duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    În sfârșit o veste bună pentru Arad! Se deschide (încă) o sală de păcănele

    de Mihai Todoca | 25 iulie 2023, 9:39 AM | Blogul Special Arad | Strada

    1

    Este binecunoscut faptul că centrul Aradului este plin de tot felul de restaurante, baruri, cluburi, terase și nici o sală de păcănele sau pariuri. Efectiv nu există un loc în care să uiți că ai intrat și să joci la păcănele toți banii pe care îi ai, sau la ruletă și alte activități de relaxare, așa că împătimiții jocurilor de noroc, ca să ajungă să simtă acel fior ce le curge pe șira spinării când pierd niște bani, ajung să îi dea la cerșetorii care nu precupețesc să împânzească seara corso-ul arădean.

    Însă, cei care aleg păcănelele ca mijloc de relaxare, au în sfârșit parte de vești bune. După ce un restaurant specializat pe șampanie și alte licori spumante și spumoase, s-a închis, zvonul că acolo se va deschide o sală de jocuri trimite o rază de speranță către jucătorii împătimiți. Oamenii străzii deja au inclus în lista lor locația, desemnând doi cerșetori care vor patrula zona la fiecare oră.

    Acum că am încheiat cu ironia autoimpusă, trecem la subiect.

    Pe bulevardul Revoluției, în locul unui cunoscut local care promitea să fie ceva inedit în Arad, se va deschide, conform surselor noastre o sală de păcănele

    Chiar lângă altă sală de păcănele. Înțelegem că este o simplă afacere pentru unii, dar pentru alții este doar o sursă de a-și alimenta această obsesie a pariurilor și a jocurilor de noroc. Boală – conform specialiștilor.

    „Dependenta de jocurile de noroc, numită și ludomanie, este o problemă de sănătate mentală ce se manifestă printr-o nevoie acută de a risca pierderea unui lucru valoros, în speranța obținerii unui câștig și mai substanțial.

    Jocurile de noroc pot stimula regiunea cerebrală asociată cu sentimentul recompensei în mod similar cu alcoolul sau drogurile, provocând dependența. Persoanele al căror mod de viață gravitează în jurul jocurilor de noroc suferă de o tulburare de control a impulsurilor”, explică Dr. Ovidiu Balaban-Pop, medic specialist psihiatru.

    În fond, ceea ce fac arădenii cu banii lor și sănătatea lor mentală nu este problema noastră. Fiecare este liber să-și trăiască viața așa cum dorește în limitele legii și bunului simț, însă nu putem să nu observăm lipsa de viziune a administrației. Explicăm de ce. În urmă cu câțiv aani, consilierii locali au votat o hotărâre prin care scoteau magazinele second-hand de pe Bulevardul Revoluției.

    O decizie aplaudată, o decizie logică și care dorea să crească calitatea corso-ului arădean. Tot în acea perioadă intrau în discuții și sălile de jocuri. Patronii lor au avut o întâlnire cu reprezentanții Primăriei, s-au lamentat că nu le va merge afacerea dacă vor fi scoși de pe centru, iar discuția… s-a pierdut în negura istoriei, păcănălele și pariurile sportive „inundând” centrul Aradului de la Podgoria până la Teatru.

    Pentru împătimiții jocurilor de păcănele, pe care, reiterăm, nu îi condamnăm, este o veste bună, dar pe noi parcă ne doare să vedem centrul Aradului cum începe să semene mai mult ca o copie nereușită „made in China” a celebrului Las Vegas.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cât se poate de „normal”; doar se știe:
      – numărul Sălilor de Jocuri de „noroc” (de fapt – Atenție fraieri! – nu e NICI UN „NOROC” , ci TOTUL E CALCULAT până în cele mai mici amănunte, pt PROFITUL maxim al PROPRIETARULUI!!! 😉) și al Caselor de Pariuri, este cel mai mare în țările și orașele cele mai sărace.
      .
      Numărul acestora e invers-proporțional cu Nivelul de Trai, de Cultură și de Inteligență al populației din acea zonă geografică, aceste locații fiind doar niște „centre de vânzare a ILUZIILOR” pt cei mulți și proști, dându-le falsa-speranță că vor ajunge și ei ca „cei de sus”…
      De aceea sunt și sprijinte de AUTORITĂȚI.
      .
      Trist și demoralizant… 😣

      +6 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.