A patra zi, cea de sâmbătă, a adus cel mai mare de număr de vizitatori de până acum, combinație a faptului firesc că foarte mulți localnici care-și doresc o singură zi de Sziget aleg sâmbăta, și prezența ca headliner a noului DJ de servici al Szigetului, Martin Garrix. Meniul muzical nu a fost neapărat pe placul echipei Special, dar, ca de obicei, o zi cu concerte mai neinteresante deschide oportunități pe alte fronturi, ca de exemplu programul de seară al locației Cirque Du Sziget, unde cehii de la compania Cirk La Putyka au pus în scenă o surprinzătoare meditație filosofică cu acrobații și muzică live despre ritmurile nebunești ale vieții moderne.

Ca în fiecare an, sâmbătă a avut loc și conferința de presă pentru reprezentanții organelor media internaționale, la care au participat CEO-ul Sziget, Tamás Kádár, și directorul de programe, József Kardos. Kádár a confirmat informațiile deja vehiculate despre o reinventare a Szigetului în 2025, fără să intre însă în detalii concrete, care vor deveni publice odată ce sunt finalizate. Întrebat despre line up-ul de anul acesta, unul mai slab față de edițiile anterioare, Kádár a explicat că Szigetul a ales, conștient, să nu plătească onorariile stratosferice care au apărut în industria muzicală în perioada de după pandemie, mizând mai degrabă pe diversitatea experienței Sziget în totalitatea sa. A admis însă că numărul de vizitatori este în stagnare, și că un scop al ediției următoare este să atingă un număr de zile cu casa închisă, ceea ce nu va avea loc anul acesta, nici măcar în ziua de luni, care a fost confirmată ca ziua cu cele mai bune vânzări, datorate în special headlinerului Fred Again.

La întrebarea Special Arad despre închiderea uneia dintre arterele de circulație principale ale festivalului, Kádár a explicat că decizia a fost luată din motive logistice, inclusiv lecțiile învățate acum doi ani, când un ambuteiaj în fața podului K a dus la riscuri de securitate, asigurarea acesteia fiind considerată misiunea principală a organizatorilor. Noul flux reduce presiunea imediată spre punctele de ieșire, creând de asemenea un traseu firesc spre scenele The Buzz și Global Village, oferind astfel szitizenilor veniți pentru artiștii de pe Scena Mare oportunitatea de a descoperi și alte concerte care au loc în paralel. După revolta inițială, trebuie să admitem că toate argumentele lui Kádár se susțin – o nouă dovadă că uneori cel mai bine e să te lași pe mâna experților. O intervenție de remarcat de la conferință a fost cea a doi jurnaliști francezi cu dizabilități, care au ținut să mulțumească organizatorilor pentru prezența campingului XS, adaptat nevoilor persoanelor cu handicap – în experiența celor doi, dotarea acestuia este unică în Europa, și un model demn de urmat și de alte festivaluri pentru a asigura oportunități egale tuturor vizitatorilor.

Foto: Iulia Notaros

În ceea ce privește concertele, pe Martin Garrix l-am ascultat de pe una dintre terasele adiacente standurilor cu mâncare – 14 euro pentru un mac’n cheese cu varză și legume pane e cam mult, dar din când în când ne mai permitem și o extravaganță. Ca extravaganță alternativă, recomandăm încercarea băuturii numite „fény”, adică lumină. Originară din barurile de pe malul Balatonului, „lumina” este un shot cu puțin sirop de fructe, de obicei soc sau zmeură, „înnebunit” cu vodcă și sifon. Vodca este adăugată direct în sticla de sifon, deci băutura se bea repede, imediat după ce sifonul a fost turnat în pahar. Gradul de alcoolemie este relativ scăzut, dar prin combinația cu sifonul, are un efect euforizant imediat. Pentru evitarea euforizărilor prea imediate, Szigetul a introdus o campanie de consum responsabil de alcool, oferind, printre altele, acces la apă proaspătă în numeroase puncte ale insulei. Combinat cu faptul că, asemeni edițiilor recente, toate toaletele de pe Sziget sunt cu apă curentă, ne putem face o idee despre complexitatea infrastructurii necesare pentru asigurarea bunului mers al festivalului. Ca un mic detaliu de coloratură, am stabilit cu mai mulți szitizeni cu vechime că toaletele mobile Toi-Toi au lăsat urme profunde în psihicul nostru, într-atât încât, uneori, trecând pe lângă câte un șantier cu toalete mobile ne gândeam „ah, parfum de Sziget”. Cea mai dubioasă madlenă posibilă ca să fim onești, dar, din fericire, mirosul Szigetului actual este cu mult mai plăcut.

Bebe Rexha. Foto: Kuntay Bahtiyar

Înainte de Martin Garrix, pe Scena Mare îi studiasem, în treacăt, pe Louis Tomlinson și Bebe Rexha. Niciunul nu ne-a lăsat impresii marcante, dar despre Bebe putem spune că a depus toate eforturile să-i facă pe oameni să danseze într-o după masă fierbinte de august. O descoperire interesantă au fost, pe scena Revolut, britanicii de la Crows, recomandați szitizenilor ca o trupă post punk în vena Interpol, dar cu un sound ceva mai industrial. Probabil această nepotrivire de gen cu tonul general al zilei a făcut ca cortul Revolut să fie aproape gol la începerea concertului, deși pe nișa lor, Crows sună excelent. Solistul nu s-a lăsat intimidat de publicul răsfirat, dimpotrivă, s-a folosit de ocazie și a făcut o plimbare destul de lungă în primele rânduri, spre deliciul celor prezenți.

Crows. Foto: Kuntay Bahtiyar

Una dintre spaimele existențiale ale oricărui festivalier este „clash”-ul, situația în care doi sau mai mulți artiști interesanți cântă în același interval. Organizatorii fac programul întotdeauna astfel încât să nu fie suprapuneri totale între scenele muzicale, este posibil deci să vezi câteva melodii ale unui artist, apoi să te muți la altul. Publicul fiecărui concert este compus din cele două categorii: cei care rămân la tot concertul, în general fanii formației, și cei care duc un stil de viață nomad. Transhumanța între concerte este privită uneori cu indignare de cei nefamiliarizați cu condițiile de festival: prin natura lor, aceste concerte sunt în general imperfecte, mai scurte, cu sonorizarea și/sau partea vizuală influențate de necesitatea schimbării rapide între artiștii care se succed pe scene. Un concert de la un festival este mai degrabă un aperitiv și nu o masă copioasă: dacă îți place ce ai văzut și auzit, vei face efortul să descoperi mai multe despre trupa în cauză, chiar dacă nu îi cunoscuseși înainte.

Editors. Foto: Iulia Notaros

Duminică am avut așadar un clash, între Janelle Monae, pe Scena Mare și Editors, pe Scena Revolut. Am luat decizia dificilă de a rămâne la Editors, în timp ce băieții au fost trimiși, de fapt, s-au dus de bunăvoie, la Scena Mare să o vadă pe Janelle. Nimeni nu a regretat nimic. Editors sunt, pentru mine, în cel mai pozitiv sens posibil, o supă de pui muzicală: bună, caldă, te scoate din ananghie în orice situație. Apăruți în valul britanic de post punk al anilor 2000, sunt printre puținii ei supraviețuitori care sunt încă activi și astăzi. Soundul lor e, în linii mari, neschimbat de douăzeci de ani, ceea ce îi face puțin anacronici în peisajul muzical actual. În mod straniu, au rămas mult mai populari în Europa continentală, mai ales centrală și de est, decât în Anglia. Fanii din regiune au deci o afecțiune specială pentru ei, datorită concertelor mult mai frecvente decât a altor trupe britanice- cei interesați îi pot prinde peste două săptămâni la festivalul Codru din Timișoara. Se merită și doar pentru refrenul melodiei „Munich”, răcnit la unison de trupă si public, un mic moment de ritual transcendental care întrerupe cursul anodin al existențelor moderne.

Janelle Monae. Foto: Kuntay Bahtiyar

Fontaines DC. Foto: Kuntay Bahtiyar

Corespondenții Special(i) de la Janelle Monae au transmis și ei impresii pozitive: prezență bună a publicului, dar fără aglomerație insuportabilă, Janelle în formă de zile mari a creat o atmosferă de party, invitând membrii ai publicului să danseze pe scenă, inclusiv un domn într-un superb deux pièces din colecția de acest an a Szigetului. Headlinerul serii a fost Sam Smith, la care am ajuns după o transhumanță de la scena Revolut, unde îi văzusem pe Fontaines DC. Considerați o revelație a Szigetului acum doi ani, m-au lăsat și atunci, și acum, puțin contrariată – intensitatea showului este indubitabilă, dar parcă lipsesc pasajele cu adevărat cathartice. Sau îmi lipsesc mie – ajunse la Scena Mare cu o prietenă, am fost întâmpinate de un grup de băieți, îmbrăcați flamboaiant, care dansau alene pe melodia „Stay With Me” a lui Sam Smith, fredonând versurile cu lacrimi în ochi.

Sam Smith. Foto: Kuntay Bahtiyar

Dimineața văzusem un scurt videoclip despre un grup de prieteni care afirmau, foarte serios, că Martin Garrix le-a schimbat viața. Cum să-ți schimbe Martin Garrix viața, am bombănit. Și poate fanul Martin Garrix bombăne: cum să te extaziezi la Editors. Cum să plângi la Sam Smith. Dar asta e toată frumusețea unui festival unde muzicile sunt atât de diferite: fiecare pleacă acasă cu lucrul de care avea cea mai mare nevoie.

Citește și: 

•  În șlapi Lidl, spre granițele universului – Sziget 2024, zilele 2 și 3

•  Quo vadis, Sziget? (Acasă, la culcare) – Prima zi a ediției 2024