Peste 400 de elevi dornici să rezolve probleme matematice grele, o floare pe un balcon într-o clădire care speră, crede, e sigură (ce cuvânt iluzoriu!) de reabilitarea sa, câteva acorduri de jazz din alte lumi, o minoritate maghiară bine închegată și, mai tot timpul, mai elegantă decât majoritatea românească, un călcător care îndreaptă un suflet culcat, câteva fețe întinse pe fotografii într-o cafenea.

Acestea și alte câteva momente artistice de final de săptămână m-au făcut să uit, pentru un timp scurt, de țara-mlaștină, de țara-confiscată, de țara-panică în care trăim de luni bune.
Dar nu într-atât încât să nu-mi amintesc, la finalul fiecărei zile — oricât efort am făcut să văd doar binele — propoziția asta, culeasă de pe undeva, pe care unii nu au înțeles-o în trecut, alții acum:
„Să ne fie la toți la fel de rău.”

După un periplu în lumea pufoasă de mai sus, îţi vine greu să crezi că suntem AICI. Dar suntem unde suntem pentru că suntem aici:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Primul.Milion (@primul.milion)

şi aici:

„Mulți votează în dușmănie”. Reportaj din ghetoul Pata Rât, unde oamenii aruncați la gunoi de politicieni l-au ales pe George Simion să-i scoată de acolo

Şi între lumile astea suntem,

Kelemen Hunor, mesaj dur la adresa lui Viktor Orban și George Simion: ”Simion nu este nici suveranist, nici creștin – el este anti-maghiar! Nu vom uita că în Valea Uzului a dansat pe mormintele bunicilor noștri”

unde auzim ce vrem unii şi alţii nu mai putem să auzim,

Simion spune ce așteaptă oamenii să audă, ca să oprească valul de teamă și supărare, care crește în România. Problema lui e că Georgescu e tot acolo,

pentru că n-am ştiut prea mulți ani că nu prea producem mai nimic bun:

Analiză / Ce livrează Universitatea românească pentru economie și societate? O abordare comparativă cu Uniunea Europeană a ”producției de intelectuali”, în contextul competitivității globale

Suntem aici pentru că am produs ură, şi frică, şi deşertăciune,

O deputată a scris că „tot mai mulți băieți vin în rochițe la școală”. „Nu a citit nici măcar Constituția”, a venit replica

și pentru că, deşi nu am scăpat de comunism, ne e greu să ne amintim de el:

Foamea în comunism purta denumirea științifică de „Alimentație rațională”

Dar, mai ales, suntem aici din pricina realității cu care am început enumerarea, și care e atât de vizibilă și în statistica de mai jos:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Gen Zette (@gen.zette)

În decembrie, întrebam pe cineva cu mintea foarte limpede dacă nu sărăcia ne-a adus aici. Întrebam  degeaba: dacă nu ai cunoscut sărăcia, nu ai cum să o înțelegi cu adevărat. Scrii și vorbești despre sărăcie tot pentru cei și cu cei care nu au luat contact cu ea cu adevărat.

Și unde mai suntem în țara-panică, țara-confiscată, țara-mlaștină?

Suntem, desigur, și în zona protestelor și s-ar putea să tot fim, depinde cât ghinion mai avem și, mai apoi, cât curaj ne-a mai rămas. Curajul nu schimbă, însă, prea multe, prea repede, în societăți în care democrația a murit de mult, oricât am vrea să credem altfel. Șase luni de protest sunt doar șase luni de stat în stradă și de sperat. Schimbările, pare-se, nu (mai) vin (doar) așa. Ceea ce ar trebui să ne dea acum de gândit, cât încă putem să ținem capul deasupra apei.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Gen Zette (@gen.zette)

Dincolo de țara noastră, în care au rămas doar ura, panica și nici urmă de voie bună, e război, și foamete, și pușcărie.
Dincolo de lumea noastră, în care ne sufocăm de frică, în lumea mare, săptămâna trecută a început cu un război:

Un nou război în lume: India a lansat atacuri cu rachete asupra Pakistanului

şi s-a încheiat cu vaga promisiune că altul s-ar putea sfârşi:

Putin proposes direct peace talks with Ukraine after three years of war

Între cele două războaie, în lumea de dincolo de lumea noastră, mai e frică, foamete, pierderea speranţei, moarte,

Israel is starving us in Gaza. This is what that feels like

și, între atâtea războaie, oamenii par să știe deja că e inevitabil – o să vină Al Treilea Război Mondial:

Many in US and western Europe think ‘third world war likely within five to 10 years

