Membru al „Academiei Infractorilor Români”, prins şi arestat preventiv (Video)
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, suspectat că făcea parte din gruparea „Academia Infractorilor Români” care fura bijuterii şi ceasuri de lux din…
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, suspectat că făcea parte din gruparea „Academia Infractorilor Români” care fura bijuterii şi ceasuri de lux din…
Compania americană de comerț online Amazon a anunțat vineri că vrea să înființeze în acest an „mai multe mii de noi locuri de muncă” în…
Inspectoratul General de Poliţie a anunţat că studenta de la Universitatea de Medicină, Gabriela Patraşcu, a fost găsită strangulată în Pădurea Doi Haiduci din raionul…
Comisia Europeană ar putea propune suspendarea Tratatului Schengen pentru o perioadă de până la doi ani, afirmă surse din cadrul Uniunii Europene citate de presa…
Rebelii talibani au revendicat atentatul sinucigaș comis miercuri, în centrul Kabulului, împotriva unui microbuz al grupului de presă afgan Tolo, în care au fost uciși…
Aproximativ 40 de imigranţi extracomunitari au fugit dintr-un centru pentru solicitanţi de azil din Norvegia, de teamă că ar putea fi deportaţi în Rusia, informează…
Tenisul mondial e lovit de o anchetă surprinzătoare a celor de la BBC, care au făcut dezvăluiri incredibile despre cum au fost aranjate meciurile în…
Anunturile vin dupa ce politica liberei circulatii fusese pusa vineri la indoiala de ministrul german de finante, Wolfgang Schauble sustinand ca, daca mai multe state vor introduce controale la frontiera, sistemul Schengen va intra curand in colaps.
După decesul soțului ei, Rene Angelil, viața o pună din nou la grea încercare pe Celine Dion: fratele ei, Daniel, se află pe moarte. Rene…
Unul dintre liderii grupării teroriste Al-Qaida a amenințat Italia pentru că a ocupat Libia, informează stirileprotv.ro, citând agenția de presă italiană ANSA. „Veți regreta asta”, declară…
A deţinut mai multe funcţii oficiale, a fost ambasador în Spania şi reprezentant al Uzbekistanului la Naţiunile Unite, şi-a lansat propria linie de bijuterii, a…
Un oficial din Direcţia Naţională a Penitenciarelor este acuzat că a ordonat demolarea unei şosele de 50 de kilometri pentru a vinde cele şapte mii…
Actorul Alan Rickman, interpretul profesorului Severus Snape din franciza cinematografică „Harry Potter”, a murit la vârsta de 69 de ani, la Londra, informează bbc.com. Starul…
Un poliţist german a declarat presei că forţele de ordine nu pot să ia măsuri aspre împotriva infracţiunilor comise de refugiaţi, fără a fi acuzaţi…
Cel puţin patru persoane au fost ucise joi într-o serie de explozii produse în capitala indoneziană Jakarta, care au fost urmate de focuri de armă,…
Cel puțin 10 persoane au murit și 15 au fost rănite, după ce o explozie s-a produs, în această dimineață, într-o zonă turistică din Istanbul….
Explozia puternică produsă marți în piața Sultanahmet din Istanbul s-a soldat cu mai mulți morți și răniți, relatează Reuters. Martori prezenți la locul incidentului au…
La 63 de ani, Vladimir Puţin e într-o formă fizică de invidiat. Aflat în vacanţă de Crăciun la Soci, preşedintele Rusiei, s-a antrenat cu lotul…
Joaquin Guzman, baronul mexican al drogurilor poreclit si „El Chapo” a fost prins, a anuntat presedintele Mexicului. Potrivit stirileprotv.ro, vestea arestarii lui „El Chapo” a…
Cele mai negre previziuni s-au adeverit. Cele trei cadavre găsite îngropate în grădina lui Sian Blake aparţin vedetei din „EastEanders” şi celor doi copii ai…
Administraţia de la Seul a iniţiat discuţii cu Statele Unite pentru aducerea unor arme strategice pe teritoriul Coreei de Sud după ce regimul stalinist nord-coreean…
Un clip informativ cu descrierea procedurilor şi a formalităţilor care trebuie îndeplinite de cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care optează să voteze…
Președintele polonez, conservatorul Andrzej Duda, a promulgat controversata lege privind presa publică, în pofida criticilor opoziției și îngrijorărilor formulate de Bruxelles, a anunțat joi purtătorul…
Giovanni Gambino (foto), fiul șefului clanului Gambino din New York, Francesco Gambino, și autor al cărții „Prințul Omertei”, avertizează Statul Islamic

În articolul de săptămâna trecută am explicat de ce drumul de la un fizic supraponderal la un corp atletic include trei etape distincte care, cumulate,...
O echipă medicală a Secției Clinice de Gastroenterologie a efectuat cu succes ieri, în sala de endoscopie intervențională, procedura ERCP cu numărul 100, pacienta fiind...
Peste trei candidați pe loc la înscriere, dar mai puțin de unul din șase care a trecut toate probele. Acesta este bilanțul trist de la...

