Seria crimelor continuă! Timișoreancă de 29 de ani ucisă de soțul ei în Spania în Joia Mare
Trei copii au rămas orfani, după ce mama lor a fost ucisă cu sânge rece chiar de soțul ei. Crima a avut loc în localitatea…
Trei copii au rămas orfani, după ce mama lor a fost ucisă cu sânge rece chiar de soțul ei. Crima a avut loc în localitatea…
Consiliul Concurenţei va veni cu recomandări care să permită simplificarea procedurilor de înfiinţare a lanţurilor de distribuţie a carburanţilor, ceea ce va conduce la o…
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, îl propune în funcţia de procuror şef al DIICOT pe Daniel Constantin Horodniceanu, care este, în prezent, şeful DIICOT Iaşi, recomandarea…
Şase persoane, dintre care trei copii, toţi membri ai aceleiaşi familii, au murit în această în noapte într-un incendiu care le-a cuprins locuinţă improvizată, potrivit PortalSM.ro….
Și-a început activitatea la 10 ani și, la doar 13 ani, va avea o pregătire echivalentă unui Masterat Universitar complet, recunoscut la nivel mondial. Petru…
Minerii din două schimburi de la exploatarea de huilă Lonea s-au blocat în subteran, joi, iar cei de la Vulcan au intrat cu întârziere în…
Liderul grupării Anonymous România este originar din Piatra Neamț. El a fost prins de autorități în anul 2012 în urma unei operațiuni în care procurorii…
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial
Un filmuleț, realizat de către un client al companiei de transport Atlasib, face furori pe rețelele de socializare.
A fost proclamată în 1990, în cadrul celui de-al IV-lea Congres al Uniunii Internaționale a Romilor, care s-a desfășurat la Varșovia. A fost aleasă această…
Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov a recunoscut în fața procurorilor DNA că a luat mită de la societăți comerciale, în 2012. Mărturisirea vine în…
Acțiune specială a DIICOT soldată cu capturarea unei cantități impresionante de droguri la Timișoara. Procurorii și polițiștii au
Accidentul în care Sofian Precup, șoferul cu BMW care a ucis-o pe Dora Târziu, este al treilea eveniment rutier grav în care a fost implicat….
Site-ul anunţul.ro este urmărit penal pentru proxenetism, după ce procurorii au stabilit că prin intermediul acestuia erau racolaţi „clienţi” de către mai multe persoane, instanţa…
Hoții specializați în furturi de și din mașini nu au mai scos de mult ceva nou, astfel că sunt nevoiți să revină la vechile metode…
Premierul Victor Ponta şi-a anunţat colegii din conducerea PSD că s-a decis la nivelul Guvernului ca TVA să fie redusă de la 1 iunie la…
Apropiații Dorei Târziu, adolescenta de doar 16 ani care a murit luni seara în urma unui accident rutier care a avut loc săptămâna trecută, cer…
Primarul municipiului Botoșani susține ideea unui proiect de reintroducere a stagiului militar obligatoriu sau în sistem de voluntariat. Ovidiu Portariuc a propus ideea serviciilor militare…
Dora Târziu, fata de 16 ani din comuna timișeană Cenad care a fost lovită în plin de un tânăr de 22 de ani care conducea…
Un mic avion care transporta aproape o tonă de cocaină s-a prăbuşit în statul Cojedes din centrul Venezuelei şi cei trei ocupanţi ai aparatului au…
Radu Mazare, arestat preventiv in dosarul in care este acuzat ca a luat mita noua milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit…
Premiul cel mare la Loto 6/49, de peste 13 milioane
Dora Târziu este fata de 16 ani din Timișoara lovită și abandonată de un tânăr șofer de BMW, în vârstă de 22 de ani. Teribilismul…
Un tânăr din Iaşi şi-a anunţat sinuciderea pe Facebook fiind găsit prea târziu de Poliţie. Se numea Marian Chirașcu și avea toată viața înainte, dar…

Mayo Clinic din Rochester (SUA) ocupă primul loc în clasamentul „World’s Best Hospitals 2026”, realizat de Newsweek împreună cu Statista. Peste 2.500 de spitale din...
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a atras 171 de dosare pentru cele 70 de posturi scoase la concurs în septembrie. 31 dintre acestea însă...
Cel mai eficient program de antrenament este cel care răspunde nu doar obiectivelor tale de sănătate și fitness, ori particularităților tale morfo-anatomice, cât mai ales...

