Gest extraordinar al unui fost președinte al clubului UTA, aflat acum imobilizat într-un scaun cu rotile
Generațiile mai tinere probabil nu îl cunosc pe Emanoil Gherghel. În vârstă de 77 de ani, fost portar la UTA, Vagonul – cu care a…
Generațiile mai tinere probabil nu îl cunosc pe Emanoil Gherghel. În vârstă de 77 de ani, fost portar la UTA, Vagonul – cu care a…
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuț Stroe, a anunțat că sunt șanse reduse ca spectatorii să revină în tribune la meciurile din Liga 1 sau din…
Așteptam noi măsuri de relaxare privind pandemia de COVID-19, dar acestea nu au mai venit din cauza numărului de infectări la nivel de țară. Rămânem,…
Ousmane Gueye venea în urmă cu șase ani la Arad după experiențe la Poli Timișoara, Galați și CS Universitatea Craiova II și s-a impus după…
Un proiect al Universității din Pécs (Ungaria) încearcă să aducă împreună comunitatea cicliștilor într-o perioadă în care mersul pe bicicletă pare mai sigur decât transportul…
Fanii echipei maghiare Debrecen au intrat pe teren la finalul partidei cu PAKS și i-au luat la bătaie pe jucătorii echipei favorite, lăsându-i și fără…
Cel mai bine clasat tenismen român din ierarhia ATP, arădeanul Marius Copil, nu va participa în acest an la US Open, chiar dacă turneul de…
Tenismenul arădean Marius Copil, locul 187 ATP, va susține, peste o săptămână, un meci demonstrativ în cadrul Winners Open, primul pe care îl joacă după…
Într-o zi și la o oră în care altădată eram la conferința de presă de după meci, Ionuț Popa a plecat pe ultimul drum pe…
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică a emis propuneri provizorii pentru un nou calendar intern, sub rezerva aprobării în şedinţele ulterioare, a datelor…
Am refuzat mereu să mi-l închipui pe Ionuț Popa suferind pe un pat de spital sau pe patul de acasă. Din momentul în care boala…
Ionuț Popa s-a stins din viață în această dimineață, la vârsta de 67 de ani, la secția ATI din cadrului Spitalului Clinic Județean Arad. Internat…
Confederația Europeană de Volei a decis anularea tuturor calificărilor pentru turneele finale ale Campionatelor Europene de cadeți și juniori (masculin și feminin), iar singura avantajată…
Gruparea de rugby CS Universitatea Arad se va reîntoarce între buturi în 25 iulie, cu ocazia primului turneu de rugby în 7 din acest an,…
Sârbul Novak Djokovic, liderul mondial al tenisului masculin, a anunţat marţi că a fost testat pozitiv la noul coronavirus. Djokovic este a şasea persoană infectată…
Bazinul de polo/înot din Subcetate a fost inaugurat în urmă cu un an de zile, însă pandemia, remontul sau alte probleme l-au ținut mai mult…
Tenismenul bulgar Grigor Dimitrov (19 ATP, 29 de ani, foto – cel din dreapta) a anunțat ieri seară că a fost testat pozitiv cu COVID-19….
Sportul încearcă să revină, cât de cât, la normal, iar voleiul pe plajă nu face excepție, mai ales că este considerat o disciplină cu risc…
Federația Română de Ciclism (FRC) a anunțat, zilele trecute, noul calendar al sezonului 2020, unul afectat, precum în toate sporturile, de Covid-19. Deși Aradul are…
George Țucudean este unul dintre cei mai titrați fotbaliști arădeni din istoria recentă a fotbalului. Campion al României cu trei echipe, Steaua, Viitorul și CFR…
În urmă cu câteva zile, „Eroul de la Sevilla”, portarul care a apărat patru penalty-uri consecutive în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986 contra Barcelonei,…
UTA a făcut un nou pas important pentru îndeplinirea obiectivului: promovarea în Liga 1. Dacă pe linie sportivă gruparea arădeană este lider detașat în Liga…
Casa Fotbalului a găzduit vineri, 19 iunie, evenimentul în cadrul căruia au fost stabilite meciurile de baraj pentru accederea în Liga 2, respectiv Liga 3…
Din cele opt echipe masculine invitate de FR de Volei să acceadă în Divizia A1, patru și-au exprimat intenția de a juca în campionatul următor…

Pacienții din întreaga țară vor avea, începând cu 1 septembrie, acces online la propriile documente medicale, prin noua platformă eSănătateaMea, anunță Casa Națională de Asigurări...
Doar 66 de posturi din cele 190 solicitate au fost deblocate pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în urma Memorandumului aprobat de Guvern pe...
Este ceea ce aud cel mai des din partea oamenilor care se interesează de serviciile mele. Azi, mai mult decât oricând, rare sunt situațiile în...

