Oscar Special 2026: „Weapons” – fugiți, vin păcătoșii peste noi!
Titlul este o aluzie la „Get Out” – tradus nefericit în română „Fugi!” – și la actualul „Sinners”, adică „Păcătoșii”. Comparația nu e întâmplătoare: acestea au…
Titlul este o aluzie la „Get Out” – tradus nefericit în română „Fugi!” – și la actualul „Sinners”, adică „Păcătoșii”. Comparația nu e întâmplătoare: acestea au…
Pentru mine, cel puțin, este nițel surprinzătoare unanimitatea – 94% pe Rotten Tomatoes – criticilor în aprecierea filmului regizat de Clint Bentley. Înțeleg că este…
Cuvântul Sirāt (în arabă: ṣirāṭ / صراط) înseamnă în Coran „drum” sau „cale”, mai precis „calea cea dreaptă”. În teologia islamică (interpretarea Coranului), semnificația este…
Într-un peisaj hollywoodian saturat de filme cu temă sportivă, brodate în general pe arcul narativ al unor greutăți la prima vedere insurmontabile care culminează apoi…
Scurtmetrajul „ARAD. Despre oameni și fragmente de oraș” și noua producție cinematografică a lui Millo Simulov și a lui Anghel Damian nu sunt singurele filme…
Biblioteca Județeană A.D. Xenopol Arad lansează sondajul public „Părerea ta contează”, un demers prin care invită cititorii și membrii comunității arădene să contribuie activ la…
E seară, un bărbat (Ebrahim Azizi) conduce o mașină pe un drum slab iluminat, Lângă el se află nevasta însărcinată, pe bancheta din spate, fiica…
Hub Cultural mARTA anunță cu bucurie că scurtmetrajul „ARAD. Despre oameni și fragmente de oraș” se află pe lista filmelor eligibile pentru nominalizare la prestigioasele…
Primăvara începe la CELĂLALT.teatru cu spectacole pentru toate vârstele – de la concerte-poezie la teatru educativ și one-woman-show cu muzică live. Luna martie debutează pe…
Filmul „Napoli – New York“ (de Gabriele Salvatores), care spune povestea a doi copii italieni care emigrează în SUA în căutarea unui trai mai bun,…
Un proiect ambițios dedicat patrimoniului industrial arădean a intrat oficial în linie dreaptă: viitorul autobuz supraetajat mARTA, replică a celui fabricat la Arad în 1908,…
Filarmonica Arad îi invită pe melomanii arădeni să pătrundă în universul muzicii clasice și contemporane cu o serie de cinci concerte de excepție programate în…
Când filmul „Sinners” a fost nominalizat la un număr record de 16 premii Oscar, multă lume aproape că uitase de el. Lansat în aprilie 2025,…
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Deliric X Silent…
Din 2021, de când categoria principală de la Oscaruri – Cel mai bun film – s-a extins oficial la zece filme nominalizate, sunt incluse de…
Aradul „prinde” o nouă nominalizare la Premiile UNITER datorită actriței Calița Nantu, în rolul principal al spectacolului „Arădeanca” – producție originală a Teatrului Clasic „Ioan…
Comunicat. Consiliul Județean Arad găzduiește, începând de astăzi, două expoziții tematice de o importanță istorică aparte, care prezintă modul de gestionare a crizelor sanitare de-a…
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, în parteneriat cu Centrul Cultural Județean Arad și Consiliul Județean Arad, invită publicul la lansarea antologiei de literatură tânără…
Brazilienii se pricep și la filme, nu doar la fotbal. După ce anul trecut, filmul regizorului Walter Salles, „Încă sunt aici”, a luat Oscarul la…
Galeria After 5 Art Escape găzduiește, în această perioadă, expoziția „There Is No Finish Line”, semnată de artista vizuală Mădălina‑Elena Trofin, a cărei practică se…
La Teatrul Clasic „Ioan Slavici” a început astăzi Săptămâna de teatru studențesc, un eveniment care aduce pe scenele teatrului producții realizate de studenți ai școlilor…
După o pauză îndelungată, proiectul muzical Sunet Fin revine cu un nou capitol artistic. STH și SOCEZ propun o schimbare de direcție muzicală, în care…
Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol”, în colaborare cu Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” și Școala Populară de Arte – Centrul Cultural Județean Arad, vă invită…
Care sunt șansele ca un studio de producție muzicală din satul Galșa, județul Arad, să compună partea instrumentală a trei piese de pe noul album…

Medicamentul Colebil nu mai poate fi comercializat temporar în farmaciile din România, după ce Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR)...
Construcția celui mai mare spital oncologic din vestul țării, la Timișoara, intră oficial în linie dreaptă, după semnarea contractului de finanțare la nivelul Guvernului României....
Înainte de toate, sunt un coach (vezi AICI) care a ajutat nenumărate persoane din categoria populației generale să scape de kilogramele nedorite și să dobândească...

Când eram la liceu îmi luam porția de țigări cu un leu. Era Carpați fără filtru, de Timișoara, preambalat de vânzătoarea de la tutungeria din...
Chiar dacă Turnul de Apă din Arad nu are prea multă treabă cu cel din Timișoara, mai precis cu cel din cartierul Iosefin de acolo,...
N-am văzut de când sunt atâtea pase la portar ca la Mondialul de fotbal acesta. Portarul a devenit al 11-lea jucător de câmp, munca lui...

Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...
Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...

Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, acuză PSD și AUR că au modificat, în ultimele zile, trei dintre reformele importante din PNRR ajunse în Parlament,...
Senatul României a adoptat Strategia Națională pentru Biodiversitate 2026–2030 și Planul Național de Acțiune, documente esențiale pentru îndeplinirea unui jalon din PNRR, de care depinde...
Senatorul USR Răzvan Anghel critică votul dat de AUR împotriva programului SAFE, prin care România poate investi miliarde de euro în înzestrarea Armatei și în...

Proiectul de aproape 70 de milioane de lei pentru amenajarea parcului din zona Aurel Vlaicu scoate la iveală o situație care, la prima vedere, pare...
Context: În mediul online s-a iscat, în ultimele zile, o dezbatere legată de Turnul de Apă din Arad (care nu mai este deschis vizitatorilor), după ce...
Fostul polițist rutier Stelian Paven, prins în flagrant la începutul acestui an în timp ce primea bani de la un șofer oprit în trafic, a...

Un nou incendiu de vegetație a izbucnit vineri seară în Creta, în apropierea satului Achladia, unde 40 de pompieri și 11 autospeciale au intervenit pentru...
În timp ce România se luptă să mențină nivelul Dunării la Cernavodă la cota critică din 3 august, pentru a asigura răcirea Reactorului 2, în...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să ajungă în regiunea Sicilia, după...

Waze – aplicație deținută de Google – accelerează implementarea unei funcții mult așteptate: afișarea semafoarelor direct pe hartă, oferind șoferilor un plus de vizibilitate atunci...
Ford Motor se confruntă cu o nouă problemă de siguranță în Statele Unite, după ce autoritățile americane au identificat un risc major de incendiu la...
Industria auto din România traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Sectorul pierde, în medie, aproximativ 1.200 de angajați pe lună, iar...

Inteligența artificială intră într-o etapă decisivă în Uniunea Europeană. Începând de duminică, 2 august, devine aplicabilă cea mai mare parte a obligațiilor prevăzute de Regulamentul...
Modelul avansat de inteligență artificială Claude Mythos Preview, dezvoltat de Anthropic, a reușit să descopere slăbiciuni matematice în algoritmii criptografici care stau la baza securității...
Mai multe companii listate la bursă, specializate până recent în cryptomonede, renunță la modelul de business bazat pe acumularea de Bitcoin și se reorientează către...

Lipova găzduiește în weekend Festivalul de Film „Ioan Slavici pe marele Ecran – cultură tradițională în literatură și film”, un eveniment dedicat valorificării operei marelui...
Filmul documentar „Dincolo de fațadă. Lajos Szántay şi Secessionul arădean“, care reconstituie viața şi opera arhitectului care a proiectat cele mai importante clădiri ale orașului,...
Entuziasmul cinefililor bucureșteni pentru „Odiseea”, noul film epic al lui Christopher Nolan, a fost serios zdruncinat vineri, după ce proiectorul sălii IMAX de la Cinema...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Benjamin Clementine, Dragonflies, Emma Ruth...
Compozitorul arădean de muzică electronică mutat la Viena, Those Black Wires, a lansat recent un nou album, „After Dark”, care poate fi ascultat aici, iar...
Joi, 13 august, începând cu ora 20:00, KF va găzdui un nou eveniment dedicat iubitorilor de hip-hop. Sub numele generic ARAP, concertul va reuni pe...

Universul Marvel se pregătește pentru o nouă etapă spectaculoasă, după ce studioul a dezvăluit la Comic‑Con San Diego că Ryan Gosling va interpreta celebrul anti‑erou...
Marvel a lansat luni seara primul trailer complet pentru „Avengers: Doomsday”, un material exploziv în care X‑Men și Captain America apar alături de restul supereroilor...
Paramount ia în calcul mutarea sediului central din California, în contextul în care statul — alături de alte jurisdicții — se pregătește să dea în...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

Uneori, viața îți schimbă terenul de joc, dar nu și dorința de a ajunge în vârf. În urmă cu zece ani ridica deasupra capului Cupa...
După luni de speculații și confirmări discrete, actrița Zendaya și actorul Tom Holland (cunoscuți pentru rolurile din „Spider-Man” și „The Odyssey”) se pregătesc să marcheze...
Vivienne Marcheline Jolie‑Pitt (18 ani), fiica lui Brad Pitt și Angelina Jolie, a depus o petiție la Tribunalul Superior din Los Angeles pentru a elimina...

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad au efectuat, în data de 5 august, sub coordonarea procurorului de...
În contextul avertizării meteorologice de Cod Roșu emisă pentru ziua de 4 august, pe toate sectoarele de drumuri naționale, județene și autostrăzi din județul Arad...
În contextul avertizării meteorologice de cod roșu, luni, 3 august, au fost instituite restricții de circulație pentru vehiculele cu masa maximă autorizată de peste 7,5...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)