S-a deschis centrul de înscrieri la UVVG
Centrul de Înscrieri pentru Admitere la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) din Arad și-a deschis porțile tuturor celor interesați în a urma studii universitare…
Centrul de Înscrieri pentru Admitere la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) din Arad și-a deschis porțile tuturor celor interesați în a urma studii universitare…
Au început înscrierile pentru preselecția Miss Arad, proiectul în cadrul căruia se decid finalistele concursului Miss Arad 2024. Concursul județean de frumusețe împlinește anul acesta…
Rețele Electrice Banat anunță (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Banat) anunță noi întreruperi de curent în județul Arad, dar și în municipiu. „Următoarele…
Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad în colaborare cu Colegiul Național de Arte „Sabin Drăgoi“ va organiza a IX-a ediție a școlii…
Comunicat. Idei bune, îndrăznețe, unele originale, altele mai puțin originale, dar puse în valoare prin concepte de afaceri originale au fost prezentate în cadrul „Atelierului…
Are 15 ani, studiază chitara clasică la Colegiul de Arte din Arad, e chitaristul trupei metal Ribozom și acum lansează primul album solo: Raul Panzaru!…
Primăria Municipiului Arad a stabilit următoarele amplasamente pentru desfășurarea activității de comerț ambulant cu pepeni pe domeniul public al municipiului. Fiecărui amplasament îi sunt alocați…
Serviciul de Ambulanță Județean transmite că în jurul orei 10:30, pe Calea Aurel Vlaicu din municipiu, lângă benzinăria MOL, a avut loc un accident rutier,…
Prefectura județului Arad transmite programul ceremoniilor militare și religioase organizate cu prilejul sărbătorii Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor din data de 13 iunie, în municipiul…
La data de 8 iunie, în jurul orei 22:50, polițiștii orașului Lipova au fost sesizați despre un scandal la un local din Păuliș, în urma…
Polițiștii rutieri au stabilit – în urma cercetărilor efectuate – că atât șoferul betonierei cât și conducătorul autoutilitarei implicați în accidentul mortal produs în această…
O autoutilitară a luat foc în această după masa, în jurul orei 17:00, la coborârea de pe pasajul Micălaca spre centura municipiului Arad, pentru lichidarea…
A fost emisă avertizare RO-Alert de vijelie puternică pentru 14 localități din județul Arad, până la ora 20:00. Este vorba despre localitățile Gurahonț, Hălmagiu, Vârfurile,…
Special Arad va prezenta în acest articol rezultatele înregistrate la alegerile locale în toate localitățile județului Arad. Citește și: Un primar REPER. Ovidiu Guleş a…
În ziua alegerilor, în județul Arad, au fost sesizate 312 contravenții și posibile infracțiuni legate de procesul electoral, potrivit IPJ Arad. Dintre acestea, 264 nu…
Cătălin Drulă și-a anunțat demisia de la vârful partidului USR, în urmă cu câteva minute, precizând că vor urma alegeri pentru alegerea unui nou președinte….
Compania de Teatru „Aradi Kamaraszínház” invită arădenii la un one-woman show cu actrița Imola Kézdi. Reprezentația spectacolului „Shirley Valentine” va avea loc sâmbătă, 15 iunie, ora…
Cel mai mare festival de yoga din vestul țării revine cu o nouă ediție, care va avea loc în 15 iunie, la Eutopia Gardens (între…
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteo cod portocaliu de averse torențiale pentru Arad și alte județe din țară. Codul portocaliu va…
Iustin Cionca a obținut un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Arad în urma numărării a 65 la sută din voturi. 26.627 de voturi…
În urma numărării paralele a voturilor, Călin Bibarț, candidat pe liste din partea PNL, a câștigat un nou mandat pentru funcția de primar al municipiului…
Alegerile au început duminică, 9 iunie, de la ora 07:00 și s-au încheiat la ora 22:00. De la începerea votării, structurile MAI din județul Arad…
Secțiile de votare s-au închis la ora 22:00, pentru alegerile din 2024. Potrivit primelor exit poll-uri care au apărut la nivel național, care vorbesc de…
IPJ Arad informează că de la începerea votării, structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Arad au menținut climatul normal de siguranță și ordine publică și…

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a anunțat că sistemul sanitar se confruntă cu un deficit de 98 de milioane de lei, necesar pentru acoperirea...
Serviciile de Ambulanță din România au ajuns într-un punct critic, avertizează Gheorghe Chiș, președintele Federației Naționale Sindicale Ambulanța. Potrivit analizei făcute la începutul lunii septembrie,...
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a demarat una dintre cele mai ample campanii de angajări din ultimii ani. Cea mai mare unitate medicală din...

