vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Procurorii DNA fac percheziții la sediile CNADNR din București și alte șase județe

    de Special Arad | 12 decembrie 2014, 9:02 AM | Naţional

    0

    Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2008 – 2014.

    În cursul zilei de 12 decembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 30 locații situate în mun. București și județele: Ilfov, Suceava, Iași, Cluj, Dolj și Brașov din care 6 sunt instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

    În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

    Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare, se spune în comunicatul DNA.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.