joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Câți bani vor cheltui, câți vor „produce” și ce investiții pregătesc TOP SA, Recons, CET Hidrocarburi, Gospodărirea Comunală și CTP Arad pentru 2021

    de Raluca Medeleanu | 13 mai 2021, 2:52 PM | Administraţie | Topic special

    0

    În cadrul ședinței de consiliu local de joi, 13 mai, consilierii locali au aprobat bugetele de venituri și cheltuieli pentru companiile subordonate Primăriei Arad, anume Târguri, Oboare, Piețe (TOP) S.A., Recons, CET Hidrocarburi, Gospodărirea Comunală și Compania de Transport Public (CTP) Arad.

    Din documentelor aprobate aflăm ce investiții intenționează să facă aceste companii, cum au încheiat anul trecut („pe minus” sau „pe plus”), cât estimează să cheltuie pe personal și ce venituri speră că vor încasa anul acesta.

    TOP S.A: se preconizează o creștere a profitului

    Aflăm că în bugetul pe 2021 a TOP S.A. nu se prevăd creșteri salariale, iar nivelul câștigului mediu lunar pe salariat  este la nivelul celui din anul 2020, respectiv 4.488,97 lei.

    Veniturile totale ale TOP SA prevăzute pentru anul 2021 sunt de 6.850.000 lei, iar cheltuielile totale sunt de 6.438.000,91 lei.

    Dacă în anul 2020, TOP SA a înregistrat pierderi de 889.000,44 lei., pentru anul 2021 societatea prognozează să realizeze un profit brut de 411.000,09 lei.

    Investiții planificate pe 2021:

    -realizarea unui studiu de fezabilitate pentru amenajarea unei hale și a copertinelor în Piața Obor, prin mutarea celei din Piața Catedralei și a zonei adiacente, banii fiind acoperiți din transferuri de la Bugetul local în valoare de 160.000 lei

    -realizarea unei lucrări de amenajare pe platoul de la Piața Obor, din surse proprii, în valoare de 200.000 lei.

    RECONS: mai mulți angajați

    Cheltuielile salariale pentru 2021 cresc cu 46,38 % față de cele de anul trecut, respectiv de la 6.102.000 lei cresc la 8.932.000 lei. Recons justifică această majorare prin creșterea numărului mediu de salariați programat de la 160 la 212. Totuși, câștigul mediu brut lunar/salariat nu crește față de nivelul realizat în anul 2020.

    Veniturile totale prevăzute la Recons pentru anul 2021 sunt 19.486.000 lei, preconizându-se astfel o creștere față de cele din 2020 (care erau 15.859.000 lei), iar cheltuielile totale pentru anul 2021 sunt 19.287.000 lei, tot în creștere față anul 2020 (când erau 16.722.000 lei).

    Dacă în 2020, Recons înregistra o pierdere de 863.000 lei, pentru anul 2021 societatea prognozează să realizeze un profit de 199.000 lei. De asemenea, dacă anul trecut Recons a înregistrat plăți restante în cuantum de 160.000 lei, pentru anul 2021 societatea nu programează plăți restante.

    Investiții planificate pe 2021:

    – să cumpere o mașină de transportat deșeuri/containere, în valoare de 700.000 lei, cu bani din bugetul local al municipiului Arad.
    – să cumpere anumite bunuri (nu se specifică exact ce) în vederea dezvoltării în baza HCLM nr. 51/29.01.2018, în valoare de 89.000 lei, cu sursa de finanțare tot bugetul local al municipiului.

    CET Hidrocarburi: scade numărul de angajați

    Cheltuielile salariale prevăzute pentru anul 2021 sunt 15.243.000 lei, înregistrându-se o scădere cu 9,06 % față de anul trecut, întrucât scade numărul mediu de salariaţi estimat, de la 291 la 260 persoane. Totuși, câştigul mediu lunar pe salariat în anul 2021 este de 4.455 lei, rezultând o creştere de 2,53 %.

    CET Hidrocarburi explică această creștere prin două motive: o creștere a salariului minim brut pe țară, cât şi reîntregirii salariilor, pentru intregul an 2021, pentru angajaţii care au beneficiat de şomaj tehnic în anul 2020 (75% din slariul de bază).

    Plăţile restante prevăzute în bugetul propus pentru anul 2021 sunt de 19.500.000 lei, adică în scădere cu 0,77 % față de anul trecut. Veniturile totale pentru anul 2021 sunt 71.810.000 lei, înregistrându-se o scădere cu 6,40 %, iar cheltuielile totale sunt 81.489.000 lei, adică cu 2,07 % mai mici față de anul trecut.

    CET Hidrocarburi a încheiat anul 2020 pe minus cu 10.450.000 lei, reprezentând pierderi înregistrate din activitatea de exploatare, pe care va încerca să le remedieze în anul 2021 cu 7,37%.

    Subvențiile prin care se vor acoperi diferențele dintre preţul de producere, transport, distribuţie și furnizare a energiei termice livrată populației şi preţul local al energiei termice facturate populației sunt în valoare de 19.561.000 lei și vor fi acoperite, ca și până acum, de Municipiului Arad. Ponderea acestor subvenții este de 27,24 %.

