Nu cunosc un eveniment din istoria noastră, pe care „gura lumii” să-l fi tălmăcit și răstălmăcit mai fantezist și pătimaș, ca 23 August 1944. Oricât de diverse ar fi (și sunt!), aceste „vorbe în vânt” au două scopuri, defăimarea Regelui Mihai și slăvirea Mareșalului Antonescu: „Regele i-a adus pe ruși în țară și a deschis drumul comunismului în România”, „De ce l-a decorat Stalin?”, „Regele nu l-a lăsat pe Mareșalul Antonescu să meargă până la capăt, de ce?”, „Regele este un trădător!”…

Dar, dacă procedăm „sine ira et studio” (fără ură și părtinire), cum ne recomandă Tacit, marele istoric latin, trebuie să acceptăm că cel care i-a adus pe ruși în țară a fost Mareșalul Antonescu! El a mers până la Stalingrad și când s-a întors a fost „întovărășit” de ruși, nu-i așa?

În primul moment, Stalin a acordat cinci ordine „Pobeda” („Victoria”). Cei care le-au primit au fost: Generalul Eisenhower, Mareșarul Montgomery, Mareșalul Jukov, Regele Mihai al României și Mareșalul Tito. Acest ordin se acorda pentru merite excepționale, numai în timp de război. Concluzia: de aceea i-a decorat Stalin pe Regele nostru și pe ceilalți (ulterior, Stalin a acordat ordinul „Pobeda” și altor militari care s-au remarcat în luptă). Astăzi, fapta de mare curaj a Regelui Mihai este unanim recunoscută: scurtarea războiului cu șase luni!

Să revin. Regele nu l-a lăsat pe Mareșalul Antonescu să meargă până la capăt. Unde era acest capăt? La Berlin? Sau la Curtici?…

Toți generalii români lucizi erau convinși că Germania pierduse războiul. Unul singur, Generalul Platon Chernoagă, pretindea să continuăm lupta pentru a-l determina pe Stalin să accepte negocieri cu un rezultat mai favorabil pentru noi. Nu pot decât să-l consider naiv pe General. Adică, noi, de pe poziția de învinși am fi pus condiții lui Stalin?! Cu un dictator nu se negociază! De ce? Fiindcă EL nu negociază cu nimeni!

Și o întrebare inconfortabilă: Mai era, cât de cât, posibilă o rezistență? Pe data de 20 august, rușii au inițiat o mare ofensivă pe frontul din Moldova de sud. Iată raportul de forțe, în acel moment:

– 90 de divizii rusești, față de 47 româno-germane.
– 922 mii de ostași și ofițeri ruși față de 643 mii de ostași români și germani
– 1404 tancuri la ruși, 404 la români și germani
– 1759 avioane la ruși, 810 la români și germani.
– 16079 tunuri și aruncătoare la ruși, 7718 la români și germani.

Concluzie: Continuarea războiului ar fi fost un dezastru și un măcel.

S-a susținut, cu mândrie, că Mareșalul era obligat de onoarea lui de militar să continue războiul alături de germani. Dar „în politică nu decide onoarea, ci interesul”, spunea Churchill. Mareșalul nu era un cavaler din Evul Mediu, care se bate în duel, pentru a-și apăra onoarea personală. Nu onoarea lui era în joc, ci INTERESUL NAȚIONAL, pe care trebuia să-l servească dincolo de orice alt considerent. Și aș aminti aici: „nu există niciun fel de onoare într-o moarte inutilă”. Continuarea războiului alături de germani, și pentru Hitler, ar fi fost „o moarte inutilă”. Este ceea ce Regele Mihai a vrut să evite în ziua de 23 August 1944. I-a cerut Mareșalului să facă el Armistițiul cu rușii. De ce? Pentru că el ar fi încheiat un armistițiu militar, pe când Guvernul ar fi încheiat un armistițiu politic, cu alte implicații. Răspunsul Mareșalului se cunoaște: „Nu pot fără dezlegare de la Hitler!”. Dezlegare de la Hitler? O probă de mare naivitate. De ce era necesară o dezlegare? Cu câteva zile înainte, într-o convorbire cu Generalul Hans Friessner, Mareșalul recunoaște: „Este singurul caz în istorie că un popor intră ca aliat într-un război, fără să aibă un tratat de alianță militar și politic”. Și atunci, ce nevoie era de „dezlegare” de la Hitler? Ceea ce a urmat, se știe. „În gura lumii”, vinovat de toate este Regele Mihai, că el „dom’le”, el…!

Regele Mihai a fost invitat de onoare la o dezbatere științifică (transmisă la TV și reprodusă în Revista 22), ținută în Sala Teatrului din Bistrița Năsăud, la 23 august 1997 (căci bucureștenii n-au avut nevoie de prezența lui). În cadrul dezbaterii, istoricul Șerban Papacostea i-a pus o întrebare Regelui Mihai: „Majestatea Voastră, credeți că exista alternativă la actul de la 23 august?”. Regele: „Singura alternativă – dacă se poate numi așa – ar fi fost să nu facem nimic, să lăsăm să treacă tăvălugul rus peste noi. Și ce se alegea de țara noastră? Așa că nu exista nici o alternativă!”.

Notă:

1. Generalul Platon Chernoagă, refugiat în Germania lui Hitler, a organizat două regimente de Legonari (denumite ridicol „Armata Națională Română”!), care au luptat împotriva sovieticilor în ultimele trei luni de război.
2. Nu pretind cititorilor să-și însușească aceste „opinii”, îi îndemn doar să judece „sine ira et studio”.