Comunicat Ilie Cheșa, primar Secusigiu





Primarul liberal al comunei Secusigiu, Ilie Cheșa, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că, din cauza Guvernului Ponta și a deciziei de a „echilibra” bugetele locale, comuna pe care o conduce a pierdut aproape jumătate din bugetul pe care îl avea în anii anteriori.
Știu că s-a mai vorbit despre decizia Guvernului Ponta de a «echilibra» bugetele locale, dar acest subiect, prin efectele negative pe care le produce, este mereu unul de actualitate. Aș vrea să vorbesc despre efectele negative pe care această decizie a Guvernului le are asupra comunei Secusigiu și asupra cetățenilor acesteia. În primul rând aș vrea să vă spun că Secusigiu pierde, prin această «echilibrare», aproape jumătate din fondurile pe care le aveam în anii anteriori. Dacă în trecut aveam un buget de aproximativ 2,7 milioane de lei, plus veniturile proprii, acum avem un buget de 1,5 milioane. În acest fel, ne rămâne de spus doar că Guvernul stopează dezvoltarea comunei Secusigiu, dar și a altor comune mari, în dauna unor comune mici. Este greu și, în același timp, frustrant să știi că Guvernul pune semnul egal între o comună de câteva mii de locuitori și una de câteva sute de locuitori. Nu am nimic împotriva comunelor mici, dar este ilogic. În aceste condiții, avem o singură șansă să ne dezvoltăm, iar această șansă constă în atragerea de fonduri europene, prin Grupurile de Acțiune Locală (GAL)”, a declarat Ilie Cheșa, primarul comunei Secusigiu.
Comentariile portalului
Au 27 ani de muncă, respectiv 30 de ani de muncă, nu este vârsta lor
Care ,,numeroase generatii".... au 27 și 30 de ani, câte generații puteau pregăti? Dar să nu umbrim munca lor. Felicitări
Uite cum fugem tot timpul Gică Galerie. 🤣A fugit și de la Antena 3, poate pt că de dimineața l-au nervat la nervii capului niste ,,scârbe" de ziariști (...)