Salvamont Arad a marcat traseul turistic Șiria – Cetatea Șiria
În cursul săptămânii trecute, echipa Salvamont Arad a refăcut semnele de marcaj de pe traseul ce leagă localitatea Șiria de ruinele pitorești ale Cetății Șiria,…
În cursul săptămânii trecute, echipa Salvamont Arad a refăcut semnele de marcaj de pe traseul ce leagă localitatea Șiria de ruinele pitorești ale Cetății Șiria,…
ACS Șoimii Șimand face și în acest an o figură frumoasă în futsalul juvenil, fiind printre cele opt formații care s-au calificat în Liga Elitelor…
Un autotren s-a răsturnat în afara carosabilului pe autostrada A1, în zona localității Orțișoara (județul Timiș), pe sensul de mers Arad – Timișoara, au anunțat…
Un incendiu a izbucnit, azi noapte, în jurul orei 03:00, într-un apartament aflat la etajul doi al unui bloc situat pe Calea Victoriei. 25 de…
Sâmbătă, 26 aprilie, în ziua funeraliilor Papei Francisc, desfășurate în Cetatea Vatican și la Roma, la Castelul Săvârșin din județul Arad a fost plantat un…
Un cuplu de arădeni a filmat o vulpe ieşită la plimbare pe crestele de pe dealurile Zărandului. Potrivit arădenilor, care au postat imagini superbe de…
Natura și-a făcut de cap sâmbătă în mai multe zone din țară, conform celor de la Meteoplus, Aradul fiind unul dintre județele în care a…
Fetiția mea a fost în mașină cu ei; David (băiatul de 8 ani al Dianei Puica, şoferiţa decedată în accidentul de la Zimandul Nou -n.r.)…
Diana Puica, tânără mamă în vârstă de 37 de ani care și-a pierdut viața vineri în teribilul accident rutier petrecut între Zimandcuz și Zimand era…
S-a dat startul Festivalului FlorAR, prin care se celebrează frumusețea florilor și a primăverii. Evenimentul are loc în Piața Catedralei, fiind atât o expoziție în…
În finala mică a Ligii Naționale de baschet fete, FCC Baschet UAV Arad a dispus de CS Rapid București cu 80-54 (21-8, 22-19, 24-5, 13-22),…
Ziua de vineri a fost pentru reprezentanții ISU Arad o zi plină de emoții, pentru toți participanții prezenți la această competiție națională – faza zonală…
Pompierii militari s-au deplasat de urgență, vineri după-masă, în jurul orei 16:30, pentru a interveni la un accident rutier care s-a produs pe DN 79,…
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean Arad au anunțat că în ultima săptămână, în Unitatea de Primire Urgențe, s-au prezentat 25 de arădeni pentru extragerea de căpușe…
De 1 Mai aproape toate drumurile duc la mare. Trenurile sunt din nou una dintre cele mai căutate opțiuni pentru cei care vor să ajungă…
Garda de Mediu Arad a aplicat o amendă de 15.000 de lei în urma incendiului izbucnit în incinta unui depozit, la Indagrara, constatându-se „o poluare…
Bărbatul de 34 de ani, din Macea, care a incendiat miercuri seara o autoutilitară parcată în fața unei case de pe strada Minervei, a fost…
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în…
Un tânăr de 18 ani, din Arad, aflat pe o motocicletă de teren, a fost urmărit de un echipaj de poliție pe Calea Radnei, în…
Un cunoscut contrabandist de țigări din Arad, Sebastian Târsan, a fost condamnat miercuri, 24 aprilie, de Tribunalul Arad, la 9 ani de închisoare în regim…
Înlocuirea vechiului pavaj de pe trotuarele centrale cu plăci de granit a început în vara anului 2023, avansând cu greutate pe Bulevardul Revoluției. După ce…
Comunicat. Programul artistic pregătit pentru evenimentul „FlorAR“ a fost modificat, după ce Guvernul a emis hotărârea privind declararea zilei de sâmbătă, 26 aprilie, zi de…
Echipajele de descarcerare și prim ajutor din județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Alba își arată astăzi îndemânarea în cadrul competiției de descarcerare și prim…
Iubitorii de poezie sunt invitați, vineri, 25 aprilie, de la ora 18:30, la Casa Jelen Haz din Arad, la lansarea celui de-al patrulea volum de…

Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează, în perioada 5–7 noiembrie 2026, la Expo Arad, cea de-a XXXII-a ediție a expoziției AR-MEDICA,...
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat primul deces provocat de gripă din acest sezon, în timp ce numărul infecțiilor respiratorii este în creștere. Doar...

