Potrivit publicației timișene Renașterea Bănățeană, George Bursuc și Mihai Rad sunt cei care se luptă să ocupe postul de secretar al municipiului Timișoara. Adică un fel de Lilioara Stepănescu a lui Nicolae Robu.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a anunțat că au fost admiși cele două persoane menționate mai sus. Aceștia vor susține luni, 16 octombrie, la ora 10:00, proba scrisă a concursului pentru ocuparea postului respectiv. Concursul va avea loc la sediul Instituției Prefectului Județului Timiș.

Aceeași publicație amintită a aflat mai multe lucruri despre cei doi pretendenți la postul de secretar al municipiului Timișoara.

Astfel, jurnaliștii de la Renașterea Bănățeană au reușit să afle despre George Bursuc doar faptul este secretarul comunei Avrămeni, din județul Botoșani.

Cât despre Mihai Rad, se pare că acesta are 45 de ani și locuiește în satul Țohești din comuna Hălmăgel, județul Arad. Acesta a urmat cursurile Liceului CFR din Timișoara, iar apoi a urmat studiile Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest. Stagiul militar l-a făcut tot în Timișoara, la Poliția de Frontieră. Momentan lucrează în cadrul unui birou de mediere din orașul Brad, făcând zilnic naveta de la Țohești la serviciu.

În afară de mediere, Mihai Rad se mai ocupă și cu consilierea juridică, ba chiar și administrarea unor lucrări de construcții, ipostază în care se află chiar în această perioadă, într-o zonă montană. Anul trecut, la alegerile locale, domnul Rad a candidat fără succes pentru funcția de primar al comunei Hălmăgel, din partea Partidului Social Românesc al fostului lider pesedist Mircea Geoană.

Mihai Rad nu se află la prima încercare de a se reîntoarce la Timișoara, în această vară dumnealui participând la concursul organizat pentru ocuparea funcției de director executiv la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Timiș. Din nou, fără succes…

Sursa: Renașterea Bănățeană

-, 13 octombrie 2017, 11:40 AM