vineri, 19 iunie, 2026

Special Arad Logo

    My Fair Lady la Arad: musicalul care închide stagiunea Filarmonicii pe 25 iunie 2026

    de Special Arad | 19 iunie 2026, 12:04 PM | Cultură | Știri Arad

    0

    secvențe din filmul My Fair Lady cu Audrey Hepburn

    O poveste despre transformare, umor și rafinament închide stagiunea Filarmonicii Arad: „My Fair Lady”, unul dintre cele mai îndrăgite musicaluri din toate timpurile, revine pe scena arădeană într-o versiune concertantă de gală, reunind soliști ai marilor opere din țară, orchestra simfonică și corul academic. O seară în care farmecul Broadway-ului se întâlnește cu eleganța tradiției muzicale, joi, 25 iunie 2026, de la ora 19.00.

    Eliza Doolittle, o tânără florăreasă naivă și needucată, s-ar putea transforma doar în câteva săptămâni într-o adevărată doamnă, acesta este subiectul pariului făcut de profesorul de fonetică Henry Higgins, cu prietenul său, colonelul Pickering, dar și al celui mai de succes musical din istoria spectacolelor de pe Broadway.

    Un spectacol cu o intrigă ingenioasă, o critică romantică a societății, un portret satiric și tăios, din care se nasc conflictele, sentimentele și comicul de situatie, My Fair Lady este o sumă de cântece, ansambluri și coruri fermecatoare, realizate în tradiția operetelor victoriene, infuzate cu ingredientele spectacolelor de pe Broadway și ale jazz-ului comercial al anilor 1940.

    My Fair Lady, fascinanta partitură semnată de Frederick Loewe pe un libret de Alan Jay Lerner, încheie stagiunea 2025-2026 a Filarmonicii în seara de joi, 25 iunie 2026, la ora 19.00. Versiunea concertantă a celebrului musical va fi girată de la pupitrul de dirijor de Hermann Szabolcs, iar orchestrei simfonice și corului academic pregătit de Robert Daniel Rădoiaș, li se vor alătura soliștii Operei Naționale Române din Cluj Napoca – Roxana Șelariu (Eliza Doolittle), Cristian Hodrea (Henry Higgins) și Eusebiu Huțan (Freddy Eynsford-Hilll), Iulian Ioan Iosip (Colonelul Pickering), de la Opera Națională Română din Timișoara, și Dan Popescu (Alfred Doolittle), de la Opera Brașov.

    My Fair Lady

    Bilete la My Fair Lady:

    Biletele pot fi achiziționate online de pe site-ul www.bilete.ro și de la Casieria Palatului Cultural conform programului afișat.
    Luni 09:00 – 13:00,
    Marți 09:00 – 13:00,
    Miercuri 12:00 – 16:00,
    Joi 09:00 – 13:00; 17:00 – 18:45,
    în zi de concert 09:00 – 13:00 și 17:00 – 18:45

     

    Citește și: Filarmonica și Teatrul Clasic din Arad primesc peste 7 milioane de lei de la Guvern · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.