joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    A decapitat o fetiță de patru ani, s-a dus cu capul ei într-o benzinărie, iar acum, la doar cinci ani distanță, a fost eliberată!

    de Special Arad | 14 martie 2021, 12:53 PM | Internaţional

    0

    Bona care a decapitat o fetiţă în vârstă de 4 ani la Moscova şi apoi a ieşit cu capul ei în faţa unei staţii de metrou strigând „Allahu Akbar” a fost eliberată după cinci ani de la crimă.
    Părinţii fetei sunt îngroziţi, deoarece femeia, originară din Uzbekistan, ameninţase că va ucide restul familiei.
    La începutul lui martie 2016, Gulcehra Bobokulova, în prezent în vârstă de 43 de ani, a scos dintr-un rucsasc capul unei fetiţe de care avea grijă pe atunci şi a strigat „Allahu Akbar”. Femeia susţinea că este „teroristă” şi ameninţa că se va arunca în aer. Totuşi, poliţia a reţinut-o în doar câteva minute, fără ca bona să opună rezistenţă, scrie adevarul.ro.
    Scena, care s-a petrecut în faţa staţiei de metrou Oktiabrskoe Pole, în nord-estul Moscovei, a stârnit emoţii şi numeroase întrebări rămase fără răspuns.
    În cazul Bobokulovei, autorităţile ruse au susţinut că femeia s-a radicalizat după o vizită în Uzbekistan, unde unul dintre fiii săi se afla în arest din cauza unor legături cu Statul Islamic. Ea ar fi intenţionat să răzbune astfel bombardamentele duse de armata rusă în Siria. Cu toate acestea, acest caz nu a fos tratat ca fiind de natură teroristă. Femeia a fost declarată bolnavă mintal şi închisă într-o secţie psihiatrică securizată. La cinci ani distanţă, ea a fost declarată vindecată de „tulburare psihiatrică cronică”, boala care ar fi determinat-o să omoare fetiţa şi să-i ameninţe familia.
    Familia fetiţei a cerut un proces corespunzător, punând la îndoială diagnosticul de „tulburare psihiatrică cronică”. Apelul a rămas în van. Aleksei Navalnîi, principalul opozant al lui Vladimir Putin, s-a întrebat la rândul său acum cinci ani dacă nu cumva diagnosticul psihiatric a fost motivat politic, notează adevarul.ro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.