La UTA, problemele financiare au ajuns să umbrească tot mai mult fotbalul, iar criza pare să se mute treptat din birourile clubului în vestiar și, mai nou (sau din nou), în jurul antrenorului. Adrian Mihalcea este nemulțumit, jucătorii au motive să fie nemulțumiți, conducerea pare să caute soluții, însă nimeni nu oferă, deocamdată, certitudinile de care echipa are atât de mare nevoie. În tot acest tablou, tehnicianul a ajuns să țină în suspans nu doar suporterii, ci și oamenii care l-au adus la Arad.

Mihalcea a vorbit despre plecarea sa și în vară. În cele din urmă a rămas. A crezut în promisiunile lui Meszar și – deloc de neglijat – a beneficiat și d eo mărire de salariu. În condițiile actuale este greu să-i reproșezi lui Mihalcea faptul că nu acceptă cu ușurință întârzierile salariale. Fotbaliștii au contracte, au obligații și, la rândul lor, așteaptă ca angajamentele clubului să fie respectate. Nu poți cere performanță, concentrare și sacrificiu atunci când partea financiară rămâne o problemă nerezolvată. Mai ales că la UTA nu vorbim despre o situație apărută peste noapte, ci despre o realitate care revine aproape obsesiv încă din primul sezon de după promovarea din 2020. Se schimbă jucătorii, se schimbă antrenorii, se schimbă obiectivele, dar problemele rămân mereu aceleași, iar datoriile cresc an de an cu un milion de euro.

Există, însă, și o limită a nemulțumirii exprimate prin gesturi și declarații. Mihalcea a avut ocazia să transmită public ce îl deranjează, a purtat discuții cu Alexandru Meszar și a lăsat de înțeles că viitorul său nu este atât de sigur pe cât și-ar dori conducerea. Apoi a venit și episodul în care a preferat să nu participe activ la un antrenament, un gest care nu poate trece drept unul obișnuit într-un club profesionist. Asta după ce la alt meci, cel de la Slobozia, a protestat prin a nu sta pe banca tehnică în prima repriză. Poate fi înțeles ca o formă de protest, dar nu poate să nu ridice întrebări despre ce înseamnă acest lucru din punct de vedere al autorității antrenorului și despre atmosfera din jurul echipei. Cu toate că, date fiind manifestările antrenorului, mai degrabă poate fi considerat un om al vestiarului care luptă pentru jucătorii pe care-i pregătește.

Problema este că Mihalcea pare să fi rămas undeva între dorința de a continua și tentația de a pune punct colaborării. Nu spune răspicat că pleacă, dar nici nu oferă garanții că va rămâne. Iar această poziție îi ține pe toți într-o așteptare care nu ajută pe nimeni. Conducerea nu știe dacă trebuie să pregătească un alt scenariu, suporterii îl aplaudă și se întreabă cine va conduce echipa în viitorul apropiat, iar jucătorii asistă neplătiți la încă o sursă de instabilitate, pe lângă cea financiară.

Sigur, responsabilitatea principală pentru restanțe aparține celor care administrează clubul. Nu antrenorul trebuie să găsească bani pentru salarii și nici nu poate fi transformat în vinovatul de serviciu pentru o situație financiară care îl precedă. Dar, odată ce a acceptat să conducă echipa, având deja experiența sezonului trecut, Mihalcea are și obligația de a-și clarifica poziția. Dacă nu mai crede în proiect, poate spune acest lucru. Dacă este dispus să continue, atunci trebuie să existe o discuție serioasă și un acord care să permită tuturor să meargă mai departe.

UTA nu își permite prea multe experimente în perioada următoare. Echipa a încheiat turul sezonului regulat pe locul 10, cu 18 puncte, iar distanța față de obiectivul play-off-ului este deja considerabilă. În loc ca pauza competițională să fie folosită pentru reglaje, pregătire și recâștigarea încrederii, clubul riscă să o consume discutând despre viitorul antrenorului și despre posibilitatea ca nemulțumirile să se transforme într-o ruptură. Iar la orizont este chiar meciul cu campioana, Universitatea Craiova…

Și mai îngrijorător este ceea ce s-ar putea întâmpla în vestiar. Fotbaliștii au propriile revendicări, iar dacă vor simți că nici măcar antrenorul nu mai este sigur de poziția sa, riscul ca tensiunea să se amplifice este evident. Într-un asemenea context, rezultatele pot deveni secundare, iar fiecare zi fără o rezolvare poate adânci ruptura dintre cele trei părți: conducere, staff tehnic și jucători. Nu este deloc greu de imaginat unde poate duce un asemenea scenariu.

Mihalcea nu trebuie să accepte orice și nici să sacrifice propriile principii pentru a rămâne la Arad. Dar nici UTA nu poate deveni o echipă care funcționează în funcție de următoarea declarație sau de următorul gest de nemulțumire al antrenorului. Clubul are nevoie de o poziție clară din partea conducerii, de un plan financiar credibil și de un răspuns din partea tehnicianului. Suporterii au demonstrat de suficiente ori că pot înțelege dificultățile, însă au nevoie să știe încotro se îndreaptă echipa pe care o susțin.

La UTA, banii sunt problema de fond, însă incertitudinea riscă să devină problema imediată. Iar dacă fiecare dintre cei implicați va continua să aștepte ca celălalt să facă primul pas, clubul ar putea ajunge să piardă mult mai mult decât un antrenor sau câteva puncte în clasament. O criză majoră la nivelul vestiarului aduce odată cu ea pericolul ca echipa să retrogradeze, iar o eventuală retrogradare – am mai spus-o – ar fi sinonimă cu falimentul.

Citește și:

Libertatea presei, la discreția celor de la putere? De la cazul Vanghele de la Cotroceni la interdicțiile din Arad. Un singur lider de partid a reacționat