Se marchează locurile de parcare din centrul Aradului
Comunica Primăria Arad. Societatea RECONS, prin intermediul operatorului contractat, va efectua în perioada următoare macajele de parcare pe mai multe străzi din zona centrală, sens…
Comunica Primăria Arad. Societatea RECONS, prin intermediul operatorului contractat, va efectua în perioada următoare macajele de parcare pe mai multe străzi din zona centrală, sens…
Rețele Electrice Banat (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Banat) anunță noi întreruperi de curent în județul Arad, dar și în municipiu. Acestea sunt programate după…
Potrivit motivării judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din 13 noiembrie, consultată de News.ro, la dosarul cauzei există probe că la momentul producerii evenimentelor…
Comunicat. Începând de astăzi, joi, 14 noiembrie și până sâmbătă, 16 noiembrie, circulația este închisă temporar pe bretelele de intrare – ieșire care asigură conexiunea…
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Fizica Pământului a comunicat faptul că joi de dimineață, la ora 4:11, s-a înregistrat un cutremur slab în județul Arad….
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dispus astăzi, 13 noiembrie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a Laurei Bîlcea – fiica lui Ioan…
Rețele Electrice Banat (companie parte a grupului PPC) anunță noi întreruperi de curent în județul Arad, dar și în municipiu. Acestea sunt programate după cum urmează: „Următoarele întreruperi…
13 persoane au fost reținute în urma perchezițiilor efectuate ieri, 12 noiembrie, în județul Arad, de către DIICOT și SCCO, iar în această după masă…
Prima înfățișare în care polițistul local Florin Liber a fost trimis în judecată pentru tortură urmată de moartea victimei, după ce în iulie 2023 a…
„Soldații de teracotă”, armata nemuritoare a primului împărat chinez, cucerește spațiul expozițional al muzeului până în primăvara anului viitor. Complexul Muzeal Arad, cu sprijinul financiar…
În cadrul proiectului de digitalizare a contoarelor, în data de 13 și 14 noiembrie 2024, furnizarea apei va fi întreruptă în intervalul orar 8:30 –…
O sportivă legitimată la CS Municipal Arad a reușit, marți, să fie printre medaliații de la Cupa României de Tineret la ping-pong. Sportivii aflați la…
Compania de Apă Arad anunță că a achiziționat o stație de ultimă generație de ridicare a presiunii pentru apă potabilă în satul Crocna din comuna…
Judecătoria Arad a admis, în această după masă, propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad de arestare preventivă a bărbatului în vârstă de 48 de…
Tramvaiul lui Moș Crăciun va circula în perioada 16 noiembrie – 24 decembrie 2024, anunță CTP Arad. De luni până vineri, în intervalul orar 10:00…
Târgul de Crăciun de la Arad se desfășoară în perioada 15 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025 și are două puncte de interes: Piața Catedralei,…
La sediul Instituției Prefectului județului Arad a fost semnat astăzi un protocol de colaborare între instituție, prin Prefectul Toth Csaba, Casa de Asigurări de Sănătate…
„Mesaje de pe planeta adolescenților” este numele volumului care va fi lansat marți, 19 noiembrie, la Biblioteca Județeană Arad, avându-i ca autori pe mai mulți…
Spitalul Județean Arad a câștigat fonduri europene de 5 milioane de lei prin care va înființa și dota un laborator, în cadrul Serviciului de Anatomie…
Acoperișul unei case de pe strada Liviu Rebreanu a luat foc în această după masă, pompierii din cadrul Detașamentului Arad intervenind cu două autospeciale de…
Dacă până acum, investigațiile medicale în vederea stabilirii patologiilor oncologice erau „de suprafață”, în urma lor medicii având posibilitatea doar să stabilească tratamente generale, date…
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Nădlac au depistat la controlul de frontieră, un cetățean român care a încercat iasă din țară cu un autoturism…
Compania RETIM anunță clienții și colaboratorii săi din județul Arad că activitatea casieriei de pe str. Piața Plevnei, nr. 3 (Casa cu lacăt), va fi suspendată…
Doi cetățeni români au fost depistați în PTF Nădlac I și Nădlac II cu dreptul de a conduce suspendat. „La Punctele de Trecere a Frontierei…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Lucrurile la nivel național se calmează încet-încet, Nicușor e primit cu brațele deschise de cei loviți de soartă – și de nepăsarea administrativă – din...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Adrian Wiener, deputat USR Arad: „Bugetul țării e țăndări. O serie de decizii politice, unele dincolo de limita răspunderii penale, au condus aici. Deficitul bugetar...
Uniunea Salvați România – USR Arad a ales conducerea filialei județene și municipale, pentru următorii 4 ani. Prin votul membrilor au fost desemnați președinții celor...
Și fermierii arădeni au culturile afectate de fenomenele meteo, atrage atenția deputatul PNL Răzvan Cadar. Acesta a adresat o întrebare ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,...
Alesia Gorgan a reprezentat Aradul la evenimentul Creative Fashion Week, unul dintre cele mai importante evenimente de modă din Europa de Est, parte integrantă a...
Zilele trecute s-a încheiat preselecția Miss Arad, în cadrul căruia s-au decis finalistele concursului Miss Arad 2025. Aceasta,a fost organizată în stil hibrid: parțial online,...
Actorul Robert De Niro își extinde imperiul hotelier de lux în Cracovia, printr-un proiect imobiliar extins în apropierea centrului istoric, care include un hotel de...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Lockheed Martin și Boeing își unesc forțele pentru a câștiga o cotă majoră din „Golden Dome”, megaproiectul de apărare spațială inițiat de Donald Trump și...
Planurile retailerului online de fast-fashion Shein de a se lista la Bursa din Hong Kong ar putea aduce companiei acces la un bazin mai larg...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
După două zile de American Independent Film Festival (17-18 iunie), vor fi încă două zile cu filme la Cinema Arta, aduse de Caravana Les Films de...
American Independent Film Festival (AIFF), ediția a IX-a, ajunge și la Arad, și va aduce între 17 și 18 iunie o selecție electrizantă de filme...
Filmul „Scrisori scandaloase“ / „Wicked Little Letters“ (r: Thea Sharrock ), bazat pe o poveste adevărată, care are în centru un grup de vecini care...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Wet Leg, The Limiñanas...
Propunerea Filarmonicii Arad în acest an pentru mult așteptatul proiect Rock Simfonic este HOLOGRAF SIMFONIC, eveniment cu intrare liberă, în Piața Catedralei, în data de...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Colestaza neonatală este cea mai frecventă cauză de internare într-un serviciu de hepatologie pediatrică și de transplant hepatic la copiii cu vârsta de până la...
Oamenii de știință au dezvoltat un hidrogel care crește semnificativ densitatea osoasă, în special atunci când este combinat cu medicamente anticatabolice precum Zoledronatul, conform unui...
O variantă recent identificată de coronavirus – HKU5-CoV-2 – a fost descoperită la lilieci în China și este considerată „la doar o mutație distanță” de...
O terasă modernă se ridică în aceste zile pe jumătate din trotuarul din fața cafenelei Corso (cunoscută arădenilor în trecut ca Segafredo) și pe câteva...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Comentariile portalului
Teleormanului vestului!
Singura soluție este sa vina o firma serioasa, cum ar fii Tehnodomus,și sa repare oalele sparte. De asemenea, cei care se fac răspunzători de proasta execuț (...)
== SPER SA SE PRABUSEASCA CURAND == SA RADA TATA EUROPA DE TELEORMANUL ARDEALULUI SI FANARIHOTZII ARADENI == SCARBA MI E