Ilie Cheșa: „De ce candidez la primărie” (P)





Mulți dintre voi mi-ați pus această întrebare, mi-ați cerut să explic de ce vreau să ajung primar al Aradului. Motivele sunt foarte simple:
Sunt născut și crescut în Arad și simt că este datoria mea să dau tot ce pot comunității care m-a format.
Mi-am asumat această competiție pentru că avem datoria să le lăsăm copiilor nu doar un oraș care să fie un punct de plecare spre o lume mai bună, ci un loc unde să-și dorească să rămână, din toată inima.
Candidez la primărie pentru a încerca, alături de voi, să readucem la viață acel Arad pe care ni-l dorim cu toții! Să redăm viață Ștrandului, unde acum 20 de ani, în fiecare weekend, erau zeci de mii de tineri, dar și mii de turiști veniți din Timiș, Bihor, Hunedoara și din alte județe ale țării.
Vreau să demonstrez că se poate face administrație publică corect și eficient, în interesul oamenilor. Nu doar la nivel de promisiuni, pe care le vedem din patru în patru ani, ci prin fapte.
Am văzut în ultimii doi ani foarte multă dorință de schimbare din partea arădenilor, la sutele de întâlniri pe care le-am avut cu cetățenii. Sunt tot mai mulți cei care doresc să se implice, iar entuziasmul lor este unul dintre motivele pentru care am decis să fac acest pas. Sunt convins că alături de ei, de cetățenii Aradului, vom reuși.
Împreună schimbăm Aradul în bine!
Publicat de Special Advertising
CMF 21240002
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.
Comentariile portalului
Pr primul loc ar fi trebuit să fie cea mai sigură! Apoi, cea mai potrivită, cea mai rapidă și cea mai ieftină. Aceasta a fost solicitarea noastră.
conteaza pusi nu prinsi ; las ca merge si asa
Nu ati intrebat primaria ca din cei 1000 de arbusti plantati cati au apucat toamna deoarece vedem in zona 300 Micalaca f. multi uscati deoarece nu au fost udati la timp si (...)