După cum preconizaseră organizatorii, ziua de luni a fost într-adevăr cea mai populară. Numărul crescut de vizitatori era deja evident în drum spre festival, când pe trenul suburban H5 s-a putut experimenta prima oară anul acesta autentica experiență Sziget de a fi tasat, într-un tub de metal fierbinte, cu alte sute de festivalieri transpirați și excedați. Un ritual de trecere nu neapărat plăcut, dar care creează acea solidaritate specială care se naște între oamenii care au avut experiențe liminale împreună. Cum ziua de luni a fost și prima zi (și ca norocul, ultima) de caniculă adevărată a Szigetului, au revenit în forță și praful, cozile (la apă, veceuri și standurile de bere) și mașinile care pulverizează apă în zonele circulate.

Înainte de mult așteptatul Fred Again…, pe Scena Mare a cântat Raye, în probabil cel mai ingrat moment al zilei, după masa la 5, când soarele arde puternic și poziția scenei nu permite încă destule spații umbrite. Am depus toate eforturile posibile să mă familiarizez cu muzica artistei, dar combinația ei de pop, R&B și note de jazz nu este „my cuppa tea”, cum ar spune Raye în superbul ei accent britanic. Mi s-au părut deci mult mai interesante pasajele dintre melodii, în care solista discuta amiabil cu publicul, și lookul, a la Amy Winehouse dacă ar fi acceptat să meargă la „rehab”. Cea mai interesantă, însă, mi s-a părut soarta firului extrem de subțire care asigura protecția decolteului lui Raye. Între concertul lui Raye și cel al lui Skrillex, a avut loc „petrecerea cu drapele” de acest an, când organizatorii au împărțit drapele Sziget și s-a proiectat un scurt metraj celebrând cei 30 de ani de istorie ai „insulei libertății”. Restul zilei a devenit astfel o misiune delicată de a bea fix atât încât să rămâi destul de agil să poți căra cu tine bețe de plastic fără să scoți ochii nimănui în semiîntuneric.

Foto: Iulia Notaros

În timp ce eu mi-am continuat misiunea la Scena Revolut, băieții au mers la Scena Mare, să-l vadă pe Skrillex. Nu l-au prea văzut. Showul este conceput astfel încât artistul rămâne învăluit în fum și mister pentru perioade destul de lungi, corespondenții remarcând deci că, la o adică, Skrillex putea să lucreze remote, învârtind de la distanță butoanele sculelor de pe scenă.

Skrillex. Foto: Kuntay Bahtiyar

Nu au fost foarte entuziaști nici în ceea ce-l privește pe Fred Again.., un domn britanic a cărui popularitate a crescut exponențial în câțiva ani, ajungând, peste noapte, dintr-un producător mai degrabă de nișă un superstar. Și în cazul lui Fred am găsit subiecte mai intrigante decât muzica sa, de exemplu faptul că studiindu-i în fugă biografia, omul este confruntat cu mai toate titlurile nobiliare posibile în aristocrația britanică.

Nu că ar fi ceva rău în asta, ținem să adăugăm, dar, cum personal gravitez mai degrabă spre un post punk mai proletar, m-am simțit în mediul meu în atmosfera rarefiată din cortul Revolut la concertul celor de la Yard Act. O paralelă utilă ar fi cu IDLES, atât ca sound, cât și ca ideologie și energia punk a concertelor – unii fani din public purtau, de altfel, tricoul trupei din urmă. Un fapt remarcat de mai mulți szitizeni anul acesta a fost scăderea numărului de produse care puteau fi cumpărate la cortul de „band merchandise”, multe trupe neaducând nimic, nici măcar obișnuitele tricouri și plase. Există, evident, ceva ironic în suferința capitalistă de a nu putea cumpăra nimic branduit cu sigla anticapitaliștilor de la Yard Act, care anticapitaliști cântă pe o scenă sponsorizată de Revolut.

Yard Act. Foto: Kuntay Bahtiyar

După Yard Act au urmat Big Thief, în probabil cea mai puternică secvență de concerte consecutive de anul acesta. Cei de la Big Thief și-au început concertul cu o melodie nouă, scrisă foarte recent, atât de recent încât solista Adrienne Lenker a venit cu caietul în care-și notase versurile, să nu le uite – un eveniment destul de ieșit din comun în condițiile în care cele mai multe trupe au un program bine definit de melodii pregătite pentru festivaluri, unde showurile tind să fie mai scurte, și se pune emfază pe hiturile care au șansa să fie cunoscute și de cei nu foarte familiarizați cu discografia trupelor în cauză.