Ce să mai vină, că sunt aici de când e lumea, ați putea zice acum, citind întrebarea din titlu. Și ceva dreptate ați avea în...
O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...
Presa din Arad a trecut nonșalantă pe lângă ultimele manifestări „politice” ale lui Gheorghe Falcă. Nu vorbim de cele de pe acum obișnuite și care...

Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...

Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...

Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...

Senatorul liberal arădean Glad Varga, anunță adoptarea de către Senat a unei inițiative legislative care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice. Proiectul de...
Senatorul USR Răzvan Anghel critică formula Guvernului Niculescu, dominată de PSD și spune că revenirea social-democraților la controlul majorității ministerelor-cheie riscă să oprească reformele începute...
De prea mult timp Aradul nu mai are cu ce se lăuda. Dimpotrivă, ploaia inundând stadionul nou-nouț al UTA-ei sau podul ondulat sunt doar câteva...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

O parte importantă a Internetului mondial a fost scoasă offline miercuri, 21 octombrie, potrivit News.ro. Decizia a fost luată preventiv, ca măsură de siguranță, după...
Uniunea Europeană vrea să consolideze protecția cablurilor submarine din Atlanticul de Nord și Arctica și să îmbunătățească accesul la spărgătoare de gheață, prin noua strategie...
Platforma de închirieri turistice Airbnb a introdus o nouă asigurare opțională destinată călătorilor din mai multe state europene, care promite compensații financiare atunci când vremea...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

O parte importantă a Internetului mondial a fost scoasă offline miercuri, 21 octombrie, potrivit News.ro. Decizia a fost luată preventiv, ca măsură de siguranță, după...
Microsoft afirmă că a dezvoltat un model de inteligență artificială mai performant decât cel aflat la baza GPT-5.6 Sol al OpenAI, folosind doar un sfert...
Ești pe laptop sau telefon și tocmai ai realizat că ai fost victima unei escrocherii, ai accesat un link suspect sau ți-ai dat datele personale...

Filmul „Fjord“, câștigătorul premiului Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes 2026, propunerea oficială a României pentru Premiile Oscar 2027, va fi...
Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...
„Micile Speranțe”, cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon, una dintre vocile importante ale documentarului românesc, a fost selectat la IDFA 2026 – International...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kiki Rockwell, Radie Peat,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Robert Plant, Greta Van...
Orchestra Simfonică București aduce Vivaldi Rocks® la Arad, luni, 26 octombrie, de la ora 19:30, la Palatul Cultural. Concertul face parte din Turneul Național Vivaldi...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Bogdan Selagea, un tânăr de 21 de ani din Arad, a reușit să impresioneze trei dintre antrenorii emisiunii „Vocea României”, în ediția difuzată vineri, 16...
Centrul Cultural Județean Arad (CCJA) a marcat, joi seara, 25 de ani de la înființare, printr-o ceremonie organizată la Muzeul de Artă, la care au...
Concertul susținut luni, 5 octombrie, de A$AP Rocky la Papp László Budapest Sportaréna a devenit rapid viral după ce artistul a ridicat spre public o...

Numărul infracțiunilor sesizate în județul Arad a crescut în primele opt luni ale anului 2026, după ce conducerea IPJ Arad a schimbat programul de lucru...
Ancheta privind traficul de droguri de mare risc continuă cu o nouă reținere, după ce, în data de 15 septembrie 2026, au fost efectuate 33...
La finalul săptămânii, polițiștii din Arad au constatat mai multe încălcări ale legislației rutiere: doi șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului, alți doi...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)