Șase personalități și doi tineri olimpici, premiați la Gala Elitelor Arădene 2025 | Galerie foto
Gala Elitelor Arădene, ajunsă la cea de-a patra ediție, a avut loc sâmbătă seara, în sala de concerte a Palatului Cultural. Ca în fiecare an,…
Gala Elitelor Arădene, ajunsă la cea de-a patra ediție, a avut loc sâmbătă seara, în sala de concerte a Palatului Cultural. Ca în fiecare an,…
În perioada 10-14 martie 2025, Caravana Mureșului NEBULA a parcurs patru orașe din România, reunind peste 170 de tineri într-un dialog despre dezvoltare durabilă, regenerare…
Începând cu ora 17, câteva mii persoane au început să se adune în Piaţa Victoriei şi numărul lor creşte în continuare, acolo unde Organizaţia „Corupţia…
Convoiul agabaritic de mari dimensiuni, care transportă un generator la Termocentrala Mintia, a intrat sâmbătă după-amiază pe DN 7, la Lipova, unde va staționa până…
În prezența autorităților locale și a reprezentanțiilor diferitelor instituții publice, a avut loc ceremonia de învestire în funcția de prefect a avocatului Mihai Pașca, vineri,…
„Trei directori de la Direcțiile Silvice Arad (Teodor Țigan – nota red.), Caraș – Severin și Maramureș au fost demiși de către directorul general al…
Doi bărbați, unul de 36 de ani iar celălalt în vârstă de 45 de ani, au fost reținuți după ce au fost prinși în flagrant,…
Vineri dimineață, polițiștii și procurorii Parchetului General desfășoară mai multe percheziții la mai mulți membri ai grupăruii lui Horațiu Potra – mercenarul fugar, din anturajul…
Ciudate și grele vremuri trăim. Avem în minte și-n vorbă mai mult Constituția și CCR decât prețurile explozive. Voci puternice, mai degrabă amenințătoare decât convingătoare,…
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad au avut două intervenții în urma furtunii care a trecut prin municipiu în această după masă. Este vorba…
Tâlhăria a avut loc în scara unui bloc de pe strada Iustin Marșieu din municipiul Arad, în 21 februarie, făptașul fiind reținut în 13 martie….
Avocatul Mihai Pașca va fi învestit, printr-o ceremonie care va avea loc mâine în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ, ca nou prefect al județului Arad….
Șantierul noului sediu al Serviciului Clinic Județean de Medicină legală, din spatele clădirii istorice în care funcționează acum secția de Oncologie, pe Vicențiu Babeș, a…
Datele unui studiu complex efectuat de Salvații Copiii România arată că tot mai mulți părinți aleg să nu-și vaccineze copiii, iar situația în județul nostru…
DRDP Timișoara anunță că vineri, 14 martie, va intra în țară, pe DN 7 Nădlac 1, al doilea transport agabaritic de mari dimensiuni, ce are…
Un luptător din trupele antiterorism de la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei (BSIJ), care se afla alături de colegi la un antrenament în Dâmbovița,…
Guvernul a adoptat OUG 9/2025, care prevede faptul că personalul contractual din sistemul bugetar, pentru care s-a emis decizia de pensionare, nu mai poate rămâne…
Bărbatul care l-a luat pe capota mașinii sale pe paznicul fondului de vânătoare nr. 29 Caporal Alexa a fost arestat preventiv pentru infracțiunea de lovirea…
Tribunalul Arad a decis: Gheorghe Bud, tâlharul de la Cintei, rămâne după gratii. Instanța a judecat contestația formulată de Bud împotriva hotărârii Judecătoriei Chișineu-Criș de…
Sumele de bani transferate între rude se încadrează în categoria veniturilor neimpozabile, transmite ANAF. În cazul banilor încasaţi ca urmare a evenimentelor familiale (nunţi/botezuri), situaţia…
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a…
După o ședință care a durat mai bine de o oră, Curtea Constituțională a luat o decizie în ceea ce-l privește pe Călin Georgescu. Surse…
Nu mai puțin de 18 incendii de vegetație uscată și pășune împădurită au avut loc luni, 10 martie, în județul Arad. Peste 235 de hectare…
Paznicul unui fond de vânătoare din județul Arad, care este în administrarea Asociației de Vânătoare și Pescuit Crișana – reprezentată de președintele Petrică Horga, proprietarul…

Acum doi ani, în cadrul unui program de mentorat despre cum să devin și eu un coach mai bun, a luat cuvântul John Demartini, psiholog,...
Etapa de depunere a dosarelor pentru concursul de ocupare a funcției de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad s-a încheiat astăzi, 15 iunie,...
Orașul Ineu face un pas important în dezvoltarea serviciilor medicale oferite populației din judeţ: primăria a semnat luni contractul pentru proiectarea și execuția unui nou...

Sâmbăta dimineața aveam o întâlnire cu un amic și în drumul cu mașina spre locul de întâlnire mi-am zis să văd și eu cum au...
Cum v-am spus nu de mult, nu prea călătoresc cu tramvaiul. Nici în tinerețe nu prea „luam tramvaiul”, cu toate că mașinile nu erau peste...
Stați să vă spun. Tocmai mă uitam la finala Champions League când cineva mi-a trimis poza de pe FB cu Bibi cu cireașa la ureche....

Semnalul de alarmă tras de cetățeni și despre care Special Arad a scris recent nu a rămas fără efect. Groapa din Confecții de pe strada...
Groapa care a apărut în carosabil în fața sediului Apelor Române din municipiul Arad, continuă să se adâncească de la o zi la alta, fiind...
Mai mulți locatari ai blocurilor 1, 2, 3 și 4 din zona Confecții din municipiul Arad se plâng de modul în care un locatar își...

Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...
Între Dakar și Arad, între pictură, măști sculpturale și muzică, Laye Thioune construiește o artă a emoțiilor tăcute și a chipurilor care, paradoxal, spun mai...

S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...
Marcel Coraș, fostul mare fotbalist al României, împlinește 67 de ani. Lansat în fotbalul mare la UTA, echipă de la care a ajuns la echipa...

Adrian Wiener, președinte al filialei județene a USR Arad, transmite următoarele: „Politica făcută cu decență presupune loialitate față de principii, oameni și valori. Bineînțeles, există...
Biroul Național al USR a adoptat în unanimitate, la 14 iunie 2026, o rezoluție prin care reafirmă angajamentele asumate în fața cetățenilor. USR ia act...
Gheorghe Falcă a abordat în conferința de presă două teme legate de activitatea de europarlamentar. Acesta a vorbit despre implicarea în procedura de conciliere pentru...

Valul insolvențelor de răsunet care afectează mediul de afaceri arădean continuă. După insolvența PAB România, compania controlată de omul de afaceri Sandu Ion, anunțată anul...
20 de ani au durat procesele dintre Familia Colțeu și locuitorii Nadășului. Deși cazul satului a fost cel notoriu, fiind o miză mult mai mare,...
Cu o seară înainte de Rusalii, oamenii legii, polițiștii din Chișineu Criș, au oprit în trafic o mașină în care se aflau doi bărbați, dintre...

Un caricaturist rus cunoscut pentru criticile sale vehemente la adresa președintelui Vladimir Putin a fost asasinat în estul Poloniei, au anunțat autoritățile poloneze. Artistul, în...
Uniunea Europeană a finalizat, după ani de negocieri, un set de măsuri care consolidează drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul în spațiul comunitar, în pofida...
Statele Unite și Iranul au semnat un memorandum de înțelegere care marchează încheierea conflictului desfășurat pe parcursul ultimelor aproape patru luni, a anunțat luni președintele...

Uber pregătește lansarea unui serviciu de robotaxiuri autonome în München, Germania, proiect care ar putea deveni primul de acest fel de pe continent, dacă va...
Ferrari a prezentat primul său model complet electric, Luce, un automobil care marchează o ruptură vizibilă de tradiția de design a mărcii, scrie Profit.ro. Stilul...
CNAIR a identificat în mediul online portalurile web www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de Jos), care nu sunt autorizate de CNAIR...

Anthropic a dezactivat accesul la cele mai avansate modele AI ale sale, Claude Fable 5 și Claude Mythos 5, în urma unei directive emise de...
Nvidia pregătește lansarea unui supercip pentru calculatoare, un produs despre care compania spune că va schimba fundamental modul în care oamenii interacționează cu computerele lor,...
Uber pregătește lansarea unui serviciu de robotaxiuri autonome în München, Germania, proiect care ar putea deveni primul de acest fel de pe continent, dacă va...

Arădenii sunt invitați vineri, 19 iunie, de la ora 19:00, la Cinematograful Arta, la premiera documentarului „Dincolo de fațadă: Lajos Szántay şi Secessionismul Arădean”, o...
Sâmbătă, 13 iunie, de la ora 19.00, filmul „Fjord“, regizat de Cristian Mungiu, câștigătorul premiului Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes...
Festivalul Underground revine cu ediția a XVI‑a între 19 și 28 iunie 2026, transformând din nou orașul într-o scenă deschisă pentru teatru, performance, dans, improvizație,...

Special New Music revine după o pauză îndelungată cu muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Piese noi de la Jack White,...
Vineri, 12 iunie 2026, de la ora 18:00, Sala de Arte a Bibliotecii Județene „A. D. Xenopol” Arad devine spațiul în care poezia iese din...
Arădenii sunt invitați la o nouă ediție a concertului anual Pop‑Rock Simfonic, devenit deja tradiție în programul cultural estival al orașului. Evenimentul, organizat de Filarmonica...

Departamentul de Justiție al Statelor Unite a dat undă verde achiziției de peste 110 miliarde de dolari prin care Paramount preia Warner Bros. Discovery, una...
Fanii francizei SF Stargate au primit o veste proastă, neașteptată: noul serial dezvoltat de Amazon MGM Studios pentru platforma Prime Video a fost anulat oficial,...
Luna mai 2026 confirmă dominația Disney+ și Prime Video în preferințele utilizatorilor români de streaming, potrivit datelor JustWatch. Dacă la categoria filmelor Disney+ reușește o...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

S-a dat startul preselecțiilor pentru o nouă ediție a tradiționalului concurs de frumusețe Miss Arad 2026. Anul acesta, competiția își păstrează dinamismul și se va...
La doar șase luni după logodnă, fotbalistul arădean Dennis Man și partenera sa, Alexandra Grigoriță, se pregătesc să se căsătorească religios pe 18 iunie, într-un eveniment...
Festivalul Berii Arad intră într-o nouă etapă și anunță oficial schimbarea locației pentru ediția din 2026. După 27 de ani de tradiție, unul dintre cele...

Un arădean de 65 de ani a fost amendat cu 6.000 de lei pentru depozitările făcute fără acordul vecinilor în spațiile comune dintr-un imobil din...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii din Almaș au prins un hoț care a furat în mod repetat dintr-un magazin. Acesta este un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad transmite că un arădean este de acum monitorizat electronic, după ce și-a lovit mama de la Ineu. „Polițiștii orașului Ineu...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)