    Investiții planificate pe 2021:

    Din Bugetul Municipiului Arad: reabilitarea rețlei de transport şi distribuţie a energiei termice şi transofmarea PT din cartierul Aradul Nou, modernizare reţele termice aferente punctelor termice PT 5 Grădişte, PT2 Lac, PT4 Macul Roşu, PT Pasaj, PT6V, PT O. Terezia, documentația tehnică pentru reabilitare reţele secundare de distribuţie agent termic şi puncte termice, documentația tehnică pentru reabilitare reţea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad, un studiu de fezabilitate pentru instalare unei unități de producere energie termică pe biomasă, înlocuire cazane pe gaz la SC CET Hidrocarburi SA Arad
    Din surse proprii ale CET H.: modernizarea instalațiilor de pompare termoficare primară cu convertizor de frecvenţă, achiziţionare unui program informatic de facturare, modernizarea sistemului teletransmisie prin comandă de la distanţă pentru anumite puncte termice, instalaţii de hidrofor în punctele termice PT 3V, PT 2’ și modernizarea parcului de contoare.

    Gospodărirea comunală: cresc ușor veniturile și cheltuielile

    Societatea va mări cheltuielile salariale pe motivul creșterii salariului minim brut pe ţară (pentru 7 angajaţi), precum şi pentru că a mai angajat încă două persoane ca urmare a extinderii activitâţii de vidanjare, astfel că totalul pentru 2021 a cheltuielilor salariale se ridică la 5.669.000 lei,  cu 0,89 % mai mult față de anul trecut. Numărul mediu de salariaţi va fi 135 persoane. De asemenea, cheltuielile salariale cresc și din cauza reîntregirii salariilor, pentru intregul an 2021, pentru angajaţii care au beneficiat de şomaj tehnic în anul 2020 (75% din slariul de bază).

    Gospodărirea Comunală nu a realizat plăţi restante în anul 2020 și nu preconizează nici pentru acest an.

    Veniturile totale pentru 2021 sunt de 10.742.000 lei, mai mari cu 5,25 % față de anul trecut, iar cheltuielile totale sunt 10.541.000 lei, cu 12,07% mai mult față de anul trecut. Dacă în 2020 a înregistrat un profit de 741.000 le peste nivelul programat de 34.000 lei, pentru anul 2021 îşi propune un rezultat brut de 201.000 lei.

    Investiții planificate pe 2021:

    Din bugetul Aradului: documentația tehnică pentru reabilitarea capelei funerară şi împrejmuirea cimitirului din Gai (60.000 lei), documentația tehnică pentru reabilitarea împrejmuirii cimitirului Mureșel (40.000 lei).

    Din venituri proprii: reparaţie padocuri pentru câini, alei, scurgeri, platforme betonate (100.000 lei), reabilitare sediu (30.000 lei), construcţie padocuri noi  (80.000 lei),  instalare sistem de supraveghere video antiefracţie şi antiincendiu (10.000 lei) și lucrări de finisare a construcţiilor, electrice, gaz  (40.000 lei).

    CTP Arad: reduce din posturi și vrea să ridice considerabil profitul

    Compania de Transport Public nu prevede majorarea cheltuielilor salariale anul acesta. Dacă în 2020, cheltuia  31.406.000 lei la un număr mediu de 633 salariați, în 2021 sunt propuse 27.536.000 lei la un număr mediu de 555 salariați. Câștigul mediu lunar pe salariat în 2021 este de 4.134,54 lei, cu 4,75% mai mult față de anul trecut, din cauza șomajului tehnic de care au beneficiat angajații în anul 2020 (75% din drepturile salariale).

    Veniturile totale prevăzute pentru anul 2021 sun 49.494.000 lei, cu aproximativ 8 milioane mai mult față de anul trecut, iar veniturile din subvenții sunt 26.700.000 lei, din care 20.000.000lei din bugetul CLM Arad și 6.700.000 lei din bugetele locale ale UAT-urilor membre ADI Transport Arad care beneficiază de transportul public efectuat de CTP Arad S.A. În ceea ce privește totalul cheltuielilor pe care le va avea de achitat CTP anul acesta, ele sunt estimte la 49.377.000,08 lei, cu aproximativ 11 milioane mai mult față de anul trecut.

    Profitul preconizat anul acesta este de 116.000,92 lei, considerabil mai mare față de cel de anul trecut care a fost de 2.744.000 lei lei. Pentru anul 2021 își propune realizarea unui profit brut de 116.000,92 lei. De asemenea, intenționează și să reducă din plățile restante, de la 1.105.000 lei la 1.000.000 lei.

    Investiții planificate pe 2021:

    CTP dorește să amplaseze o stație de reîncărcare pentru autovehicule electrice (autobuze) în garajul SC CTP Arad SA, investiție realizată din transferuri de la Bugetul Local în valoare de 2.494.000 lei.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.