de ani, revoluția americană. Da, aceea pe care Trump nu dă nici doi bani, spunând și făcând niște lucruri care readuc în lume realitatea păcatului original.

Hristos a Înviat!

Citește și:

Ştiri aproape ratate (25). Toate veștile bune din Săptămâna Patimilor şi încă o înviere