UTA a bătut palma cu Samuel Gueulette, fostul căpitan al belgienilor de la La Louvière
UTA își fortifică linia mediană prin aducerea mijlocașului internațional rwandez Samuel Gueulette (26 de ani), fotbalist sosit din Belgia de la La Louvière care a efectuat deja primul antrenament pe arena „Francisc Neuman” și a semnat oficial cu gruparea arădeană.
Transferul jucătorului a fost confirmat de clubul arădean. Gueulette vine să acopere o poziție cu mari probleme pentru tehnicianul Adi Mihalcea, cauzate de accidentările de durată ale lui Răzvan Oaidă și Richard Odada.
Antrenorul arădenilor îndeamnă însă la prudență în privința debutului său, dorind să evite noi recidive medicale în lot.
„Vom vedea, el a jucat acum două săptămâni, dar foarte puțin într-un meci oficial. Vom analiza foarte bine situația înainte de a-l introduce pe teren, trebuie să avem răbdare.
Ivanov a fost pentru prima dată în teren, nu aș vrea să mai trecem prin ceea ce am trecut cu ceilalți jucători accidentați (n.r. Răzvan Oiadă și Alexi Pitu) și dacă ar mai trebui să mai așteptăm încă o săptămână.
O să așteptăm, campionatul este lung. Cu siguranță va mai fi cel puțin încă un jucător pe lângă mijlocașul central, deja a semnat”, a declarat Adrian Mihalcea la finalul partidei din Valea Jiului. Celălalt jucător la care a făcut referire antrenorul echipei arădene este tânărul Omar El Sawy, jucător de bandă care a venit împrumut de la Rapid București.
„Bine ai venit la UTA, Samuel Gueulette!
Mijlocașul central rwandez, în vârstă de 26 de ani, se alătură echipei noastre după cinci sezoane petrecute în Belgia la RAAL La Louviere. Poate evolua ca mijlocaș defensiv sau mijlocaș central, dar și ca fundaș dreapta.
Gueulette este internațional rwandez și are 12 selecții pentru prima reprezentativă”, se arată pe pagina de facebook a clubului UTA.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)