Oscar Special: Nocturnal animals, un exercițiu de stil plus Michael Shannon





Și ar mai fi și Laura Linney, cea care, într-o singură scenă de câteva minute, reușește o performanță care rămâne să bântuie întregul film după aceea.
Michael Shannon este șeriful în fază terminală de cancer la plămâni în urmărirea criminalilor care au violat și ucis două femei, mamă și fiică. Întrebat fiind de soțul, respectiv tatăl victimelor, jucat de Jake Gyllenhaal, de ce fumează dacă-i bolnav, Shannon se uită la el ca la un dobitoc: mai am cel mult un an, de ce să nu fumez?
În concurență directă pentru Oscar cu un alt șerif de Texas, Jeff Bridges din Hell or High Water, Shannon nu este de lepădat.
De altfel este singurul personaj în carne și oase din film, singurul pe care îl simțim viu, poate tocmai pentru ca îi știm până și data morții. Nu, nu moare în film, în film mor doar simboluri, cinci în total, de fapt șase dacă ținem cont de faptul mai puțin obișnuit că Gyllenhaal joacă două personaje într-unul singur.
Filmul este scris, adaptat după un roman al lui Austin Wright, și regizat de Tom Ford, el, Tom Ford, fiind și problema cea mare a filmului.
Texanul este singurul american până acum care a reușit să spargă monopolul european al modei.
După ce, din postura de director creativ, a reușit, în anii nouăzeci, să relanseze Gucci, a mai lucrat și pentru Saint-Laurent înainte să-și fondeze propriul brand, Tom Ford, îmbrăcând în zilele noastre jumătate din Hollywood, nemaivorbind de Michelle Obama.
Din banii astfel câștigați a creat o casă de producție cinematografică, Fade to Black, Nocturnal Animals fiind cel de al doilea film produs și regizat de Ford după A Single Man din 2009.
Animale de noapte se vrea un neo-noir sofisticat și rafinat oarecum în moștenirea lui David Lynch dar care se termină odată cu genericul care curge pe imaginea unor femei în vârstă goale și foarte grase care se produc în deschiderea unei expoziții de artă.
Îi lipsește însă misterul. Adică substanța, adică cam tot.
Este ca o prezentare de modă foarte sofisticată, creată să creeze o nevoie pentru ceva pentru care în mod normal, la oamenii obișnuiți, nu există nicio nevoie reală.
Poveste în poveste, film în film, parabole peste parabole, artă și viață, totul foarte elegant și rafinat fără însă ca povestea să se transforme în dramă, așa cum, presupunem, ar dori Ford.
Amy Adams, actrița pentru care am făcut în ultima vreme o slăbiciune pe care n-am mai experimentat-o de pe vremurile când Jessica Lange era mai tânără și se hârjonea mortal cu Nicholson în Poștașul sună întotdeauna de două ori, Amy așadar este Susan în film, o proprietară de galerie de artă din Los Angeles, căsătorită a doua oară, cum vom afla din poveste, cu un mascul alfa care face rost de banii de care are ea nevoie pentru a trăi într-un mediu artistic sofisticat până la loc comandă, dar lipsit de orice emoție reală.
Primul ei soț, părăsit de 19 ani, după ce a scăpat de copilul acestuia prin chiuretaj, scriitor în devenire atunci, îi trimite acum manuscrisul dedicat ei al romanului său întitulat Animale de noapte.
De aici o vedem pe Susan și pe Edward/Tony, jucat în rol dublu de Gyllenhaal (primul ei soț și eroul romanului), Susan citind romanul și realizând oroarea comisă împotriva lui Edward, cel care acum se imaginează personajul unei povești din badlands-urile texane, un texan, numit Tony Hastings, prins pe highway-ul nocturn, împreună cu soția și fiica adolescentă, de un trio caricatural de redneckși care le violează și le ucid pe cele două femei, lăsându-l pe Tony singur și neconsolat, dar gata de răzbunare.
Răzbunare în care este ajutat de șeriful care nu mai are ce pierde, interpretat magistral, cum am văzut, de Michael Shannon.
Am povestit mai în amănunt scenariul pentru a se vedea că tratamentul este chiar pretențios, iar textul putea fi baza unui film într-adevăr puternic.
Ceea ce îi lipsește, am stabilit deja, rămâne să vedem dacă Tom Ford, încă tânăr ca cineast, se va transforma până la urmă într-un creator de filme puternic sau va rămâne pentru totdeauna un designer de modă, un stilist strălucitor dar oarecum plictisit de lipsa de sens a preocupărilor sale.
Are tot ce-i trebuie, stăpânește povestea sau poveștile, scenele sunt aproape sculpturale, imaginile în care Amy Adams se plimbă prin galeria ei rece dar foarte cool, fiind iconice de-a dreptul, ceea ce-i lipsește deocamdată este doar seriozitatea cu care să-și abordeze și să-și asume propria dramă a goliciunii strălucitoare.
E greu, dar nu imposibil.
Nota autorului:
Citește și:
• Oscar Special: #SpaceSoBlack vs. #OscarsSoWhite – sau „figurile ascunse” în negura timpului…
• Oscar Special: Tanna – Romeo și Julieta în Vanuatu
• Oscar Special: Captain Fantastic, Captain Idiot
• Oscar Special: Un om numit Ove sau despre imposibilitatea singurătății
• Oscar Special: Land of Mine, un film despre ce a fost, dar nu e istorie
• Oscar Special: Elle, o nouă provocare a lui Paul Varhoeven pe lângă care Basic Instinct pare o joacă de copii
• Oscar Special: Allied, filmul care a pus cireașa pe divorțul dintre Jolie și Pitt
• Oscar Special: Lion – un film superb și o dilemă ciudată…
• Oscar Special: Florence Foster Jenkins – O legendă pe invers și una pe bune: Meryl Streep
• Oscar Special: Jackie, stil și rafinament, dar nu pentru oricine
• Oscar Special: Gardurile dintre noi și Denzel Washington în Fences
• Oscar Special: „Manchester by the sea” este BRILIANT… și e „acum ori niciodată” pentru tânărul Affleck!
• Oscar Special: Mântuirea după Gibson – Hacksaw Ridge
• Oscar Special: Dacă-i Moonlight (lumina lunii), stinge becul și culcă-te!
• Oscar Special: „Arrival” – Nu chiar primul contact cu tralfamadorienii lui Vonnegut…
• Oscar Special: Iadul sau viitura
• Oscar Special: Va străluci încă o dată musicalul în „orașul stelelor”? Cronică de film: LA LA LAND
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)