Albert Bourla, CEO Pfizer: „Este plauzibil să fie nevoie de o a treia doză de vaccin și apoi câte una în fiecare an”
Persoanele care au primit vaccinul Pfizer vor avea probabil „nevoie” de a treia doză în termen de un an, apoi fără îndoială o injecţie în fiecare an, a spus CEO Pfizer, Albert Bourla, notează AFP.
„O ipoteză plauzibilă este că probabil va fi necesară a treia doză, între şase şi doisprezece luni, iar începând de acolo va exista o vaccinare din nou în fiecare an, dar toate acestea trebuie confirmate”, a indicat Albert Bourla în declaraţii făcute publice joi de canalul de CNBC, informează Agerpres. „Pe de altă parte, noile tulpini vor juca un rol cheie”, a adăugat el.
„Este extrem de important să reducem la maxim numărul persoanelor vulnerabile la virus”, a adăugat Albert Bourla.
Mai devreme, directorul celulei anti-COVID-19 din cadrul administraţiei Biden afirmase, de asemenea, că americanii vor trebui să se aştepte să primească un rapel al vaccinului pentru a-i proteja împotriva noilor tulpini ale coronavirusului în circulaţie.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)