joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Cât de eficiente sunt booster-ele Pfizer și Moderna – studiu The Lancet

    de Special Arad | 30 octombrie 2021, 10:42 AM | Coronavirus

    0

    Referitor la vaccinul Pfizer, revista de specialitate The Lancet a publicat la începutul lunii octombrie 2021 un studiu despre eficacitatea sa. Cercetarea a fost făcută în SUA în perioada 14 decembrie 2020 – 8 august 2021, pe un număr de peste 3,4 milioane de persoane.

    În cazul persoanelor vaccinate cu schema completă (două doze), vaccinul Pfizer a avut o „eficiență împotriva Sars-Cov-2” de 73% și de 90% împotriva formelor grave care au necesitat spitalizare.

    Astfel, eficiența împotriva infecțiilor a scăzut de la 88% (în prima lună de la vaccinarea completă) la 47% (după cinci luni).

    Împotriva variantei Delta, vaccinul Pfizer are o eficiență de 93% în prima lună, care scade la 53% după patru luni.

    În ceea ce priveşte celelalte variante (non-Delta), eficiența este de 97% (prima lună) și ajunge la 67% (după 4-5 luni).

    În schimb, vaccinul e eficient timp de cel puțin 6 luni, în proporție de 93%, împotriva dezvoltării unor forme grave care necesită spitalizare, inclusiv în cazul infecţiilor cu varianta Delta.

    În cazul dozei 3 (booster) de la Moderna, aceasta va fi făcută și în România cu o cantitate înjumătățită de ser. Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid, Valeriu Gheorghiţă, a explicat că noile date ale companiei arată că, în acest caz, răspunsul imun este la fel ca la doza întreagă, dar că frecvența și intensitatea reacțiilor adverse sunt mai reduse.

    Conform unei analize realizate de Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC) din SUA, administrarea unui booster la jumătate de doză crește de 13 ori numărul anticorpilor împotriva variantei originale de coronavirus și de 17 ori în cazul tulpinei Delta.

    De asemenea, raportul CDC mai arată că vaccinul Moderna are o eficiență de 93,2% împotriva infecțiilor și de 98,2% împotriva formelor grave care necesită spitalizare, pe durata a cel puțin 5 luni de zile.

    Sursa: Digi 24

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.