Printre puținele certitudini ale vieții este că atâta timp cât va exista Szigetul, și oamenii nu se vor deplasa pe insula prin teleportare, cineva se va plânge cu siguranță de restricțiile din trafic impuse în zona insulei Óbudai în perioada festivalului. Dacă îmi permiteți aici o divagare nu foarte justificată, cele două elemente care mi-au plăcut dintotdeauna cel mai mult în universul Star Trek sunt teleportarea, și eradicarea răcelilor, două lucruri care ar fi extrem de utile pe Sziget.

Cum mai multe festivaluri din această vară au devenit și mici focare de COVID, cei mai pesimiști se așteaptă la un fenomen similar pe insulă. Pe de altă parte, numărul mare de festivalieri care au trecut deja prin varianta de această vară a bolii ar putea duce la o imunizare în masă – rezultatul experimentului nu chiar foarte științific îl vom avea peste vreo 10 zile.

Revenind la oile noaste mai concrete, după ce localnicii s-au plâns copios de restricțiile de trafic impuse deja de săptămâna trecută (construirea, apoi dezasamblarea festivalului durează, în medie, câte zece zile, deci traficul poate fi alterat pe perioade mai lungi decât durata festivalului în sine), miercuri a venit rândul festivalierilor să nu fie chiar mulțumiți de fluiditatea intrării pe insulă.

Punctul de intrare a rămas în interiorul insulei (mutat din zona exterioară tocmai pentru a reduce presiunea asupra traficului din zonă), și nu a scăzut nici numărul porților, dar procesul a părut mai haotic decât în alți ani. Un motiv ar putea fi desființarea diferențierii dintre categoriile de bilete – în anii anteriori, biletele speciale, cum ar fi cele VIP, studențești, sau cele dedicate personalului care lucrează pe insulă erau distribuite la puncte speciale. Spre deosebire de alți ani, a părut mai scăzut și numărul voluntarilor care direcționau traficul, astfel că porțile din spate erau mult mai puțin tranzitate decât cele imediat adiacente podului K.

În general, prima impresie a Szigetului din acest an este una de austeritate tacită. Deși este, teoretic, o ediție aniversară, cea cu numărul 30, organizatorii nu au depus un efort deosebit în brandingul ei, spre deosebire de anterioarele ediții „rotunde”, cele de 20 și 25 de ani. O explicație ar fi intercalarea celor doi ani de hiatus din perioada pandemiei, care au desincronizat anii aniversari.

Multă lume este însă puțin îngrijorată de direcția generală luată de brandul Sziget după preluarea sa de către grupul Providence Equity Partners. În momentul preluării, portofoliul Sziget includea alte două festivaluri: VOLT, organizat la Sopron, și Balaton Sound, organizat pe malul lacului Balaton, în localitatea Zamárdi. Primul dintre ele era considerat un fel de Sziget low cost, pe care și-l permiteau mai ușor localnicii, mai ales elevii și studenții, și care, prin numărul mare de trupe locale, era mai greu de promovat publicului venit de peste hotare. Astfel, sistarea lui, în 2022, nu a venit ca o surpriză foarte mare.

Se pare însă că ediția de acest an a Balaton Sound a fost ultima – ori, Sound-ul, profilat pe o nișă de muzică electronică care atrăgea un public mult mai burdușit decât cel de la VOLT, dusese greul portofoliului Sziget în unii ani, când era mai profitabil decât evenimentul de la Budapesta. În mod clar, atitudinea „romantică” a foștilor proprietari, care gândiseră festivalul ca un spațiu special, așa cum l-au visat ei în tinerețe, nu va fi replicată de un grup de investitori centrați pe profit, însă ceea ce este puțin straniu este că și Szigetul pare organizat cu energii reduse.

Foto: Kuntay Bahtiyar

Numărul scenelor mai mari a rămas același (s-au schimbat doar sponsorii, fenomen tipic ultimilor ani), însă a scăzut numărul elementelor decorative și s-au redus sau regrupat locațiile „neesențiale” – deși, în acest caz, poate fi vorba mai degrabă de o încercare de a face evenimentul mai sustenabil, prin comasarea locațiilor mai circulate în zonele deja amenajate ale insulei – pentru cei nefamiliarizați cu insula Óbudai, ea are o parte, fostul șantier naval, care are deja multe clădiri și o rețea de drumuri, și o parte neamenajată, dominată de vegetație.

