11 august: exact 25 de ani de la eclipsa totală de soare
Astăzi, 11 august, în urmă cu 25 de ani a avut loc eclipsa totală de soare. Momentul a fost marcat la nivel național cu mare…
Astăzi, 11 august, în urmă cu 25 de ani a avut loc eclipsa totală de soare. Momentul a fost marcat la nivel național cu mare…
Arădenii iubitori de muzică clasică sunt invitați la un concert de excepție, în Sala de concerte a Palatului Cultural, sâmbătă, 17 august, de la ora…
După ce a fost aprobat un amendament ce prevede separarea activității de transport și producție a energiei termice, acum a fost întocmit un nou document,…
În premieră pentru Arad, cu ocazia Zilei Administratorului, se vor da premii pentru cele mai întreținute blocuri din municipiu, inițiativa fiind a ULAL în parteneriat…
Una dintre clădirile emblematice de pe Bulevardul Revoluției și-a recăpătat zilele acestea strălucirea de odinioară, grație eforturilor asociației de proprietari care a înțeles importanța conservării…
Un echipaj de Ambulanță s-a deplasat de urgență, miercuri seara, în zona 6 Vânători pentru a acorda îngrijiri medicale unei fete care a fost electrocutată…
Pe departe una dintre cele mai problematice investiții făcută de Primăria Arad în municipiu din ultima perioadă, reabilitarea de la Colegiul Național Elena Ghiba Birta…
Chiar dacă mai e mult până să înceapă propriu-zis lucrările, viitorul parc planificat în zona Vlaicu, către Câmpul Liniștii, începe să prindă contur cel puțin…
Momente de fericire la școala de dans Doma Art din Arad! Echipa de dansatorii X-Style a reușit să se califice în semifinalele competițioei mondiale „World…
Proiectul de reabilitare și modernizare pe care l-a câștigat Primăria pe fonduri europene pentru Colegiul Național Vasile Goldiș are șanse să ajungă în lista proiectelor…
Liniștea de pe Bulevardul Revoluției a fost întreruptă de o „simfonie” de claxoane de TIR-uri, sâmbătă după-masă, în jurul orei 15:30, când zeci de cap…
Spark… adică o scânteie de viață, într-o zonă din Parcul Copiilor care multă vreme a fost neglijată total. O profesoară de la Liceul German dorește…
Vechiul Cazinou a găzduit, joi seara, finala celei de-a XIX-a ediții a Concursului Județean de Frumusețe Miss Arad, iar frumoasa anului 2024 a fost desemnată…
Ministerul Educației a publicat rezultatele finale de la concursul național de Titularizare 2024, după ce au fost reanalizate lucrările candidaților care au fost nemulțumiți de…
Tot mai mulți arădeni care locuiesc în zonele rezidențiale, cu blocuri, din municipiu își exprimă nemulțumirea față de lipsa locurilor de parcare pentru vizitatori. Din…
Asociația Citizenit organizează între 15 și 31 august un atelier de artă murală cu IRLO, unul dintre cei mai apreciați artiști din lumea artei stradale…
În urma unui parteneriat dintre Consiliul Județean Arad realizat în trecut cu raionul Ialoveni din Republica Moldova, județul nostru va contribui cu bani pentru construcția…
Din cauza întârzierilor acumulate și a nemulțumirilor pentru modul în care au fost executate lucrările, Consiliul Județean (CJ) a început să ia măsurile necesare pentru…
Un moment din cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice a aruncat lumea în aer, întrucât a fost interpretat inițial ca o defăimare a scenei…
Primăria Arad intenționează să vândă un teren aflat în proprietatea Municipiului Arad, situat în Zona Industrială Sud. Este vorba despre imobilul teren înscris în CF…
Lucrările de reabilitare a Colegiului Național „Elena Ghiba Birta” au început în 2019, dar au fost întrerupte de mai multe ori, iar la un moment…
Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură (CMCA), va organiza Zilele Aradului în perioada 16 – 25 august. Cap de afiș la concertul din…
Consilierii județeni s-au reunit astăzi într-o ședință de îndată, în cadrul căreia au votat un singur punct pe ordinea de zi, un proiect de hotărâre…
Ca în fiecare an, Primăria va premia în cadrul Zilelor Aradului cuplurile de arădeni care celebrează în 2024 Nunta de Aur, adică 50 ani de…

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat, la data de 1 septembrie 2026, așa cum a indicat deja Special Arad (vezi AICI), portalul eSănătateaMea,...
Pacienții din întreaga țară vor avea, începând cu 1 septembrie, acces online la propriile documente medicale, prin noua platformă eSănătateaMea, anunță Casa Națională de Asigurări...
Doar 66 de posturi din cele 190 solicitate au fost deblocate pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în urma Memorandumului aprobat de Guvern pe...

