*** Hoții au furat capsule abandonate din incinta societății AMARAD și le-au dus la fier vechi. După ce au constatat conținutul capsulelor, le-au aruncat în Mureș! Mai multe persoane sunt contaminate! ISU Arad nu știa de existența uraniului la Vladimirescu! Două din cele trei capsule nu sunt găsite!

O autospecială de cercetare CBRN, de culoare albă,

a trecut ieri, în jurul orei 17, în mare viteză, cu alarma în funcțiune, prin Vladimirescu, îndreptându-se spre fosta incintă a Combinatului Chimic. Știam despre acest vehicul că este destinat intervenției în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice și radiologice și pentru decontaminarea personalului de intervenție și a celui afectat. Așa încât, ni s-a părut destul de ciudat.

„Exercițiu?” – ne-am întrebat și am pus mâna pe telefon. „Ei… da” – ne-a spus nu destul de convins (îl cunoaștem de prea mult timp ca să „nu” simțim tonul neconvingător…) purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleșca. „Ceva cu ungurii, cu timișorenii, Pecs…” – cam așa ne-a pus pe fugă (dar nu pentru mult timp) ofițerul.

Necredincioși din fire sau curioși să vedem ce aplicație se face așa, sâmbăta, fără presă, ne-am spus: „Hai să mergem până acolo” și, împreună cu un prieten, ne-am urcat pe biciclete.
Trecem de liceu, ajungem pe strada Jandarmeriei, care e lungă și tot pedalând, la un moment dat, vedem mașina Poliției aproape în mijlocul drumului, lângă ea un Jeep, parcă albastru și agitație destul de mare. Pe aici nu se trece… Ne priveau de la distanță… Hai să nu le stricăm „jucăria” și să ne axăm puțin mai tare, altfel, asupra exercițiului făcut de ei sâmbăta după-amiaza. „Click!” – câteva fotografii din depărtare și… stânga-mprejur.

Ulterior, pe diferite canale, am aflat amănuntele unui caz incredibil

Niște hoți au pătruns în incinta societății Amarad,aflată în insolvență, care deține acolo, la fostul Combinatul Chimic, unde se afla Poliția, o stație de sudură și izolat conducte. Cel puțin așa știau cei de la ISU… Ei bine, de acolo hoții au furat trei capsule (să fim scuzați că încă nu știm când a avut loc incidentul), în greutate de 13 kilograme fiecare, pe care le-au dus ulterior la depozitul pentru fier vechi, tot în Vladimirescu, ca să încaseze niște bani. La depozit, când l-au preluat cei de acolo (nici măcar nu și-au pus problema că ar fi furate), au observat înăuntru niște pachețele care aveau etichete. Pe acestea se putea observa clar că e vorba de materiale radioactive (din informațiile noastre ar fi vorba de uraniu sărăcit, care nu este periculos!

Ei bine, ia ghiciți ce au făcut tâmpiții de acolo, că altfel nu le putem spune, de la centrul de preluare! Au luat capsulele le-au dus și le-au aruncat în Mureș! Ieri seara, echipe de chimiști de la ISU Arad, dar și din Timișoara, au ajuns la râul Mureș, în zona Vladimirescu, și au început căutările. La scurt timp au găsit una dintre capsule. Despre celelalte… nimic, iar hoții nu vor să spună dacă sunt în Mureș sau altundeva.

Citește și Tone de material chimic suspect sunt transportate cu camioanele de la Combinat din Vladimirescu la o balastieră pe Mureș. Localnicii cer ajutor! (Video)

Pe celelalte două nu le-au găsit nici la această oră!

Se pare că persoanele care au intrat în contact cu aceste containere, referindu-ne la hoți, sunt contaminate cu material radioactiv. La fel, și muncitorii de la centrul de preluare a fierului vechi, sunt contaminați pe mâini.

Problemele încep abia acum

Din informațiile pe care le deținem, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad nu aveau cunoștință că societatea AMARAD ar deține astfel de substanțe, deși ofițerii acestei instituții ar trebui să meargă în recunoaștere la obiective și, dacă e ceva de declarat, atunci se face proces-verbal și se ia în evidență.

La fel, și Garda de Mediu ar fi trebuit să aibă cunoștință despre existența acestor substanțe, care, așa am înțeles, nu se știe din ce motive, nu erau la subsol.

Reținuți de polițiști

La această oră, înțelegem că administratorul societății, dar și al depozitului de fier vechi, plus hoții (care au fost prinși aseară, în stare avansată de ebrietate) sunt la sediul Poliției din Arad, unde sunt audiați. Trebuie să se afle cu exactitate locul în care au fost aruncate containerele cu surse radiocative.
Mobilizarea este generală și, din informațiile pe care le deținem, la Arad au sosit și ofițeri și chimiști din București.