Daunele aduse acestei zone verzi de tropăiala de o săptămâna a zeci de mii de oameni au fost, dintotdeauna, una dintre sursele majore de critică la adresa Szigetului. Rămâne totuși ciudată decizia de a închide unul dintre culoarele principale de trafic dintre Scena Revolut (a doua ca mărime) și Scena Mare – chiar într-o zi aerisită ca cea de ieri, când anumite zone mai ferite aveau atmosfera Szigetului de acum douăzeci de ani, circulația pe artera principală devenise aproape imposibilă.

Apropo de aerisit, e timpul să le spunem lucrurilor pe nume: selecția de artiști a acestui an este una slabă spre foarte slabă, fără niciun nume cu adevărat de categorie grea, cum a fost Billie Eilish anul trecut, deci nu ar fi de mirare ca numărul total al vizitatorilor să scadă față de alți ani, în pofida faptului că organizatorii par mulțumiți de numărul de bilete și abonamente vândute.

În prima zi, în coada de intrare, a reieșit un trend interesant: foarte mulți festivalieri sosiseră cu bilete de o zi. Spre deosebire de anii anteriori, când se pusese multă emfază pe experiența Sziget ca un tot unitar, o excursie de o săptămâna într-o lume paralelă, în acest an Szigetul pare gândit mai mult ca un posibil element de coloratură al unui „city break”, când pe lângă vizitarea orașului, turistul mai merge o zi, două pe insulă, în funcție de trupele care eventual îl atrag.

Biletele de o zi sunt frecvent și opțiunea aleasă de budapestani, iar calul lor de bătaie preferat sunt prețurile la băutură și mâncare. Anul acesta nu s-a înregistrat o scumpire considerabilă față de anul anterior, care șocase mulți festivalieri, dar, indubitabil, majoritatea produselor este peste bugetul normal al unui maghiar: berea costă 4.5 euro, pizza simplă, 8 euro, un hot dog simplu, în jur de 9, un langoș mai sofisticat (cu camambert în loc de cașcaval simplu) 13 euro. Ca norocul, apa este gratis, și accesibilă în multe puncte de-a lungul insulei.

Foto: Iulia Notaros

Dacă tot am venit, după o primă inspecție sumară care a dus la concluziile de mai sus, am zis să ascultăm și ceva muzică. Nu a fost chiar ușor. Pe Scena Mare, Tom Odell a torturat un pian și timpanele ascultătorilor. După el a urmat Fisher. Fisher este un domn australian, DJ de felul lui, fără un dram de originalitate în ceea ce face, dar, până la urmă, dansabil, mai ales dacă ești și tu australian, și ai destui euro pentru destule beri. Kylie a părut, într-un mod cumva explicabil, entuziastă dar obosită – cam tot Szigetul pare așa, o divă fanată, obosită, marcată de trecerea în cel de-al patrulea deceniu, momentul în care începem să obosim cu toții.

Tom Odell. Foto: Iulia Notaros

Kylie Minogue. Foto: Kuntay Bahtiyar

Noroc cu scena Revolut (fostă A38) unde s-au dezlănțuit niște energii mai electrizante: rapperița australiană Tkay Maizda a surprins plăcut cu un show plin de elan, în pofida cortului în care, ați ghicit, cam sufla vântul. Dacă vi se pare că sunt mulți australieni, aveți dreptate: o altă caracteristică a edițiilor recente ale Szigetului a fost axarea, în ani diferiți, pe „piețe de desfacere” diferite, promovarea festivalului fiind însoțită și de înmulțirea artiștilor din țara țintă.

Tkay Maidza. Foto: Iulia Notaros

Szigetul, ca și Eurovisionul, a decis să îmbrățișeze Austrialia. Apropo de Eurovision, pe scena Revolut s-a desfășurat olandezul Joost, descalificat în mod controversat pentru insultarea unei angajate a televiziunii sudeze. Dar dacă e vorba de muzică electronică (și ceremonii de deschidere ale Olimpiadei, adaug în șoaptă) te bazezi pe francezi: Impératrice, în vena nomen est omen, au venit, au cântat și au cucerit. După concertul lor, noi am bătut în retragere. Un plus al unui festival obosit este că nu ți-e rușine să fii obosit și tu.

Impératrice. Foto: Kuntay Bahtiyar

Citește și:

•  În șlapi Lidl, spre granițele universului – Sziget 2024, zilele 2 și 3

•  Luminile de la capătul cortului – Sziget 2024, zilele 4 și 5