Îmi dau seama că întrebarea e ca scoasă din căciulă, dar, ce să fac, văzând știrile despre Arad din ultima vreme, m-a apucat așa o...
Prins la mijlocul terenului (al orașului, mai precis) de cele trei vedete ale culturii românești și internaționale, Flavius Domide zâmbește destins și ironic în același...
Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...

Noile contoare de apă cu citire de la distanță, montate de Compania de Apă Arad, ridică anumite semne de întrebare în rândul unor consumatori. O...
O licitație pentru locurile de parcare de reședință din zona Aleea Făget a stârnit nemulțumiri în rândul locatarilor, după ce la procedură au participat și...
Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...

Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Partidul USR transmite: „Democrația funcționează firesc doar în contextul pluralismului politic. Pe de o parte puterea, iar dincolo de “baricadă”, opoziția. Puterea exercită autoritatea și,...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel critică colaborarea parlamentară PSD AUR, care a dus doar săptămâna aceasta la respingerea a trei proiecte USR: desființarea Academiei...
Un nou pas pentru continuarea investițiilor în energia regenerabilă din România. Proiectul inițiat de senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, care prevede prelungirea cu...

Încă un război în sânul universității de stat din Arad, UAV, se poartă în instanță în aceste luni. Verdictul justiției este așteptat în ceea ce...
Noi informații ies la iveală în dosarul de spălare de bani în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și polițiștii Serviciului de Investigare...
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...

Ancheta privind cele două accidente în lanț produse pe autostrada Trakia din Bulgaria scoate la iveală noi informații. Potrivit investigatorilor bulgari, camionul condus de un...
Un șofer român de camion a fost reținut de autoritățile bulgare în urma accidentului în lanț produs pe autostrada Tracia, una dintre cele mai grave...
Ceea ce trebuia să fie o scurtă vacanță în Ungaria s-a transformat într-un coșmar pentru o femeie de 62 de ani din Austria. Invitată de...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Compania afirmă că peste 1,2 miliarde de oameni folosesc săptămânal ChatGPT, iar 250 de milioane apelează frecvent la interacțiunile vocale, potrivit bigtechnology.com. Cifrele au fost...
Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...

Filmul „Omul lui Dumnezeu” / „Man of God”, regizat de Yelena Popovic, dedicat vieţii Sfântului Nectarie din Eghina, va fi proiectat la Cinema Arta vineri,...
Filmul multipremiat la Berlinală, „Regina și marea“ / „Queen at Sea“, regizat de Lance Hammer va fi proiectat la Cinema Arta. Proiecția va avea loc...
„Nuremberg” (regia: James Vanderbilt), un proiect cinematografic care aduce pe ecran o perspectivă complexă despre un moment marcant din istoria modernă, va fi proiectat la...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Opus Kink, Michael Kiwanuka, Queens...
După cum promiseseră organizatorii în postările recente de pe canalele de socializare ale festivalului, au fost anunțate primele nume ale ediției din 2027 a festivalului...
Agent Green și DJ Marika lansează miercuri, 11 noiembrie, la ora 20:00, pe canalul YouTube Agent Green noul concept „DJ Set with Purpose”: o călătorie...

Numele regizorului Christopher Nolan a început să fie vehiculat în mediul online în legătură cu un posibil nou film din universul „The Lord of the...
O schimbare majoră zguduie industria cinematografică americană: James Gunn și Peter Safran se retrag din funcțiile de co-directori executivi ai DC Studios, urmând să fie...
Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 17:00 și 19:00, Palatul Artelor își deschide porțile pentru o nouă seară dedicată artei și eleganței, de această dată sub...
Arad Urban Style va aduce moda în prim-plan, reunind 30 de designeri consacrați și debutanți, alături de peste 60 de modele naționale și internaționale, în...
O alunecare de teren a provocat apariția unei gropi de mari dimensiuni în imediata apropiere a vilei actorului Nicolas Cage, scrie FilmNow, citând Page Six....

Bărbatul este acuzat de viol asupra unui minor în formă continuată, rele tratamente aplicate minorului și infracțiuni privind regimul armelor și munițiilor. Soția acestuia este...
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au descoperit peste 100 de articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, în valoare estimată de...
Trei percheziții domiciliare au avut loc în municipiul Arad, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunile de camătă, abuz de încredere și furt. În...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)