sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    22 de trenuri se reîntorc în Gara CFR Arad. Sunt repuse în circulație, din 1 iunie, trenurile suspendate din pricina coronavirusului

    CFR Călători continuă procesul de repunere în circulație a trenurilor a căror circulație a fost temporar suspendată începând cu lunile martie și aprilie 2020 în corelație cu măsurile de prevenire și control a virusului SARS-CoV-2, emise de autorități.

    Primele trenuri au fost repuse în circulație, gradual, odată cu ieșirea din starea de urgență și continuă cu data de 1 iunie 2020. Excepție fac trenurile care nu au funcție în această perioadă (exemplu: trenurile de navetă pentru elevi).

    Nu mai puțin de 22 de trenuri care trec prin Arad sau au ca stație terminus Gara CFR din orașul nostru sunt repuse în circulație de la 1 iunie.

    Trenuri InterRegio

    IR 1531 Cluj-Napoca – Oradea – Arad – Timișoara Nord și perechea sa pentru retur IR 1536;

    IR 1834 Timișoara Nord – Arad – Oradea – Cluj-Napoca – Suceava – Iași și perechea sa retur IR 1833;

    IR 1765 Iași – Suceava – Cluj-Napoca – Alba Iulia – Arad – Timișoara Nord și perechea sa retur IR 1766;

    IR 1821 București Nord – Craiova – Simeria – Arad și perechea sa retur IR 1822;

    IR 346 București Nord – Brașov – Alba Iulia – Simeria – Arad și perechea sa retur IR 347;

    Trenuri Regio

    R 3111 Arad – Oradea și perechea sa pentru retur R 3114;

    R 3115 Timișoara Nord – Arad – Oradea și perechea sa retur R 3118;

    R 2043 Simeria – Arad;

    R 2044 Curtici – Simeria;

    R 3747 Arad – Chișineu-Criș;

    R 2601 Timișoara Nord – Arad;

    R 2605 Timișoara Nord – Arad;

    R 2610 Arad – Timișoara Nord;

    R 3728 Nădab – Arad;

    R 3122 Oradea – Arad;

    De remarcat că din data de 3 iunie, CFR Călători va permite familiilor, persoanelor care locuiesc/lucrează împreună să ocupe locuri alăturate. Persoanele care nu fac parte din aceste categorii, vor cumpăra locuri distanțate.

    Reamintim că masca de protecție la bordul trenurilor CFR este obligatorie pe toată durata călătoriei.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.