Scriu aceste rânduri în timp ce Călin Georgescu, înconjurat de tricoloruri, și pupat la fiecare pas, vizitează Piața 100 din Oradea. Este de fapt piața...
Parafrazâdu-l pe cel mai dat naibii președinte pe care l-am avut până la Nicușor Dan, toamna nu-i ca vara. Vedem asta și acum oriunde ne-am...
Înainte de a ne ocupa de personajul colectiv pe care l-am botezat Călin Nicușor Dan Georgescu, câteva cuvinte despre efectele locale ale scandalului central care...

Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...
Un arădean solicită administrației locale să verifice dacă mecanismele prin care călătorii pot cere ajutor în cazul unor incidente din transportul public funcționează eficient în...
Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, a criticat, în plenul Senatului, contrastul dintre discursul PSD despre solidaritate și grija pentru românii vulnerabili și stilul de...
Atacurile președintelui PSD Arad, Mihai Fifor, la adresa primarului Timișoarei Dominic Fritz, în care a folosit expresii discriminatorii, care incită la ură, au fost sancționate...
La deschiderea noului an școlar, deputatul PNL Geanina Pistru-Popa a adresat o interpelare ministrului Educației și cercetării, Mihai Dimian, cu privire la situația Palatului Copiilor....

Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...
Primarul comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și-a înaintat demisia din funcție la 24 august 2026, invocând motive medicale, personale și familiale. Plecarea acestuia din funcție...

Ursula von der Leyen se pregătește să susțină miercuri, în Parlamentul European, ultimul ei discurs despre Starea Uniunii din actualul mandat, un moment în care...
Compania Anthropic dezvăluie în cel mai recent raport operațiuni rusești extinse de manipulare informațională care au vizat România și Republica Moldova, inclusiv folosirea AI pentru...
Președintele Donald Trump a intervenit surprinzător, printr-un apel telefonic, în timpul discursului susținut de CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, pe scena All-In Summit din Los Angeles,...

Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...
Dacia traversează unul dintre cei mai dificili ani din ultimul deceniu, după ce cota de piață a scăzut abrupt la 19,8%, față de aproape 29%...
China încearcă să‑și controleze mai strict expansiunea globală a industriei auto, după ce exporturile au explodat în ultimii ani, potrivit News.ro. Autoritățile de la Beijing...

Compania Anthropic dezvăluie în cel mai recent raport operațiuni rusești extinse de manipulare informațională care au vizat România și Republica Moldova, inclusiv folosirea AI pentru...
Președintele Donald Trump a intervenit surprinzător, printr-un apel telefonic, în timpul discursului susținut de CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, pe scena All-In Summit din Los Angeles,...
Asociația ADFABER a lansat cea de-a XII-a ediție a competiției naționale „Învață să programezi cu Alice”, un program educațional complet gratuit prin care elevi de...

Cinefilii arădeni sunt invitați miercuri, 16 septembrie, de la ora 19:00, la Cinema Arta, la proiecția filmului „Afară” (Fuori), regizat de Mario Martone. Accesul publicului...
Filmul „Eu contez” („I Matter”), regizat de Alina Șerban, a fost recompensat cu premiul publicului în secțiunea Venice Spotlight a Festivalului Internațional de Film de...
Festivalul de Film de la Veneția și-a anunțat laureații celei de-a 83-a ediții, iar cea mai importantă distincție a serii a revenit producției „Woman Unknown”,...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Israel Nash (cover după...
Particles – Intermedia Lab & Music Festival revine, între 25 și 27 septembrie 2026, pe malul Mureșului din Arad, pentru cea de-a șaptea ediție. Sub...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Subcarpați, Adrian Despot, Kiki...

Serviciul de streaming Apple TV a fost lansat oficial în România, iar utilizatorii pot accesa de astăzi platforma direct din aplicația Apple TV sau de...
Gala Premiilor Emmy 2026, desfășurată la Hollywood, a adus confirmări importante pentru marile producții ale anului, cu trei titluri dominând categoriile principale ale competiției, relatează...
Creatorii serialului „South Park”, Trey Parker și Matt Stone, au anunțat că producția va purta un nou nume – „South America” – o decizie prezentată...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...
Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...
Săptămâna Modei la Arad 2026 se desfășoară în perioada 17–23 august, în cadrul Zilelor Aradului, și include evenimente dedicate modei, frumuseții, creativității și promovării tinerelor...

Un bărbat de 42 de ani, din Curtici, a ajuns în arest preventiv după ce, deși avea ordin de protecție, s-ar fi apropiat de soția...
IPJ Arad transmite că, în cadrul acțiunilor de monitorizare a vitezei de deplasare pe drumurile din municipiu, polițiștii au prins un tânăr motociclist care conducea...
O mașină de sute de mii de euro a fost găsită de polițiștii arădeni în data de 4 septembrie, anunță Inspectoratul de Poliție Județean. Polițiștii...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)