Circulația de pe strada Unirii va fi restricționată aproape toată luna mai
Comunicat. Circulația rutieră va fi restricționată pe strada Unirii începând cu data de 1 mai 2025. Comisia de Sistematizare a Circulației a avizat favorabil închiderea…
Comunicat. Circulația rutieră va fi restricționată pe strada Unirii începând cu data de 1 mai 2025. Comisia de Sistematizare a Circulației a avizat favorabil închiderea…
Faza regională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la oină a adus două surprize negative, liceenii din Gurahonț nereușind să se califice la etapa națională,…
Comunicat. 15 mai e data la care UAV și WEBASTO vor organiza, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, Academia de Tenis de Masă „Daniela…
Aproximativ două hectare de vegetație uscată și deșeuri menajere au ars în această după masă, în satul Bonțești, comuna Gurahonț, pompierii intervenind pentru stingerea incendiului…
Consiliul Județean (CJ) Arad transmite că este primul din România care depune două proiecte cu finanțare europeană pentru folosire de inteligență artificială. Unul dintre proiecte…
Primăria Municipiului Arad a pus spre consultare, la transparență decizională, un nou Regulament al serviciului public de salubrizare, pe activitatea de dezinsecție, dezinfecție și deratizare….
„Tangouri pentru două acordeoane”, concertul excepțional al lui Miqueu Montanaro și Ádám Móser, organizat de Aradi Kamaraszinhaz, revine la Boeme Cafe, miercuri, 30 aprilie, de…
Cinci aparate de tip slot machine au fost găsite sâmbătă, 26 aprilie, de polițiști în cadrul unei razii desfășurate în orașul Pecica, aparatele de jocuri…
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce și-a lovit fiul în vârstă de 11 ani, peste față și spate, cu un băț, fapta petrecându-se…
Durere fără margini la Grăniceri, locul unde Sergiu Crișan s-a născut, a copilărit și cu timpul a devenit tatăl a două fetițe, de numa 2…
Trei persoane au fost bătute în noaptea de sâmbătă spre duminică în fața clubului Latino situat în incinta Ștrandului Neptun. Victimele au nevoie de până…
Mare sărbătoare la Asociația „Veniți cu Noi”: s-au marcat, weekendul trecut, 40 de ani de existență, prin drumeția cu numărul 1579, la Căsoaia. De la…
Un tânăr în vârstă de 28 de ani a decedat în această după masă, la Grăniceri, după ce a intrat, potrivit primelor informații, cu motocicleta…
Un bărbat în vârstă de 71 de ani, imobilizat la pat, în pericol de asfixiere în urma fumului dens degajat de incendiul izbucnit azi noapte…
Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Arad informează că joi, 1 mai, respectiv vineri, 2 mai, nu se vor…
Comunicat. Serviciul Parcări de Reședință din cadrul S.C Recons S.A aduce la cunoștiință faptul că în perioada 29.04.2025-14.05.2025 se pot depune cererile privind participarea la…
57 de solicitări pentru acordare asistenței medicale, patru incendii și alte trei situații în sprijinul comunității, sunt misiunile la care au intervenit echipajele ISU Arad…
Lucrările de modernizare de la CET Hidrocarburi modifică și peisajul urban din zona pasajului către Micălaca. Emblematicul turn al centralei se pune, pe parcursul acestor…
Comunicat. Primăria Municipiului Arad anunță cetățenii orașului că în intervalul 28 aprilie – 2 mai 2025 se vor desfășura activităţi de dezinsecţie pe domeniul public și privat…
În inima naturii urbane din Arad, pe malul Mureșului, o mică minune verde prinde viață. Printre sălcii și plopi, au răsărit câțiva puieți de stejar…
Un șofer în vârstă de 36 de ani, din Arad, a rămas fără permis pentru 30 de zile și s-a ales și cu o amendă…
Promoția a 26-a, martie-iunie 2025, de la Școala de Sudură Crișan a început în forță, cu 11 cursanți determinați să devină sudori profesionisti. La Şcoala…
Comunicat. În 26 aprilie, imediat după funeraliile Papei Francisc, a avut loc un eveniment cultural deosebit, organizat de către Pontificia Academia Teologica, Vatican, împreună cu…
UPDATE: Milena a murit la Spital în Timișoara Milena, fetița grav rănită în accidentul care s-a produs vinenri, în zona Zimandcuz, a pierdut lupta cu…

Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează, în perioada 5–7 noiembrie 2026, la Expo Arad, cea de-a XXXII-a ediție a expoziției AR-MEDICA,...
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat primul deces provocat de gripă din acest sezon, în timp ce numărul infecțiilor respiratorii este în creștere. Doar...

