Patru din zece români se tem că România ar putea fi implicată într-un război, arată un sondaj INSCOP
Aproape 42% dintre români sunt preocupați de posibilitatea ca România să fie atrasă într-un conflict armat, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research în perioada 26-30 mai 2025.
Această temere se află pe primul loc între motivele de îngrijorare ale populației, fiind de trei ori mai frecventă decât următoarele surse de anxietate menționate de respondenți.
Directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, explică această percepție prin mai mulți factori: agresiunea militară a Rusiei în Ucraina, escaladarea conflictului și lipsa unei soluții de pace viabile, dar și campaniile de dezinformare și propagandă desfășurate în spațiul public de unele entități politice. Acestea ar promova narațiuni false de inspirație rusă, în scop electoral, contribuind la amplificarea tensiunilor sociale.
„Dincolo de influențele externe și de propaganda ostilă, riscurile de securitate sunt reale și generează o stare de anxietate accentuată în rândul populației. Tocmai de aceea, încrederea în NATO și în Armată rămâne foarte ridicată, iar o majoritate solidă susține creșterea bugetului pentru înzestrarea forțelor armate”, a declarat Ștefureac.
Sondajul mai arată că îngrijorarea față de un posibil război este mai răspândită în rândul votanților PSD și AUR, față de cei ai PNL sau USR. De asemenea, femeile, persoanele peste 60 de ani și angajații din sectorul public manifestă un grad mai ridicat de teamă decât bărbații, tinerii între 18-29 de ani și angajații din mediul privat.
Pe locurile următoare în topul preocupărilor românilor se află: deteriorarea sănătății (15%), creșterea prețurilor (14,9%), restrângerea drepturilor și libertăților (9,2%), scăderea veniturilor (8,2%), pierderea locului de muncă (5,4%) și degradarea mediului (1,6%). Alte motive de îngrijorare au fost menționate de 2,4% dintre respondenți, în timp ce 1,6% nu au știut sau nu au dorit să răspundă.
Studiul a fost realizat prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un eșantion de 1.150 de persoane, reprezentativ la nivel național.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)