Cetățenii arădeni sesisează un pericol iminent pe o stradă din centru
Am promis că vom continua relatările despre problemele pe care cititorii noștri ni le semnalează.
Următoarea (suntem convinși că nu va fi un caz singular, din moment ce la noi nimic nu este gata și pe deasupra este făcut și prost…) a ajuns la noi duminică seara și subiectul principal este o groapă imensă pe strada Iustin Marșieu. Modul în care este semnalizată (un băț și o sticlă de detergent), ne face să credem că e vorba de un cetățean cu simț civic (nu un reprezentant al autorităților abilitate), același simț civic de care a dat dovadă și cititorul nostru.
Aceasta e groapa semnalată de cititorul nostru. Pozele sunt făcute noaptea:
Având în vedere faptul că strada este prost luminată, groapa devine aproape invizibilă. Circulând cu mașina, ajungi să eviți în ultimul moment groapa.
Azi ne-am dus și noi să facem poze pe lumină. Hăul e vizibil, doar că acum sunt și mașini parcate, iar cele care circulă trec la câțiva centimetri de groapă. Mașinile mai mici au șanse să treacă, pentru cele cu gabarit mai mare nu băgăm mâna în foc, totodată existând pericolul ca din cauza greutății lor groapa să se surpe mai mult. Nu o spunem noi, o spun pozele.
Ce le rămâne cetățenilor de făcut, până când autoritățile se vor sesiza și vor astupa groapa care ar putea provoca daune grave, este de a circula cu mare atenție pe această stradă.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, vorbărie goală. De fspt, și literatura sau dramaturgia este vorbărie doală, nu doar ziaristica. Și fără un conflict serios (ca-n textele manelelor unde "dujmanu" (...)
D-mnul Valer,au subordonat politic prin punere în functii în Institutiile de Control ale Statului de oameni slab pregātiti,obedienti,santajabili,cupārātori de diplome(ex Min Interne, (...)
Prima imagine este cu Domnul Riviș-Tipei junior chiar la începuturi după ce a ajuns consilier. Iar poza aceea de la Bruxelles cu soborul de preoți, oare ce ilustrează?