Lenin a construit statul proletariatului „eliberat” din robia capitalului, tip de stat pe care urmașul său, Stalin, l-a impus României. Dar „dictatura proletariatului” era exercitată de „cei puțini”, considerați „cei mai buni”, „aleșii”, aceștia constituiau „clasa politică”. Cei mulți formau „masele”, adică „oamenii muncii”.

Între cele două categorii curgea o „vale adâncă”, vorba unui bătrân hâtru din satul meu. Totuși, „cei puțini” nu dețineau o putere nelimitată, deasupra lor trona „Atotputernicul” (fie el Secretar General al PCR, sau președintele al RPR-RSR). Presupusa dictatură a proletariatului avea forma și temeinicia unei piramide: Atotputernicul – puternicii – masele largi populare. Cei puternici (clasa politică), prin îngăduința Atotputernicului, se bucurau de multiple avantaje, favoruri și bunuri, la care „cei mulți”, de jos, nu îndrăzneau nici să viseze. Și totuși, puternicii sufereau o frustrare cumplită când vedeau pe Atotputernic lăfăindu-se în palate, castele, vile somptuoase de la munte la mare. Stăteau cuminți, supuși, umili în fața lui, dar în sufletul lor jinduiau la mai mult!

Experiența de nemulțumiți de cât aveau și de cât li se permitea să aibă, a stârnit în ei dorința și lăcomia. Cu această zestre psihologică s-a născut noua clasă politică postdecembristă. Într-un timp record, politicienii noștri au pus stăpânire pe o bună parte din avuția țării, păduri, terenuri agricole, industrie, vile luxoase, afaceri „grele” etc. Prin această mișcare, clasa politică a devenit implicit și o „clasă economică”. Efectul este dezastruos! Statul a ajuns la discreția celor bogați, de la „dictatura proletariatului” la „dictatura plutocratică” (din grecescul „ploutos” = bogăție și „kratos” = putere). Plutocrație nu este interesată de progres, de ridicarea nivelului economiei la standarde europene sau de performanțe. Ea preferă o Românie neschimbată deoarece așa este profitabil potentaților economici.

Savantul economist A.L. Capussela a denumit „stat captiv” cel asemănător cu România de azi. Un stat poate fi definit captiv „atunci când elitele economie sunt suficient de puternice încât controlează întreg procesul politic”, spune A.L. Capussela. „Într-un stat captiv, societatea nu este capabilă să tragă la răspundere elitele economico-politice, nu posedă instrumentele prin care să le limiteze puterea și să le strunească lăcomia”. Numai un stat de drept, real și puternic, va garanta stabilitatea și progresul țării noastre. Deocamdată sunt semne slabe că în locul plutocrației se va instaura domnia legii.

Regele Augias din Iliada lui Homer, pentru a-și curăța grajdurile de grămezile de murdării, a recurs la puterea fizică, supraumană, a eroului legendar Hercule, care a abătut înspre grajduri apele râurilor Alfeus și Peneus, dar în România cine va curăța politica noastră de putregaiul moral? Răspunsul meu: doar noi înșine.