Cupa „Ienopolis” – o sărbătoare a comunității ineuane
De câțiva ani, la mijloc de Florar, sute de elevi din întreaga țară își dau întâlnire la Ineu, Cupa „Ienopolis” devenind o sărbătoare a comunității…
De câțiva ani, la mijloc de Florar, sute de elevi din întreaga țară își dau întâlnire la Ineu, Cupa „Ienopolis” devenind o sărbătoare a comunității…
Între 9-16 mai, la Ineu, se desfășoară a X-a ediție a concursului regional interdisciplinar Cupa „Ienopolis”, cuprins în calendarul Ministerului Educației. Artizana evenimentului este și…
Deși Cetatea Ineului arată aproape finalizată, inaugurarea ei va fi făcută etapizat, în perioada finalului acestui an și pe parcursul anului 2026, întrucât Primăria orașului…
Primăria orașului Ineu a câștigat un proiect transfrontalier, în parteneriat cu Tarhos (județul Békés, Ungaria), prin care a obținut finanțare de peste 1,2 milioane de…
În perioada 2020-2025, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență derulează proiectul „Îmbunătățirea Managementului Riscului la Dezastre”, în cadrul căruia, printre alte clădiri incluse, va fi…
Unul dintre cei doi operatori de salubrizare care ridică gunoiul în zona 3 a județului Arad, în care este inclus orașul Ineu și comunele din…
Un număr de 18 echipe au participat la Campionatul Național masculin Divizia A, desfășurat la Bușteni, iar la finalul celor 9 runde bucuria promovării în…
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost arestat preventiv, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, pentru săvârșirea infracțiunii de viol…
În urma raziei pe care au făcut-o oamenii legii în acest weekend, în orașul Ineu, IPJ Arad transmite că au fost întocmite 3 dosare penale….
Polițiștii de ordine publică, Poliţia rutieră, de investigații criminale, polițiștii economici și criminaliști sunt angrenați în aceste activități din după-amiaza zilei de 12 octombrie și…
Elvira Kapus, poetă și fost cadru didactic la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu, a murit. Ea a publicat trei volume de poezie, s-a implicat în…
Elevi, studenți, Alumni, angajați UAV și ai companiei Webasto au participat, recent, la a III-a ediție a Cupei „Webasto-UAV” la tenis de masă, găzduită în…
În cadrul concursului regional interdisciplinar Cupa „Ienopolis”, organizat de Clubul Copiilor Ineu (coordonator prof. Teodora Mang), șapte unități de învățământ din județul Arad s-au întrecut…
La sesizarea unor localnici, o mică echipă de etnografi, formată din Rodica Colta de la Centrul Cultural Județean Arad și Sorin Sabău de la Complexul…
Clubul Copiilor Ineu va fi, la finele acestei săptămâni, gazda a sute de copii din numeroase județe ale țării, care vor răspunde prezent la a…
Din seria articolelor de pe Special Arad despre auditul de conformitate efectuat de Curtea de Conturi în decursul anului 2023, pentru anul anterior, a venit rândul…
Pioni, regi, regine, turnuri, cai și „nebuni” și-au dat întâlnire la finele acestei săptămâni pentru ai desemna pe cei mai buni șahiști liceeni din Arad….
Început de săptămână atipic pentru primarul din Ineu, Călin Abrudan, care a fost vizitat, fie că a vrut, fie că nu, de un grup de…
În această dimineață, în jurul orei 07:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier în care a fost…
Ineul a fost, în vară, timp de mai multe săptămâni în „focul” unor manifestări dedicate zilelor orașului, pentru care, probabil, autoritățile locale au primit laudele…
Superliga Națională de șah se va desfășura în perioada 20-30 septembrie la Eforie-Nord, iar printre participante vor fi și două echipe din județul Arad. Alături…
Mult așteptatul concurs național interdisciplinar Cupa „Ienopolis” a avut loc în weekend la Ineu. Astfel, în prima zi, elevi din mai multe județe au participat…
Coordonată de fostul mare campion al României de semimaraton, Sorin Mîneran, AS Proactivi pentru Viitor Arad nu se dezminte, reuşind să organizeze ediţia cu numărul…
Gazdele Cupei „Școlii Pădureni” s-au dovedit ospitaliere și cu ocazia ediției cu numărul opt, toți participanții lăudând organizarea evenimentului, de care s-a ocupat o comisie…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Alesia Gorgan a reprezentat Aradul la evenimentul Creative Fashion Week, unul dintre cele mai importante evenimente de modă din Europa de Est, parte integrantă a...
O femeie de aproximativ 40 de ani a fost găsită moartă la Milano într-o mașină înmatriculată în România! „Era goală de la brâu în jos”,...
Aproximativ 140.000 de oameni, potrivit estimărilor unui observator independent, au ieșit sâmbătă în stradă în Serbia, în centrul capitalei, pentru a cere alegeri anticipate și...
Europa se confruntă, potrivit The Guardian, cu primul val major de căldură al verii 2025, un episod de caniculă extremă care a determinat autoritățile din...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
În ultimele trei zile ale Festivalului Underground, programul include șase spectacole de teatru – dintre care unul ucrainean și unul într-un tramvai – și secțiunea...
Prezentat în premieră națională la Transilvania International Film Festival (TIFF) 2025, „Vara mea târzie“ / „My late summer“ aduce pe marile ecrane o poveste cu...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
În plină retorică de „tăiere a cheltuielilor” promovată de Guvernul Bolojan, Primăria Arad alocă aproape 100.000 de lei, prin „spălătoarea de bani” – Centrul Municipal...
Inspectoratul de stat în Construcții spune că a realizat două controale la șantierul noului pod hobanat peste Mureș, în perioada 2022 – 2024, dar nu...
O terasă modernă se ridică în aceste zile pe jumătate din trotuarul din fața cafenelei Corso (cunoscută arădenilor în trecut ca Segafredo) și pe câteva...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte