Programul la Buletine: În 1 și 2 mai nu se lucrează. Sâmbătă și duminică ghișeele vor fi deschise până spre seară





Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Arad informează că joi, 1 mai, respectiv vineri, 2 mai, nu se vor desfăşura activităţi de lucru cu publicul, la ghişeu, aceste zile fiind declarate zile de sărbătoare legală, la nivel naţional, în care nu se lucrează.
În schimb, având în vedere faptul că în data de 4 mai va avea loc primul tur al alegerilor pentru Președintele României, în scopul asigurării condiţiilor optime de desfășurare a scrutinului electoral, Serviciul de Evidență a Persoanelor va avea următorul program cu publicul:
Sâmbătă, 3 mai – 08.00 – 16.00
Duminică, 4 mai – 07.00 – 21.00
În ceea ce privește Serviciul de Stare Civilă, joi, 1 mai 2025 și duminică, 4 mai, nu se vor desfăşura activităţi de lucru cu publicul, iar vineri, 2 mai, respectiv sâmbătă, 3 mai, se înregistrează doar decese între orele 09.00 – 12.00.
Căsătoriile se oficiază conform programărilor. Începând de luni, 5 mai, activitatea cu publicul revine la normal.
Citește și: De astăzi și până în data de 2 mai, o nouă acțiune de dezinsecţie în municipiu
Comentariile portalului
Anamaria Gavrilă se autopropune la ministerul fondurilor europene. Auăleu, că nu le mai ajunge onlyfansul! Vă dați seama ce competență, ce grad de accesare...nu că nu ar (...)
Doar observație: domnul bolojan uita ca este ,deși numai interimar, președintele României!! Ar trebui sa fie neutru politic! Am avut o parerefoarte buna despre dansul. Dar (...)
Cionca nu te mai saturi de minciuni răsuflate de asemenea specimene nu mai avem nevoie în politica mare Cionca și Falcă Mafia Aradului Acum ne cer să votăm (...)