Echipele de la Garda de Mediu, Pompieri și chimiștii prezenți au verificat radioactivitatea în zonele în care ar fi ajuns capsulele, iar aceasta e în limitele normalului – susțin sursele noastre.

UPDATE

Prefectura Arad este prima instituție care reacționează în urma celor întâmplate la Vladimirescu. Pe adresa redacției a fost transmis următorul comunicat de presă:

„În cursul zilei de ieri, 1 iulie 2017, a fost sesizată dispariția dintr-un depozit al unei societăți comerciale din localitatea Vladimirescu a trei recipiente conținând o substanță ce avea în compoziție uraniu sărăcit (slab-radioactiv) și a unui număr de șase colimatorii conținând de asemenea uraniu sărăcit. La ordinul doamnei Florentina Horgea, Subprefect al Județului Arad, în calitate de Președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, la fața locului s-a deplasat o echipă de primă evaluare C.B.R.N. (chimică-bacteorologică-radiologică-nucleară) a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” a Județului Arad, care a efectuat măsurători la depozitul de unde au dispărut materialele și în vecinătatea acestuia, neconstatând depășiri ale valorilor radiației naturale. Inspectoratul de Poliție Județean Arad a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 de dispariția din incinta unei societăți comerciale de pe raza localității Vladimirescu a bunurilor descrise mai sus. În urma verificărilor efectuate au fost identificați doi bărbați de 45, respectiv 56 de ani, bănuiți de sustragerea bunurilor, cei doi fiind reținuți de polițiști și urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive. Din cercetările efectuate până acum materialele sustrase nu prezintă pericol pentru populație”.

UPDATE 2

Comunicat: „În data de 1 iulie, ora 18.00, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) a fost notificată cu privire la dispariţia dintr-un laborator de control nedistructiv al societăţii comerciale SC Amarad, din judeţul Arad, a trei instalaţii radiologice şi colimatorii aferente acestora, ce conţineau uraniu sărăcit (slab radioactiv). În urma sesizării, un inspector CNCAN s-a deplasat la faţa locului, în data de 2 iulie, pentru a efectua un control care să constate starea instalaţiilor nucleare şi a condiţiilor de depozitare, în conformitate cu autorizaţia de deţinere VI 103/2016 dată pentru SC Amarad SA, emisă de CNCAN”.

Reprezentanţii CNCAN au sesizat lipsa a două instalaţii de gammadefectoscopie de tip GDP-U5 şi a unei instalaţii de tip Gammamat TSI 3/1 şi colimatorii aferente instalaţiilor radiologice, cu o cantitate totală de uraniu sărăcit de 35.068 grame, deţinute de societate conform autorizaţiei de deţinere, fără drept de utilizare, cu valabilitate până la 22 mai anul viitor.

Comisia a notificat dispariţia celor două containere la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică de la Viena.

În urma verificărilor făcute de CNCAN şi echipa de experţi a Institutului de Cercetări Nucleare de la Piteşti, s-a constatat că respectivele containere din uraniu sărăcit sunt construite pentru protecţia biologică la radiaţii ionizante şi prin urmare, containerele de material slab radioactiv nu prezintă pericol radiologic.

 

Ce este uraniul sărăcit?

Conform Wikipedia, Uraniul sărăcit rezultă ca deșeu din instalațiile de îmbogățire a uraniului natural. În timpul procesului de îmbogățire izotopii fisionabili ai uraniului se concentrează în produsul util, iar deșeul își pierde cea mai mare parte din radioactivitate. Din acest motiv uraniul sărăcit nu reprezintă un risc potential pentru public fiind de 3 milioane de ori mai puțin radioactiv decât radiul folosit în trecut la cadranele ceasurilor de mână și de 10 milioane de ori decât detectoarele de incendiu.

Majoritatea uraniului sărăcit se păstrează sub formă de hexaflorură de uraniu (UF6) în cilindri de oțel cu o capacitate de 12,7 tone și se depozitează aproape de platformele de îmbogățire. Datorită riscurilor de păstrare a UF6, guvernul american a inițiat transformarea inventariului de UF6 în uraniu metalic, mai sigur și cu viitoare aplicații potențiale.

Pe baza datelor științifice credibile privind “Sindromul Războiului din Golf” și a investigațiilor făcute de Națunile Unite asupra consecințelor războaielor din Bosnia și Kosovo s-a concluzionat că expunera la uraniu sărăcit nu are un impact semnificativ asupra sănătății și a mediului. Toxicitatea uraniului este mai degrabă de natură chimică decât radiologicǎ. OMS a stabilit limitele tolerabile pentru ingestia sau inhalarea de uraniu sărăcit la 0,5 µg per kilogram corp per zi.

Mai multe AICI!

19621769_1948015525487681_1310365389_n 19688569_1948015492154351_1900978079_o 19692126_1948015505487683_1045581612_n 19692146_1948015478821019_161334017_n

Alin Olteanu, 2 iulie 2017, 12:46 PM