Scandalul Charlie Hebdo continuă? Un ziar german care a publicat caricaturi cu Mahomed a fost atacat
Un cotidian din Hamburg (nordul Germaniei), care a publicat caricaturi cu profetul Mahomed ale revistei satirice franceze Charlie Hebdo, a fost ţinta unui atac cu un dispozitiv incendiar duminică dimineaţă, a anunţat poliţia, precizând că nu s-au înregistrat răniţi.
„Pietre şi un dispozitiv incendiar au fost aruncate printr-o fereastră” în sediul Hamburger Morgenpost, declanşând un incendiu, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
„Două camere au fost avariate, dar focul a fost stins rapid”, a precizat purtătorul de cuvânt.
Două persoane au fost arestate şi o anchetă a fost deschisă în acest caz, potrivit sursei citate.
Ziarul Hamburger Morgenpost a publicat pe prima pagină trei caricaturi ale revistei satirice franceze Charlie Hebdo, care a fost miercuri ţinta unui atac terorist soldat cu 12 morţi. „Atâta libertate trebuie să fie posibilă”, a titrat cotidianul regional german.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei a apreciat că este „prea devreme” pentru a afirma cu certitudine că atacul asupra ziarului german este legat de publicarea caricaturilor, dar a confirmat că aceasta este „o temă-cheie” pe care ancheta încearcă să o stabilească.
Franţa a trăit 53 de ore de coşmar, de la atentatul comis miercuri la redacţia pariziană a publicaţiei Charlie Hebdo, până la luarea de ostatici sângeroasă de vineri, dintr-un magazin evreiesc din Paris.
În total, 17 persoane au murit în această serie de atacuri comise de trei jihadişti francezi, care au afirmat că s-au coordonat şi care au fost ucişi de forţele de ordine vineri seara.
Sursa: Mediafax.ro


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)