Scriu aceste rânduri în timp ce Călin Georgescu, înconjurat de tricoloruri, și pupat la fiecare pas, vizitează Piața 100 din Oradea. Este de fapt piața...
Parafrazâdu-l pe cel mai dat naibii președinte pe care l-am avut până la Nicușor Dan, toamna nu-i ca vara. Vedem asta și acum oriunde ne-am...
Înainte de a ne ocupa de personajul colectiv pe care l-am botezat Călin Nicușor Dan Georgescu, câteva cuvinte despre efectele locale ale scandalului central care...

Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...
Un arădean solicită administrației locale să verifice dacă mecanismele prin care călătorii pot cere ajutor în cazul unor incidente din transportul public funcționează eficient în...
Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Președintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre nominalizarea lui Sigfried Mureșan pentru formarea Guvernului. Gheorghe Falcă a...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel a avertizat, într-o declarație susținută în plenul Senatului, asupra consecințelor legitimării politice a AUR de către PSD. Anghel a...
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, a criticat, în plenul Senatului, contrastul dintre discursul PSD despre solidaritate și grija pentru românii vulnerabili și stilul de...

Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...
Primarul comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și-a înaintat demisia din funcție la 24 august 2026, invocând motive medicale, personale și familiale. Plecarea acestuia din funcție...

Congresul SUA și mai mulți lideri din industria AI se confruntă cu o dezbatere tot mai tensionată privind introducerea unui „kill switch” pentru inteligența artificială,...
Bărbații din România au una dintre cele mai scurte perioade estimate de viață după vârsta pensionării din Uniunea Europeană: sub 16 ani. Femeile din România...
Cercetătorii au confirmat identificarea unei noi specii de pisică sălbatică, Leopardus tilcayo, un mic tigru de pădure care trăiește în regiunea Yungas din Bolivia —...

Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...
Dacia traversează unul dintre cei mai dificili ani din ultimul deceniu, după ce cota de piață a scăzut abrupt la 19,8%, față de aproape 29%...
China încearcă să‑și controleze mai strict expansiunea globală a industriei auto, după ce exporturile au explodat în ultimii ani, potrivit News.ro. Autoritățile de la Beijing...

Congresul SUA și mai mulți lideri din industria AI se confruntă cu o dezbatere tot mai tensionată privind introducerea unui „kill switch” pentru inteligența artificială,...
Compania Anthropic dezvăluie în cel mai recent raport operațiuni rusești extinse de manipulare informațională care au vizat România și Republica Moldova, inclusiv folosirea AI pentru...
Președintele Donald Trump a intervenit surprinzător, printr-un apel telefonic, în timpul discursului susținut de CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, pe scena All-In Summit din Los Angeles,...

„Malul vânăt“ / „A River’s Gaze“, primul film din trilogia despre iubire în mediul rural, al regizoarei Andreea Cristina Borțun și coprodus de actorul american...
Festivalul de film documentar fARAD și-a anunțat programul complet pentru cea de-a 13-a ediție, cu tema „ANIMAL”. Între sălbăticie, vulnerabilitate și relația contradictorie dintre oameni...
Cinefilii arădeni sunt invitați miercuri, 16 septembrie, de la ora 19:00, la Cinema Arta, la proiecția filmului „Afară” (Fuori), regizat de Mario Martone. Accesul publicului...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Israel Nash (cover după...
Particles – Intermedia Lab & Music Festival revine, între 25 și 27 septembrie 2026, pe malul Mureșului din Arad, pentru cea de-a șaptea ediție. Sub...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Subcarpați, Adrian Despot, Kiki...

Serviciul de streaming Apple TV a fost lansat oficial în România, iar utilizatorii pot accesa de astăzi platforma direct din aplicația Apple TV sau de...
Gala Premiilor Emmy 2026, desfășurată la Hollywood, a adus confirmări importante pentru marile producții ale anului, cu trei titluri dominând categoriile principale ale competiției, relatează...
Creatorii serialului „South Park”, Trey Parker și Matt Stone, au anunțat că producția va purta un nou nume – „South America” – o decizie prezentată...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...
Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...
Săptămâna Modei la Arad 2026 se desfășoară în perioada 17–23 august, în cadrul Zilelor Aradului, și include evenimente dedicate modei, frumuseții, creativității și promovării tinerelor...

Un agent de la Penitenciarul Arad a intrat în atenția procurorilor DIICOT și a polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO), în...
Un bărbat de 42 de ani, din Curtici, a ajuns în arest preventiv după ce, deși avea ordin de protecție, s-ar fi apropiat de soția...
IPJ Arad transmite că, în cadrul acțiunilor de monitorizare a vitezei de deplasare pe drumurile din municipiu, polițiștii au prins un tânăr motociclist care conducea...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)