De câteva zile, Teatrul Vechi din Arad „a fost vândut” în fiecare oră. Cui folosește această, deocamdată, dezinformare?





Încă din acest weekend ne-a ajuns la urechi un zvon care dă de înțeles că proprietarii actuali ai Teatrului Vechi ar fi vândut Monumentul istoric. Pe de altă parte, astăzi, Primăria Arad a lansat un anunț, în primă fază doar într-un ziar local tipărit, după care a trimis un comunicat întregii prese arădene, pentru a anunța o dezbatere publică cu privire la oportunitatea de cumpărare a fostului teatru. Discuția pe care am avut-o cu unul dintre proprietari ne-a dat însă de înțeles că situația este cu mult mai alambicată decât s-ar crede.
Situația, mai ales modul în care s-au aliniat cele două întâmplări, ne-a lăsat cu multe semne de întrebare referitoare la adevăratele intenții ale municipalității. Pe de o parte, avem zvonul că teatrul ar fi fost vândut. Totuși, el rămâne momentan la nivel de zvon, fiindcă în Cartea Funciară informațiile au rămas neschimbate, așa cum se prezentau ele la începutul poveștilor din iarnă, când se discuta tot despre vânzări: proprietarii sunt aceeași doi bărbați arădeni și – asta nu o cităm din CF – ar exista o promisiune de vânzare-cumpărare de 10.000 euro, despre care am menționat și în iarnă, când contracaram o hotărâre a Consiliului Județean de a achiziționa clădirea (un alt fiasco, despre care vă puteți împrospăta memoria AICI).
Pe de altă parte, ne pare suspect că tocmai acum, la apariția acestor zvonuri, a decis Primăria Arad să anunțe dezbaterea publică. Dacă nu cumva chiar Primăria a dat drumul la zvonuri privind vânzarea clădirii pentru a face inutilă dezbaterea publică pe care a lansat-o ca să fie de acord cu unii consilieri. În fine, măsura dezbaterii publice a fost solicitată încă din ședința din 27 septembrie, atunci când consilierii locali au votat un amendament în rectificarea bugetară care „muta” banii care erau disponibili pentru cumpărarea unui brad artificial, împreună cu o parte din banii care erau pentru deszăpezirea orașului, în „pușculița” pentru achiziționarea teatrului, estimat atunci că ar costa 200.000 euro. Cu toate acestea, ideea de a cumpăra edificiul a fost desființată din start de Primărie, prin vocea vicelui Faur, prezent atunci la ședință. Mai mult, în primăvară, Primăria a renunțat și la dreptul de preemțiune (întâietate) pe care îl avea la cumpărarea imobilului.
În ceea ce privește existența unui cumpărător, momentan, așa cum am spus, nu există nimic stipulat în CF-ul imobilului (lucru care ar trebui să apară, dacă s-ar fi tranzacționat vânzarea), însă se vorbește în oraș că ieri unul dintre proprietarii actuali ai Teatrului Vechi și a Casei Hirschl (cea alipită) ar fi dispus patronului care deține terasa din curte să își mute lucrurile pe care le ținea depozitate în holul teatrului, căci se vinde „unor clujeni”. Putem specula că ar fi vorba de aceeași clujeni care ochiseră și Hotel Ardealul (Micro Vision Consult, firmă cunoscută că intermediază astfel de achiziții de clădiri istorice către MANEVI Zártkörű Részvénytársaság din Budapesta și care l-ar avea în spate pe premierul Viktor Orban).
După îndelungi încercări am reușit să îl contactăm astăzi pe unul dintre cei doi proprietari, pentru a afla dacă zvonurile sunt adevărate, iar acesta ne-a confirmat că există doritori, însă ne-a spus că nu a semnat încă niciun contract de vânzare-cumpărare. La ora actuală ar exista trei persoane interesate, ofertele diferă (se discută atât de vânzarea teatrului, cât și de vânzarea teatrului și a casei Hirschl), însă că sunt doar la faza de negocieri, acțiune pe care o coordonează însă celălalt proprietar actual, nu el. De asemenea, acesta ne-a mai spus că de-a lungul anului 2021 au mai tot fost în negocieri cu diferite persoane, ba chiar și cu reprezentanți ai Primăriei, însă momentan negocierile se axează pe aceste trei persoane despre care nu a știut/dorit să ofere mai multe informații cu privire la identitatea lor.
Am încercat să îl contactăm și pe cel de-al doilea proprietar, cel care se ocupă propriu-zis cu negocierile, pentru a afla în ce stadiu se află ele și dacă printre cei trei ofertanți se află într-adevăr și clujenii de la Micro Vision, însă acesta nu ne-a răspuns la telefon.
***
Rezumăm ca să fim bine înțeleși. Mai multe zvonuri, care au ajuns și la urechile noastre, anunță că teatrul Vechi a fost vândut. Iar asta se întâmplă cu câteva zile înainte ca la Primăria Arad să fie organizată dezbatere publică cu privire la cumpărarea clădirii. Cui folosește? Și enumerăm câteva posibile răspunsuri: 1. Proprietarului – că poate chiar și-a găsit cumpărători și nu dorește să mai reia „telenovela” negocierilor cu Primăria Arad; 2. Primăriei Arad – care nu dorește să cumpere clădirea și atunci a aruncat pe piața zvonul pentru ca dezbaterea publică să fie fără subiect; 3. Eventualilor cumpărători – care nu doresc o concurență a Primăriei Arad sau a altora; 4. Deși nu suntem bolnavi de „scenarită”.. ce a vorbit primarul Bibarț cu vicepremierul ungar în urmă cu două săptămâni, la Budapesta? Doar întrebăm… nu știm dacă e în context, dar acum ne-am amintit.
Vom reveni cu informații, în momentul în care reușim să aflăm mai multe detalii.
Comentariile portalului
BLA BLA BLA , puteti troncani pe aici inca o saptamana . zarurile au fost aruncate iar Simion va fii presedinte !
L-ați auzit pe Simi Geo sau pe cineva din staful lui de campanie să protesteze sau sa ia poziție față de închiderea Astra vagoane marfă? Cam atât î (...)
In fine,se gaseste un politruc roman sa adopte,cel putin declarativ,masuri ce guvernul ungar le-a adoptat deja,cu un mediu succes,insa orientate spre o protectie sociala reala (...)