sâmbãtã, 11 mai, 2024

Special Arad Logo

    Angajații Elba fac un lucru de mântuială. Își permit, din moment ce primăria doarme sub papucul Timișorii!

    de Mihai Todoca | 21 noiembrie 2016, 3:41 PM | Recomandările editorilor | Strada

    0

    „A venit, a venit toamna. Acoperă-mi inima cu ceva” spunea Nichita Stănescu. Toamna a poposit și la Arad iar orașul s-a grăbit să se îmbrace în straie de sărbătoare, luminițe acoperă orașul iar Târgul de iarnă este oficial deschis.

    Luminițele pe care cei de la Elba le agață pe stâlpi, copaci și deasupra căsuțelor din spatele teatrului au rolul de a înfrumuseța orașul în pragul sărbătorilor de iarnă.

    Însă, pe strada Mețianu, cea mai menționată stradă a stimabilului nostru primar, strada în care s-au pompat o grămadă de bani, unde băncile au costat opt mii de euro iar laptele și mierea curg în neștire, ornamentele luminoase montate de Elba arată într-un mod deplorabil. Firele atârnă de scheletul respectiv ca și cum nu ar fi făcut parte din aceeași structură ci doar aruncate de jos pe un cablu..

    Fiind și singura stradă strict pietonală din Arad, culmea, acesteia îi lipsește cu desăvârșire „zvâcul” acela comercial. Terase, cafenele, patiserii, nimic. Avântul antreprenorial și-a găsit aici obștescul sfârșit iar strada Mețianu, chiar dacă are un potențial frumos, a ajuns un loc unde până și ornamentele de iarnă sunt aruncate acolo doar pentru a bifa lucrarea. O lucrare prost făcută, o lucrare care atârnă ca o înjurătură pe buzele cetățenilor de pe strada respectivă.

    Din moment ce nimeni nu verifică lucrările făcute de firma din Timișoara, acești anagajați își pot permite să execute lucrările sub egida „las-o bă, că merge și așa”.

    Ei, stimabililor, vă anunțăm că nu merge așa. Ornamentul respectiv a arătat așa de când a fost pus, eu l-am observat și am crezut (aici îmi fac mea culpa), ca un naiv, că nu se vor lăsa firele acelea chiar în halul acela. A trecut mai bine de o săptămână.

    Ce ziceți domnilor? Așteptăm vara?

    20161121_140933

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.