Să fugim la Șiria! Haideți să îl ajutăm pe Robert!
La Cetatea Şiria, una dintre emblemele ale judeţului nostru, va avea loc un concurs de alergare montană aflat la prima ediţie.
Evenimentul va avea loc în 02 septembrie 2017, la Cetatea Şiria, începând cu ora 9, şi va avea doar o cursă de 2 ore, fiind accesibilă tuturor alergătorilor şi iubitorilor de pante pieptişe şi coborâri tehnice.
Şiria Vertical Loop 2h – este o competiţie de tip Vertical Run în jurul cetăţii Şiria, iar cei care vor reuşi să parcurgă de cele mai multe ori traseul prestabilit în limita a două ore, atât la masculin cât şi la feminin, vor pleca acasă suma de 300 lei – locul I, 200 lei – locul 2 şi 100 lei locul 3.
De asemenea, concurenţii şi voluntari, vor participa automat la tombola prin care Asociaţia Turistică „În Amonte” va oferi două locuri de cazare gratuite la Tabăra de Alergare Montană A.T.I.A. – 2018.
Scopul concursului este promovarea sportului în general şi a sportului cu caracter montan în particular, promovarea obiectivelor turistice ale judeţului Arad, în speţă, Cetatea Şiriei.
De asemenea, concursul va avea şi caracter umanitar, doritorii, concurenţii şi voluntarii putând dona orice sumă pentru a-l ajuta pe Robert Cadar, un om minunat, – şi el alergător montan – în lupta sa de zi cu zi, cu o boală necruţătoare.
Înscrierile se fac completând următorul formular: https://docs.google.com/forms/d/1_L9XrhntRNwrwcxFlXj3dinNVIgMxcSHKi8EraOCKos/edit
Comentariile portalului
Dar sunt votati de cel putin 14.000 de imbuibati financiar si debusolati religios, trist unde a ajuns Aradul !
Articolul asta ce scop are? ca e vorbarie goala pana la urma. Un om acuzat de ceva intr-un ziar trebuie indepartat si calcat in picioare pana la un verdict final, (...)
Toți cei din poze dacă Falca le spune să stea în patru labe în fața primăriei și să latre o vor face! De ce? Pentru ca ei ș (...)