În lumea de dincolo de noi a fost ales un nou papă. Duminică prima predică a Papei Leon a fost despre pace. Deși îl ascultă milioane, nimeni nu pare să-l audă:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by The Independent (@the.independent)

Şi tot în lumea de dincolo de noi, Trump se luptă pe mai departe cu tarifele,

Trump anunță tarife de 100% pe filmele străine, ca să salveze Hollywoodul de la „moarte”,

cu China și tarifele,

Zero ships from China are bound for California’s top ports. Officials haven’t seen that since the pandemic

în timp ce redeschide porţile Alcatrazului,

Trump orders reopening of Alcatraz prison for ‘most ruthless offenders’

şi se vede papă:

Trump under fire for sharing AI image of himself dressed as pope: ‘Utterly disrespectful to Catholics’

Departe de noi, departe şi de politicienii şi prietenii lor, America are o nouă hartă a celor mai bogați oameni din fiecare stat,

Forbes Richest Person In Every State 2025,

în timp ce lumea se încălzeşte pentru că bogaţii, aşa cum sunt cei de mai sus, sunt bogaţi, nu militanţi pentru mediu:

Two-thirds of global heating caused by richest 10%, study suggests

În lumea de lângă noi, ruşii se uită la noi cu râvnă, la cei de prin apropiere tot așa, iar la ei şi la ai lor cu mândrie, indiferent cât de cosmetizaţi sunt eroii lor. Despre viața spionilor ruși puteți afla multe pe 22 mai, de la The Guardian. Câteva povești despre illegals și cum au devenit aceștia eroi pentru ruși puteți vedea, ca un teasing, mai jos:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by The Guardian (@guardian)

Lista lungă a neputințelor noastre

Aici, la noi, Aradul e tot o listă lungă de neputinţe, indiferenţe şi tăceri. Mai vorbesc, din când în când, alţii despre noi, ca să putem noi tăcea pe mai departe, liniștiți, acasă, unde nu-i cald şi s-ar putea să nu fie deloc bine. Tăceam și când e vorba de copii:

Tehnologie, rușine și tăcere: Ce învățăm dintr-un caz de nud deepfake într-un liceu din România

România, aia în care trăim cu disperare zilele acestea, e plină de eșecuri. Durează mult până o facem să funcționeze – dacă o mai facem vreodată. Omul de afaceri Dyson, cel care a creat celebrele aspiratoare, ne spune că trebuie să ne obișnuim cu eșecurile, că acestea ar trebui să facă parte din viața noastră à la longue. Ne spune asta de la distanța mai multor țări și a mai multor istorii.
Cât să ne tot obișnuim cu eșecurile, în partea asta de lume, și cât să mai așteptăm după o reușită?

„Viața e plină de eșecuri. Durează mult timp până să găsești ceea ce funcționează. Trebuie doar să te obișnuiești cu asta”, spune James Dyson. N-ai cum să nu-l crezi, ce-i drept, dacă ai trăit destul și intens.
Partea bună a lucrurilor, ne spune tot el, e că „la școală ești învățat să dai răspunsul corect din prima și, deși un elev inteligent poate ajunge rapid la răspuns, acesta este în dezavantaj față de cei care își iau timp pentru a ajunge la un răspuns, deoarece nu a experimentat visceral eșecul și depășirea eșecului”.

Noi, aici, în România, l-am tot experimentat. Ne-ar prinde bine o pauză de la rele.

Un inventator cu avere de 17 mld. de dolari spune că a trăit o viață plină de „eșecuri”: Oamenii ar trebui să se obișnuiască cu încercările și greșelile / El a pierdut 600 de milioane de dolari în încercarea de a face o mașină electrică

Viața dă peste noi cum vrea ea și ne modelează în toate felurile în care dorește, indiferent dacă suntem sau nu pregătiți pentru eșec, pentru panică și frică. Ne obligă să ne schimbăm percepții, concepții, drumuri.

