Directorul Pfizer estimează că vaccinurile vor face o simplă gripă din Covid-19. „Viața ar putea reveni la normal din toamnă”





Directorul Pfizer, Albert Bourla, susține că noul coronavirus va deveni ca gripa, cu ajutorul vaccinurilor ani-Covid și crede că viaţa în Europa va reveni la normal din această toamnă.
„Știind că putem fi foarte repede înaintea oricărei variante și că avem de-a face cu o eficacitate a vaccinului de 95%, cred că acest virus va deveni ca gripa. Vom avea vaccinările și ne vom trăi viața în mod normal. Desigur, aceasta este doar estimarea mea. Lucrurile ar putea varia. Dar pe baza a tot ceea ce am văzut, acesta este scenariul cel mai probabil”, a declarat directorul companiei într-un interviu pentru ziarul italian Corriere della Serra, citat de Știrile ProTV.
Probabil, și o a treia doză în termen de un an
„O ipoteză plauzibilă este că probabil va fi necesară a treia doză, între şase şi doisprezece luni, iar începând de acolo va exista o vaccinare din nou în fiecare an, dar toate acestea trebuie confirmate”, a indicat Albert Bourla în declaraţii făcute publice joi de canalul de CNBC. Continuarea, aici.
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)