Ieri a fost 22 August, Ziua declarată a Aradului, scriu azi, în 23 August, pe vremuri sărbătoare de nu-ți mai reveneai din flamuri și lozinci....
Cu „Zilele Aradului”, avem două povești. Prima se referă la ce sărbătorim, iar a doua la cum s-a născut această sărbătoare. Începem cu a doua,...
O fi fost căldura cea mare din ultimele zile, altfel nu-mi explic cum de mi-a venit ideea să pun întrebarea asta cu cei mai populari...

Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...
Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Adrian Wiener, președinte USR Arad: „Decizia de ieri a CCR este o lovitură directă dată democrației din România. Erodează direct fundamentele statului de drept. Sădește...
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, acuză PSD și AUR că au modificat, în ultimele zile, trei dintre reformele importante din PNRR ajunse în Parlament,...
Senatul României a adoptat Strategia Națională pentru Biodiversitate 2026–2030 și Planul Național de Acțiune, documente esențiale pentru îndeplinirea unui jalon din PNRR, de care depinde...

Primarul comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și-a înaintat demisia din funcție la 24 august 2026, invocând motive medicale, personale și familiale. Plecarea acestuia din funcție...
Primăria Municipiului Arad urmează să organizeze mâine, în 20 august, o licitație publică pentru concesionarea unui teren situat pe Calea Timișorii nr. 125. La prima...
Ai haine vechi pe care ai vrea să le dai mai departe, dar nu vrei nici să cauți un ONG care le primește, nici să...

O tragedie de proporții lovește regiunile montane din Nepal și Tibet, unde inundațiile fulgerătoare și alunecările de teren au lăsat în urmă sate distruse, drumuri...
Unul dintre cele mai ambițioase proiecte rutiere din Europa prinde contur chiar prin România: Via Carpatia, un coridor rutier internațional care va lega nordul continentului...
Actorul britanic Tim Curry a murit la vârsta de 80 de ani, conform TMZ, care susține că avea probleme de sănătate în ultimii ani și...

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că, începând de marți, 25 august, persoanele fizice au din nou posibilitatea să se înscrie în Programul Rabla Auto...
Waze – aplicație deținută de Google – accelerează implementarea unei funcții mult așteptate: afișarea semafoarelor direct pe hartă, oferind șoferilor un plus de vizibilitate atunci...
Ford Motor se confruntă cu o nouă problemă de siguranță în Statele Unite, după ce autoritățile americane au identificat un risc major de incendiu la...

Inteligența artificială (AI) începe să lase urme vizibile pe piața muncii din economiile dezvoltate, iar angajații aflați la început de carieră și cei din domenii...
Inteligența artificială intră într-o etapă decisivă în Uniunea Europeană. Începând de duminică, 2 august, devine aplicabilă cea mai mare parte a obligațiilor prevăzute de Regulamentul...
Modelul avansat de inteligență artificială Claude Mythos Preview, dezvoltat de Anthropic, a reușit să descopere slăbiciuni matematice în algoritmii criptografici care stau la baza securității...

Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad continuă Caravana Filmului în cartierele municipiului, cu patru seri de proiecții dedicate copiilor și familiilor. Filmele vor...
Proiecția filmului „Cât de bine poți“ / „The Best You Can“ (r. Michael J. Weithorn) va închide stagiunea estivală din acest an, fiind ultima proiecție...
„Fjord”, lungmetrajul premiat cu Palme d’Or și regizat de Cristian Mungiu, continuă să câștige teren în cursa pentru Oscarurile din 2027, după ce publicația americană...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Grandmas House, Afrofuturistics feat....
Și totuși unde ai fost tu când rapperița Sisi s-a tatuat live pe Scena Mare, m-a întrebat o colegă care bănuia că nu mi-am petrecut...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Jack White, Fontaines D.C.,...

Franciza „Westworld” se pregătește să revină în atenția publicului, la patru ani după ce HBO a decis anularea serialului SF care a devenit un fenomen...
Disney a prezentat la D23 2026 o serie de dezvăluiri majore pentru francizele sale, de la Marvel la Star Wars, într-un eveniment care a electrizat...
Un bărbat care părea să fie blocat într-o încăpere suspendată într-un panou publicitar deasupra uneia dintre cele mai aglomerate artere din Los Angeles a reușit...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...
Săptămâna Modei la Arad 2026 se desfășoară în perioada 17–23 august, în cadrul Zilelor Aradului, și include evenimente dedicate modei, frumuseții, creativității și promovării tinerelor...
Rapperul american Kanye West, cunoscut și sub numele YE, va susține două concerte în Rusia, la Sankt Petersburg, în luna octombrie, potrivit anunțului publicat pe...

Un bărbat a fost atacat cu un cutter, în plină stradă, la Sântana, în urma unui conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool. Victima a...
Poliția Locală Arad informeză că un bărbat de 42 de ani a fost sancționat contravențional după ce, în seara de 20 august 2026, a adresat...
La data de 8 august, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au desfășurat o razie la Curtici, cu scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)