Big Thief. Foto: Iulia Notaros

Înainte de ne lua rămas bun de la Sziget, ne-am dedat unor ritualuri speciale de „szitizen istoric”. Am început cu o scurtă vizită la restaurantul Csónakház, un secret nu chiar perfect păstrat al insulei. Restaurantul, situat în incinta bazei de caiac-canoe a clubului Honvéd, are permis de funcționare pe tot parcursul anului, deci inclusiv în perioada Szigetului, și oferă meniuri simple și băuturi, ca de exemplu shoturi de Unicum sau beri „nealiniate” sponsorilor Sziget, la prețuri foarte accesibile.

Foto: Iulia Notaros

După vizita de la Csónakház, ne-am încheiat parcursul la scena Petőfi, la concertul lui Péter Müller Sziámi, unul dintre fondatorii festivalului, alături de Károly Gerendai. Primele ediții l-au avut, firesc, pe Sziámi abonat al scenei mari, chiar după ce relevanța lui ca membru definitoriu al undergroundului optzecist scăzuse. Rămâne de pomină aventura din 1997, când Sziámi, urcat în întârziere pe scenă, nu se mai dădea dus, în timp ce în culise aștepta nimeni altul decât David Bowie, obligat să-și scurteze concertul. Szigetul tocmai intrase într-o perioadă conflictuală cu autoritățile locale din cartierul Óbuda, care încercau să găsească nod în papură în orice domeniu, unul preferat fiind cel al decibelilor scenei mari, care-i țineau, pare-se, trezi pe cetățenii sectorului IV, Szigetul având deci obligația de a scoate din priză orice vedetă cel târziu la ora 11. Inevitabila izgonire din rai a lui Sziámi a avut loc gradual, printr-o trecere de pe Scena Mare pe Bahia (predecesoarea actualului Revolut), unde Sziámi cânta ultimul, ca un fel de încheiere simbolică a petrecerii. La edițiile recente, Sziámi, împăcat cu ideea de a fi o plăcere de nișă rezervată pentru cunoscători, a cântat pe mult mai mica scenă dedicată muzicii maghiare.

Chiar și fără să-l fi auzit până la urmă pe Fred Again…, și în pofida unor îndoieli și a începutului mai greu al festivalului de anul acesta, ultimele note au fost unele dominant pozitive. Deși pe de o parte ne dorim, cu toții, cei care iubesc festivalul, ca acesta să fie profitabil, deci să aibă viitorul asigurat, există o plăcere specială a zilelor mai aerisite, când câte o scenă cu puțini spectatori sau un colțișor de insulă aproape gol te duc cu gândul la atmosfera Szigeturilor de demult. Evoluțiile clar pozitive sunt cele legate de infrastructură: insula este mai curată și mai confortabilă, accesul la toalete și apă este mai rapid, blocurile de restaurante au fost regândite și amplasate astfel încât să se evite aglomerația, ele oferă, de asemenea, meniuri alternative celor cu restricții sau alergii alimentare. Impactul festivalului asupra resurselor naturale ale insulei este mai temperat, organizatorii fiind atenți să limiteze camparea în zone care ar putea deranja viețuitoarele de pe insulă (mă gândesc, uneori, la un concert mai anost, la cum se simte o veveriță când saltă în scorbură pe ritmuri de Martin Garrix.) Scenele mai mici, circul, cortul Magic Mirrors, dedicat programelor comunității LGBTQ+, zona XS Land, dedicată sensibilizării la dificultățile zilnice întâmpinate de persoanele cu dizabilități, au programe alternative extrem de interesante, oferind posibilitatea unor descoperiri neașteptate. Rămân în suspensie întrebările legate de line up, și de dorința / capacitatea fondului de investiții care deține Szigetul de a aloca sume mai considerabile pentru atragerea unor artiști care sunt, în general, inaccesibili festivalurilor din regiune.

Foto: Kuntay Bahtiyar

Datele noii ediții au fost deja confirmate (6-11 august 2025), iar abonamentele super early bird, la 250 de euro, vor fi disponibile de joi, 15 august, seara până sâmbătă, 17 august (sau până la epuizarea stocurilor), pe site-ul festivalului.

Organizatorii au pornit și sondajul anual al artiștilor pe care szitizenii ar dori să-i vadă la ediția următoare, care este accesibil aici.

Citește și:

•  Luminile de la capătul cortului – Sziget 2024, zilele 4 și 5

•  În șlapi Lidl, spre granițele universului – Sziget 2024, zilele 2 și 3

•  Quo vadis, Sziget? (Acasă, la culcare) – Prima zi a ediției 2024