Camera de Comerț: „Ediția aniversară AR-Medica 2024, un eveniment de succes!”
Comunicat. Târgul internațional de medicină AR-Medica, desfăşurat în perioada 7 – 9 noiembrie 2024 la Expo Arad, a fost şi în acest an un succes,…
Comunicat. Târgul internațional de medicină AR-Medica, desfăşurat în perioada 7 – 9 noiembrie 2024 la Expo Arad, a fost şi în acest an un succes,…
E greu de crezut că un film documentar românesc cu câțiva alergători, ce-i drept mai toți ultramaratoniști, poate umple o sală mare de cinema la…
Nu mai puțin de 53 de percheziții domiciliare în județul Arad desfășoară astăzi polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției…
Muzeul Orașului Lipova, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Română Lipova, Rotary Club Arad Cetate, Liceul „Sever Bocu” și Liceul „Atanasie Marienescu” Lipova îl omagiază pe…
În această dimineață, în jurul orei 07:00, pompierii militari arădeni și un echipaj de Ambulanță au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident…
A fost inaugurat parcul fotovoltaic de la Horia, o investiție a companiei austriece CCE. Centrala de la Horia are circa 75.000 de module fotovoltaice, iar…
Rețele Electrice Banat (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Banat) anunță noi întreruperi de curent în județul Arad. Acestea sunt programate după cum urmează: Joi , 14…
Bărbatul care a incendiat, în 5 noiembrie, două autoturisme pe strada Beiuș, în cartierul Micălaca, focul extinzându-se la alte șase mașini, a fost depistat, iar…
Comunicat. Sâmbătă, 09 Noiembrie, la sala de sport, ”Mihai Botez” situată în Complexul M al Universității Aurel Vlaicu din Arad, Clubul Sportiv Viper a organizat…
Comunicat Primăria Municipiului Arad .Primăria Municipiului Arad, alături de operatorul autorizat SLC Timiș și în parteneriat cu OIREP Eco Positive și MGG Recycling, vă invită…
O adolescentă în vârstă de 18 ani, Rada Rațiu, este căutată după ce luni, 11 noiembrie, a plecat de acasă și nu s-a mai întors….
Tribunalul Arad a pronunțat astăzi sentința în dosarul în care Flavius Blejnar, tânărul care în luna iulie a acestui an a fugit de polițiști în…
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost trimis în judecată pentru tentativa de omor ce a avut loc în 12 septembrie pe…
La sfârșitul săptămânii trecute, pompierii militari au acționat pentru gestionarea a 104 situații de urgență produse la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au…
Un succes și două înfrângeri este bilanțul cu care revin de la Râmnicu Vâlcea voleibaliștii de la CS ProVolei Arad, în urma primului turneu al…
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră se circulă în condiții de ceață pe multe artere rutiere din județele…
Un incendiu a izbucnit în această seară în jurul orei 19:15 în orașul Pecica. Flăcările au cuprins acoperișul unei case, iar la locul incedniului s-au…
Țigări de contrabandă au fost găsite, sâmbătă după masa, de polițiștii din Nădlac în mașina unui bărbat în vârstă de 55 de ani. Acesta se…
Un incendiu a izbucnit duminică după masa la mansarda unui bloc de locuințe de pe strada Tarafului, din municipiul Arad, anunță reprezentanții Inspectoratului pentru Situații…
S-a discutat mult despre ce înseamnă să fii părinte, ieri seara, la Filarmonica Arad. Publicul care a umplut sala, la evenimentul ParentX, a asistat la…
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționare cod galben de ceață – duminică dimineața – pentru județul Arad, fiind afectate următoarele localități: Arad, Pecica,…
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică împreună cu cei ai orașului Chișineu-Criș, cu sprijinul Serviciului Rutier, al luptătorilor SAS și al jandarmilor arădeni au desfășurat vineri,…
Accident rutier în afara localității Almaș, în noaptea de 8 spre 9 noiembrie, soldat cu pagube materiale. Cel care se afla la volanul mașinii, un…
Nu a trecut decât o săptămână și ne-am întors, iar, la problemele de pe liniile de tramvai. Nu pentru că am fi vrut noi, ci…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Lucrurile la nivel național se calmează încet-încet, Nicușor e primit cu brațele deschise de cei loviți de soartă – și de nepăsarea administrativă – din...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Adrian Wiener, deputat USR Arad: „Bugetul țării e țăndări. O serie de decizii politice, unele dincolo de limita răspunderii penale, au condus aici. Deficitul bugetar...
Uniunea Salvați România – USR Arad a ales conducerea filialei județene și municipale, pentru următorii 4 ani. Prin votul membrilor au fost desemnați președinții celor...
Și fermierii arădeni au culturile afectate de fenomenele meteo, atrage atenția deputatul PNL Răzvan Cadar. Acesta a adresat o întrebare ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,...
Alesia Gorgan a reprezentat Aradul la evenimentul Creative Fashion Week, unul dintre cele mai importante evenimente de modă din Europa de Est, parte integrantă a...
Zilele trecute s-a încheiat preselecția Miss Arad, în cadrul căruia s-au decis finalistele concursului Miss Arad 2025. Aceasta,a fost organizată în stil hibrid: parțial online,...
Actorul Robert De Niro își extinde imperiul hotelier de lux în Cracovia, printr-un proiect imobiliar extins în apropierea centrului istoric, care include un hotel de...
Peste 600 de persoane de 17 naţionalităţi, inclusiv români, au fugit din Iran în Azerbaidjan de la începutul războiului aerian dintre Israel şi Iran, potrivit...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Lockheed Martin și Boeing își unesc forțele pentru a câștiga o cotă majoră din „Golden Dome”, megaproiectul de apărare spațială inițiat de Donald Trump și...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
După două zile de American Independent Film Festival (17-18 iunie), vor fi încă două zile cu filme la Cinema Arta, aduse de Caravana Les Films de...
American Independent Film Festival (AIFF), ediția a IX-a, ajunge și la Arad, și va aduce între 17 și 18 iunie o selecție electrizantă de filme...
Filmul „Scrisori scandaloase“ / „Wicked Little Letters“ (r: Thea Sharrock ), bazat pe o poveste adevărată, care are în centru un grup de vecini care...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Wet Leg, The Limiñanas...
Propunerea Filarmonicii Arad în acest an pentru mult așteptatul proiect Rock Simfonic este HOLOGRAF SIMFONIC, eveniment cu intrare liberă, în Piața Catedralei, în data de...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Colestaza neonatală este cea mai frecventă cauză de internare într-un serviciu de hepatologie pediatrică și de transplant hepatic la copiii cu vârsta de până la...
Oamenii de știință au dezvoltat un hidrogel care crește semnificativ densitatea osoasă, în special atunci când este combinat cu medicamente anticatabolice precum Zoledronatul, conform unui...
O variantă recent identificată de coronavirus – HKU5-CoV-2 – a fost descoperită la lilieci în China și este considerată „la doar o mutație distanță” de...
O terasă modernă se ridică în aceste zile pe jumătate din trotuarul din fața cafenelei Corso (cunoscută arădenilor în trecut ca Segafredo) și pe câteva...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Comentariile portalului
Construirea unui bloc de 6 etaje lângă podul Grădiște poate aduce plusvaloare zonei, dar ridică și semne de întrebare. Deși terenul e neutilizat și proiectul aduce locuinț (...)
Un oraș din ce în ce mai mic ,gri,depopulat și nesemnificativ .
Teleormanului vestului!