Oscar Special: Allied, filmul care a pus cireașa pe divorțul dintre Jolie și Pitt

    de Lajos Notaros | 7 februarie 2017, 3:04 PM | Oscar Special | Recomandările editorilor

    0

    Brad Pitt este agentul canadian parașutat lângă Casablanca cu misiunea de a ucide ambasadorul Germaniei naziste de acolo.

    Operațiunea va fi dusă la bun sfârșit impreună cu agentul Franței libere, o frumusețe de femeie rafinată și dată naibii interpretate de Marion Cotillard.

    Da, cei doi se îndrăgostesc, printre scenele de acțiune avem câteva de amor atât de senzuale încât nu ne mirăm de întrebările Angelinei Jolie la reîntoarcerea lui Brad de la filmări.

    Marion a negat public orice relație intimă cu Brad, cel care, se pare dintr-un prim plan, posedă în continuare cel mai sexi dos masculin din industrie, susținând că-i este credincioasă în continuare prietenului ei de peste zece ani, purtând în pântece cel de al doilea copil al acestuia.

    allied-trailer1-screen1

    Dosul lui Pitt este important în economia discutiei, fiind partea de trup care l-a impus la Hollywood, fiind remarcată, e drept, pe lângă calitățile de tespian (Thespis fiind primul actor grec documentat, literatura în limba engleză folosește cu predilecție cuvântul atunci când se referă la actori), încă din celebrul film cu Susan Sarandon și Geena Davis, Thelma și Louise.

    Fără să fie ceva sigur din toate acestea, cert este că cei doi, angajându-se într-un divorț foarte complicat, s-au despărțit oficial nu de mult, Brangelina, ultimul cuplu hollywoodian cotat pe bursă fiind deja o poveste din trecut.

    Câteva cuvinte despre Marion Cotillard.

    Marion-Cotillard-Allied

    Frumoasa franțuzoaică este considerată cea mai completă actriță de film a momentului, engleza ei, cultivată din tinerețe, ajutând-o să se impună și în spațiul de limbă engleză. Emma Stone, cea care este una dintre candidatele foarte serioase pentru Oscarul la interpretarea feminină, o pomenește printre sursele ei de inspirație, ceea ce, să recunoaștem, nu e puțin lucru, chiar dacă, prin absența inexplicabilă a Marionei dintre nominalizări, suntem puși în situația deloc ingrată să o credem pe cuvânt.

    Spunem inexplicabilă pentru că este de-a dreptul copleșitoare pe lângă un Pitt foarte bun, cam tot așa cum Emma este superbă pe lângă Goslingul ei fermecător din La La Land, iar asemănările dintre cele două actrițe și cele două filme – Allied și La La Land – nu se opresc aici.

    Allied, precum și La La Land, face apel la cele mai strălucitoare tradiții și moșteniri ale Hollywoodului din epoca ei de aur. Mai mult decât atât, ambele filme sunt un fel de comentarii moderne la mari predecesori, Casablanca, miticul film cu Bogart și Bergman, fiind chiar pomenit explicit în ambele.

    Allied-trailer1

    Regizat de un mare profesionist al inovărilor vizuale, Robert Zemeckis, Allied, ca și La La Land de altfel, revalorifică tradiția cuplului care, indiferent de subiect, asigură sălile pline prin puterea a ceea ce americanii numesc starpower.

    Bogart poate fi cuplat și cu cea care i-a fost soție, Lauren Bacall, de altfel Brangelina cam pe modelul acesta funcționa, iar La La Land, evident, revalorifică puterea de atracție a cuplului Fred Astaire-Ginger Rogers.

    Ceea ce este însă ieșit din comun: contrar asteptărilor, ambele filme reușesc în încercarea lor de a readuce ceva din glamourul de demult: Pitt și Cotillard într-o poveste romantică cu spioni a la Gary Grant și tot Ingrid Bergman în Notorious, iar Gosling și Stone într-o poveste și mai vetustă, dar la fel de melodramatică a urmăririi celebrității chiar cu riscul de a pierde iubirea.

    Allied este nominalizat la un singur Oscar, cel pentru costume.

    jW94UGkpYhRzy22seQTdvC5VLna

    Pe bună dreptate, de mult nu am mai văzut într-un film haine de epocă care să fie atât de evocatoare și să redea atât de bine ceva în plus din lumea care le purta. Cum am văzut, Cotillard merita și ea o nominalizare, Pitt este Pitt, fermecător și seducător în tradiția marilor vedete despre care am pomenit mai sus, poate nici Zemeckis nu trebuia uitat dintre regizori, chiar dacă pentru Forrest Gump a fost premiat deja.

    Dar asta contează mai puțin, Allied fiind un film deosebit, experimental aproape prin încercarea de a sonda impactul unor formule vechi în haine noi.

    allied-e14604399752361

    La fel ca și în La La Land, avem de a face cu o formulă veche revalorificată după sensibilitățile de astăzi: mult mai aproape de pulsul vieții, cu jocul actorilor adecvat modului nostru actual de a gândi și simți, o adevărată demonstrație, reușită cum am spus, a faptului că, în esență, umanul nu se schimbă, ceea ce se transformă este doar forma în care se exprimă.

    Alta-i moda, altu-i slangul, mișcările de dans și muzica se mai schimbă, tehnica evoluează, dar marile povești se învârt în continuare și se vor învârti întotdeauna în jurul iubirii și al trădării, iar jocul cu moartea, ca forma cea mai valoroasă a vieții, rămâne singurul joc care merită jucat.

    Nota autorului:

    nota Allied

    Citește și:
    Oscar Special: #SpaceSoBlack vs. #OscarsSoWhite – sau „figurile ascunse” în negura timpului…
    Oscar Special: Tanna – Romeo și Julieta în Vanuatu
    Oscar Special: Captain Fantastic, Captain Idiot
    Oscar Special: Un om numit Ove sau despre imposibilitatea singurătății
    Oscar Special: Land of Mine, un film despre ce a fost, dar nu e istorie
    Oscar Special: Elle, o nouă provocare a lui Paul Varhoeven pe lângă care Basic Instinct pare o joacă de copii
    Oscar Special: Nocturnal animals, un exercițiu de stil plus Michael Shannon
    Oscar Special: Lion – un film superb și o dilemă ciudată…
    Oscar Special: Florence Foster Jenkins – O legendă pe invers și una pe bune: Meryl Streep
    Oscar Special: Jackie, stil și rafinament, dar nu pentru oricine
    Oscar Special: Gardurile dintre noi și Denzel Washington în Fences
    Oscar Special: „Manchester by the sea” este BRILIANT… și e „acum ori niciodată” pentru tânărul Affleck! 
    Oscar Special: Mântuirea după Gibson – Hacksaw Ridge
    •  Oscar Special: Dacă-i Moonlight (lumina lunii), stinge becul și culcă-te!
    •  Oscar Special: „Arrival” – Nu chiar primul contact cu tralfamadorienii lui Vonnegut…
    •  Oscar Special: Iadul sau viitura
    •  Oscar Special: Va străluci încă o dată musicalul în „orașul stelelor”? Cronică de film: LA LA LAND

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.