Înainte de a ne ocupa de personajul colectiv pe care l-am botezat Călin Nicușor Dan Georgescu, câteva cuvinte despre efectele locale ale scandalului central care...
Ieri a fost 22 August, Ziua declarată a Aradului, scriu azi, în 23 August, pe vremuri sărbătoare de nu-ți mai reveneai din flamuri și lozinci....
Cu „Zilele Aradului”, avem două povești. Prima se referă la ce sărbătorim, iar a doua la cum s-a născut această sărbătoare. Începem cu a doua,...

Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...
Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Președintele PNL Arad Gheorghe Falcă a afirmat în cadrul unei conferințe de presă că PNRR este un succes pentru România. „În istoria României, nu am...
Filiala USR Arad a primit vizita ministrei mediului, Diana Buzoianu. În seara zilei de joi, 03 septembrie, aceasta a sosit în orașul nostru, unde s-a...
Senatorul USR Răzvan Anghel critică discursul PSD din ultimele zile privind reformele și fondurile din PNRR, în condițiile în care unele dintre reformele invocate acum...

Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...
Primarul comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și-a înaintat demisia din funcție la 24 august 2026, invocând motive medicale, personale și familiale. Plecarea acestuia din funcție...
Primăria Municipiului Arad urmează să organizeze mâine, în 20 august, o licitație publică pentru concesionarea unui teren situat pe Calea Timișorii nr. 125. La prima...

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, susține că Germania a trecut „în esență” la un „război real” împotriva Rusiei, după ce Berlinul a acuzat Moscova de...
Adunarea Generală a ONU a aprobat o nouă hartă globală care înlocuiește proiecția Mercator, folosită din 1569, și care a distorsionat timp de secole dimensiunile...
Hoții au pus ochii pe cantități impresionante de bere în două incidente separate petrecute recent în Statele Unite și Marea Britanie. În California, poliția investighează...

Dacia traversează unul dintre cei mai dificili ani din ultimul deceniu, după ce cota de piață a scăzut abrupt la 19,8%, față de aproape 29%...
China încearcă să‑și controleze mai strict expansiunea globală a industriei auto, după ce exporturile au explodat în ultimii ani, potrivit News.ro. Autoritățile de la Beijing...
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări și Prefectura județului Arad anunță că începând cu data de 15 septembrie 2026 se schimbă tarifele pentru emiterea...

Un nou val de informații despre incidentul de breșă cibernetică OpenAI-Hugging Face din iulie schimbă radical proporțiile cazului și deschide o nouă filă a controversei...
Inteligența artificială (AI) începe să lase urme vizibile pe piața muncii din economiile dezvoltate, iar angajații aflați la început de carieră și cei din domenii...
Inteligența artificială intră într-o etapă decisivă în Uniunea Europeană. Începând de duminică, 2 august, devine aplicabilă cea mai mare parte a obligațiilor prevăzute de Regulamentul...

Robert Pattinson a fost aclamat la Festivalul de Film de la Veneția pentru interpretarea sa din „Primetime”, filmul în care îl joacă pe Chris Hansen,...
„Fiul tâmplarului” / „The Carpenter’s Son“ (r. Lotfy Nathan), un thriller supranatural inspirat de anii mai puţin cunoscuţi ai copilăriei lui Iisus, va fi proiectat...
Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad continuă Caravana Filmului în cartierele municipiului, cu patru seri de proiecții dedicate copiilor și familiilor. Filmele vor...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Ezra Collective, Denzel Curry...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Grandmas House, Afrofuturistics feat....
Și totuși unde ai fost tu când rapperița Sisi s-a tatuat live pe Scena Mare, m-a întrebat o colegă care bănuia că nu mi-am petrecut...

Comunitatea internațională de fani Stargate continuă lupta pentru a readuce la viață serialul pe care Amazon l-a anulat înainte de începerea filmărilor, scrie CBR. Mișcarea...
Muzeul Lucas de Artă Narativă din Los Angeles, proiectul de suflet al lui George Lucas, se pregătește să se deschidă pe 22 septembrie și promite...
Filmul „Spider-Man: Brand New Day” continuă să domine cinematografele nord‑americane, bifând al cincilea weekend consecutiv în fruntea box‑office‑ului, cu încasări de 22,2 milioane de dolari...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...
Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...
Săptămâna Modei la Arad 2026 se desfășoară în perioada 17–23 august, în cadrul Zilelor Aradului, și include evenimente dedicate modei, frumuseții, creativității și promovării tinerelor...

O mașină de sute de mii de euro a fost găsită de polițiștii arădeni în data de 4 septembrie, anunță Inspectoratul de Poliție Județean. Polițiștii...
Un scandal izbucnit în parcarea unui supermarket din municipiul Arad a necesitat intervenția polițiștilor, vineri, după ce un bărbat ar fi agresat o femeie. Situația...
Un bărbat a fost atacat cu un cutter, în plină stradă, la Sântana, în urma unui conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool. Victima a...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)