miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Discurs al lui Hitler, redat în difuzorul unui tren austriac

    de - | 16 mai 2023, 7:20 PM | Internaţional

    0

    (foto: ÖBB/Eisenberger, Facebook)

    Călătorii pe un tren interurban din Austria au fost șocați, duminică, când din difuzoare auzeau o înregistrare a unui discurs al lui Adolf Hitler.

    În loc de anunțurile obișnuite, se auzea și un zgomot produs de mulțime, strigând „Heil Hitler” și „Sieg Heil”, potrivit BBC.

    Căile Ferate Federale Austriece (ÖBB) a transmis pentru BBC că se delimitează cu fermitate de aceste incidente, recunoscând că au avut de-a face cu mai multe astfel de cazuri în ultimele zile.

    Un pasager pe ruta Bregenz-Viena a declarat pentru BBC că toată lumea din tren a fost „complet șocată”.

    David Stoegmueller, un deputat al Partidului Verzilor, a declarat că discursul liderului nazist german a fost rostit prin interfon cu puțin timp înainte ca trenul să sosească la Viena.

    „Am auzit două secvențe”, a spus el. „Mai întâi au fost 30 de secunde cu un discurs al lui Hitler, apoi am auzit «Sieg Heil»”.

    David Stoegmueller a spus că personalul trenului nu a putut opri înregistrarea și nu a putut face propriile anunțuri. „Un membru al echipajului a fost foarte supărat”, a adăugat el.

    „Putem presupune în prezent că anunţurile au fost făcute de oameni aflați pe tren, prin interfoane. Am raportat problema poliţiei”, a transmis ÖBB.

    Stoegmueller a spus că a primit un e-mail de la un bărbat care se afla în tren cu o bătrână, o supraviețuitoare a lagărului de concentrare. „Plângea”, a spus el.

    Sunt doi suspecți

    Autoritățile au depistat doi suspecți, analizând filmările de la camerele din tren, ănsă identitatea lor nu a fost făcută publică, potrivit Associated Press, care citează agenția de presă austriacă APA. Se crede că suspecții au deschis cabinele de interfon ale conducătorilor de tren cu o cheie deținută de toți angajații trenului și apoi au redat înregistrările, a raportat APA.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.