Ce să mai vină, că sunt aici de când e lumea, ați putea zice acum, citind întrebarea din titlu. Și ceva dreptate ați avea în...
O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...
Presa din Arad a trecut nonșalantă pe lângă ultimele manifestări „politice” ale lui Gheorghe Falcă. Nu vorbim de cele de pe acum obișnuite și care...

Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...

Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...

Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...

Senatorul liberal arădean Glad Varga, anunță adoptarea de către Senat a unei inițiative legislative care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice. Proiectul de...
Senatorul USR Răzvan Anghel critică formula Guvernului Niculescu, dominată de PSD și spune că revenirea social-democraților la controlul majorității ministerelor-cheie riscă să oprească reformele începute...
De prea mult timp Aradul nu mai are cu ce se lăuda. Dimpotrivă, ploaia inundând stadionul nou-nouț al UTA-ei sau podul ondulat sunt doar câteva...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

O parte importantă a Internetului mondial a fost scoasă offline miercuri, 21 octombrie, potrivit News.ro. Decizia a fost luată preventiv, ca măsură de siguranță, după...
Uniunea Europeană vrea să consolideze protecția cablurilor submarine din Atlanticul de Nord și Arctica și să îmbunătățească accesul la spărgătoare de gheață, prin noua strategie...
Platforma de închirieri turistice Airbnb a introdus o nouă asigurare opțională destinată călătorilor din mai multe state europene, care promite compensații financiare atunci când vremea...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

O parte importantă a Internetului mondial a fost scoasă offline miercuri, 21 octombrie, potrivit News.ro. Decizia a fost luată preventiv, ca măsură de siguranță, după...
Microsoft afirmă că a dezvoltat un model de inteligență artificială mai performant decât cel aflat la baza GPT-5.6 Sol al OpenAI, folosind doar un sfert...
Ești pe laptop sau telefon și tocmai ai realizat că ai fost victima unei escrocherii, ai accesat un link suspect sau ți-ai dat datele personale...

Filmul „Fjord“, câștigătorul premiului Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes 2026, propunerea oficială a României pentru Premiile Oscar 2027, va fi...
Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...
„Micile Speranțe”, cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon, una dintre vocile importante ale documentarului românesc, a fost selectat la IDFA 2026 – International...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kiki Rockwell, Radie Peat,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Robert Plant, Greta Van...
Orchestra Simfonică București aduce Vivaldi Rocks® la Arad, luni, 26 octombrie, de la ora 19:30, la Palatul Cultural. Concertul face parte din Turneul Național Vivaldi...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Bogdan Selagea, un tânăr de 21 de ani din Arad, a reușit să impresioneze trei dintre antrenorii emisiunii „Vocea României”, în ediția difuzată vineri, 16...
Centrul Cultural Județean Arad (CCJA) a marcat, joi seara, 25 de ani de la înființare, printr-o ceremonie organizată la Muzeul de Artă, la care au...
Concertul susținut luni, 5 octombrie, de A$AP Rocky la Papp László Budapest Sportaréna a devenit rapid viral după ce artistul a ridicat spre public o...

Numărul infracțiunilor sesizate în județul Arad a crescut în primele opt luni ale anului 2026, după ce conducerea IPJ Arad a schimbat programul de lucru...
Ancheta privind traficul de droguri de mare risc continuă cu o nouă reținere, după ce, în data de 15 septembrie 2026, au fost efectuate 33...
La finalul săptămânii, polițiștii din Arad au constatat mai multe încălcări ale legislației rutiere: doi șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului, alți doi...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)