Nu sunt mare fan al celor care își schimbă rapid părerile, în funcție de interlocutor sau de situație, dar uneori vine viața peste tine și-ți face harcea-parcea convingerile. Trebuie doar să trăiești destul și intens, cum spuneam mai sus, ca să ți se întâmple și ție:

How Marie Kondo changed her mind about mess: ‘I realised perfect order was not my goal – it was spending time with my kids’

În ceea ce privește trăitul, s-ar putea să ştim dacă trăim mult sau mai puţin doar dintr-o strângere de mână. Un test mult prea simplu pentru lumea complicată în care trăim, dar relativ convingător:

Grip strength: The test for your chances of living to 100

Indiferent ce se va întâmpla, indiferent cum ne va lua viața prin surprindere şi cât ne va ieşi să trăim dacă ne strângem bine mâinile, o vom scoate cumva la capăt, dacă credem în asta și ne și punem să muncim.
Viața poate să ne ia, oricând, prin surprindere în cele mai urâte moduri cu putință. Uneori, depinde de noi să o scoatem la capăt,

I was 19 and on the trip of a lifetime – then I drank a cocktail laced with methanol
(e despre un cocktail mai sus și cum te poate lăsa fără vedere pe când crezi că ai viața doar înainte),

alteori, depinde și de alții, în cazul nostru de cei care ies la vot, ba chiar și de cei care nu ies.

Până la vot mai sunt șase zile de trăit în țara asta, așa cum e ea și așa cum trăim noi – în țara asta a amenințărilor și a speranței.
Șase zile în care ne măsurăm forțele, priceperea, îi măsurăm pe cei ca noi, pe ceilalți, micile victorii ale candidaților, înfrângerile, efectul dezvăluirilor, cruzimea din spatele realității imediate, speranțele, destinele, istoria.
O săptămână de țară-mlaștină.

Cine, cum și cu ce ne măsoară

Să nu credeți că doar noi ne măsurăm unii pe alții și toți pe toți. O face și arta – ne măsoară, ne etichetează.
Dar e cea mai frumoasă dintre măsurători:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by CONTEMPORARY100 (@contemporary100)

Am trecut așa brusc la artă pentru că e singurul lucru bun şi frumos din această săptămână, aşa că haideţi să ne mai oprim puţin la ea.

Xabi Garage organizează un Târg de machete si jucării Arad, ediția de primăvară 2025! pe 17 mai, la Casa Jelen.
Teatrul vechi a avut premieră, dar doar ca să înceapă maratonul din Festivalul Nou.

Jazz-ul revine în Parcul Eminescu pentru al doilea weekend de World Music Festival, scriitorii vin în Sala Ferdinand a Primăriei Arad pentru Conferințele Dilema la Arad, de joi încolo, CELĂLAT.teatru are patru evenimente propuse pentru luna mai. Primele două – S-a întâmplat într-o joi, pe 16 mai, şi Strada baloanelor de săpun nr. 10, pe 17 mai, vin să se suprapună peste alte evenimente: Festivalul de Teatru Nou şi Conferinţele Dilema. Şi tot joi, ca să ştim că e cu alegeri şi cu asumare şi în artă, Anca Raluca Memete vine cu expoziţia sa „Unde eşti tu Marinelo în toată povestea asta”, la Galeria Alfa.

Nici ziua de 17 mai nu a scăpat fără multiple suprapuneri: vernisajul expoziției „MIMOSA” a Grupului Fak, e sâmbătă, de ora 18:00, la Galeria After 5 Art Escape din Arad, Ștefan Cicio Pop, 15D.

Duminică, mai nimic nu se suprapune, însă, cu votul, așa că nimeni nu prea are nicio scuză să nu meargă la urne. Nici vremea nu va fi bună. Nimic altceva nu prea e de făcut decât să salvăm România sau să o îngropăm.

Nu știu cum o să fie, ce tabără o să câștige. Nu știu cum o să fie dacă o să iasă omul pe care-l votez eu. Știu că îmi va fi frică dacă nu iese el. Știu cum e să și pierzi. Nu știu cum e să pierzi când nu credeai că se mai poate pierde – așa repede și așa radical – ceva câștigat atât de greu.

Știu cum e, însă, să nu câștigi în fiecare zi. Noi, cei de pe aici, știm cum e – dacă nu gustul înfrângerii, măcar pe cel al resemnării, cu siguranță.
Uneori e sănătos să vină cineva să ne amintească cât de bine se simte pe piele victoria. Sunt momente în care vin artiștii și fac asta. Rareori vin specialiștii, tocilarii. Uneori, poate fi chiar acel rareori.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by miista (@miista)

Nu a fost prea multă poezie zilele astea, nu-i aşa? Şi cea care a fost a fost dură, sângerie. La Oana Paler am găsit râsu-plânsul ăsta, care merge aşa bine cu vremurile, că ar fi fost păcat să nu-i găsesc loc pe aici:

Muzica e a lui Khum Meslien şi e o oră în care nu e nici panică, nici frică:

Finalul e cu o ţară-mlaştină, care e o poveste dintr-o poezie. Sper să știm ce să facem cu ea și cu noi, individual și colectiv: