Poezie și filantropie, vineri la Casa Jelen din Arad, cu ocazia lansării celui de-al patrulea volum de versuri semnat de un român stabilit în Germania





Iubitorii de poezie sunt invitați, vineri, 25 aprilie, de la ora 18:30, la Casa Jelen Haz din Arad, la lansarea celui de-al patrulea volum de versuri semnat de Laurian Graef (Medrea), intitulat Sinidisis.
Originar din comuna Agnita, județul Sibiu, Laurian Graef trăiește de mai bine de trei decenii în Germania, unde îmbină poezia cu activități diverse: este administrator la o școală, antrenor de fotbal și fondator al asociației non-profit SpeRo e.V., prin care coordonează proiecte umanitare în România, Republica Moldova, Togo și Turcia.
Lansarea volumului Sinidisis este o invitație la descoperirea unei povești de viață marcate de căutare, empatie și dorința de a rămâne conectat la rădăcini. Prin poezie, Laurian Graef deschide un dialog sincer cu sine și cu ceilalți – iar acest eveniment este ocazia ideală pentru a păși în lumea lui interioară.
Seara va fi completată de prezența unor invitați speciali: Cristian Lucian Mladin, care va vorbi despre volum, Emilian Ciornei, apropiat al autorului, care va evoca omul din spatele scrierilor, actrița Oltea Blaga, care va susține un recital de poezie, și trupa French, ce va aduce un moment muzical special, în armonie cu atmosfera serii. Moderator al evenimentului este Argentina Tudor.
O parte din încasările obținute din vânzarea cărții vor fi direcționate către Asociația Pentru Mai Multă Umanitate, condusă de Laura Bejan, în sprijinul unor proiecte sociale importante.
Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați linkul: https://www.facebook.com/events/1224173379
319546
Citește și: O antologie de poezie despre „Twin Peaks”, coordonată de arădeanul Andrei Mocuța, va fi lansată în curând
Comentariile portalului
Anamaria Gavrilă se autopropune la ministerul fondurilor europene. Auăleu, că nu le mai ajunge onlyfansul! Vă dați seama ce competență, ce grad de accesare...nu că nu ar (...)
Doar observație: domnul bolojan uita ca este ,deși numai interimar, președintele României!! Ar trebui sa fie neutru politic! Am avut o parerefoarte buna despre dansul. Dar (...)
Cionca nu te mai saturi de minciuni răsuflate de asemenea specimene nu mai avem nevoie în politica mare Cionca și Falcă Mafia Aradului Acum ne cer să votăm (...)