Un proces nemaiauzit în Arad a fost deschis la Judecătorie în data de 8 noiembrie. Este vorba de doi logodnici care se bat în instanță. Partea reclamantă este EL, iar partea pârâtă este EA. Poate și acesta s-ar fi pierdut printre sutele de procese dacă nu ar fi fost „obiectul”… care îl face să iasă în evidență: „pretenții logodnă”!

Stadiul procesual în care se află dosarul este de fond. Dincolo de „obiectul” în termeni judecătorești, care a fost clasat „pretenții logodnă”, acum stăm și ne întrebăm care a fost obiectul – fie de o valoare sentimentală, fie materială – care a cauzat această ceartă dusă în instanță.

Facem un mic exercițiu de imaginație și ne închipuim cum a decurs întreaga situație până la momentul deschiderii procesului pe care îl vom numi punctul terminus.

El, după ce a spălat vasele și a terminat cu întinsul rufelor: „Iubi? Nu vrei să duci tu gunoiul?”

Ea, așezată pe canapea cu o țigară într-o mână și o bere în cealaltă: „Imediat, să-mi termin berea.”

El: „Bine, dar ai putea să fumezi totuși pe balcon. Așa nu riști să arzi canapeaua de la mama. Cum ai mai făcut-o…”

Ea: „Hai, lasă, că nici tu nu ai așa mare grijă cu mașina de spălat de la tata.”

El, dându-și șorțul jos: „Tu vorbești? Să îți aduc aminte ce s-a întâmplat cu setul de ceai de la mama? Pentru cultura ta, acela era un set de ceai tradițional chinezesc din dinastia Ming și nu se folosește la servitul țuicii!”

Ea, stingând țigara și ridicându-se către el: „Auzi? Dacă ai o problemă cu prietenele mele care vin pe aici la taclale să nu mai văd picior de bărbat pe aici! Ai înțeles? Fără seri în care te uiți cu băieții la Sex and the city, sesiuni de mani-pedi și altele. Încă ceva! Setul acela l-am văzut de vânzare în Jackson la 35 de lei! Așa că ai nimerit-o cu țara doar că nu și timpul!”

El, cu mâinile în șold și lacrimi în ochi: „Măcar ei știu să asculte! Măcar lor le pasă de bunul altcuiva, nu ca și alții care…”

Ea, întrerupându-l: „Hei, hei, stai puțin! Apasă ambreiajul și pișcă puțin frâna. Cum adică altcuiva? Vrei să spui al nostru, nu?”

El, întors cu spatele și privind pe fereastră: „Nici nu mai știu ce e al nostru… Te-ai schimbat, mâine îl iau pe Plăcințel (câinele cuplului) și plec la mama. Cred că avem nevoie de o pauză…”

Ea: „Halo, băiatu’ ! Pe Killer nu îl iei! Tu te poți căra liniștit!”

El, vizibil iritat și cu buza tremurândă: „Îl cheamă Plăcințel și va pleca cu mine!”

Ea: „Ba nu! Killer rămâne!”

Ba la el, ba la ea… și așa a început cearta. Până la proces nu a fost decât un pas.

Comicul situației este asigurat de acest obiect al dosarului dar în același timp este și un pic tragică. Dacă ieșim puțin din acest joc al imaginației și pășim în realitate, ne întrebăm ce i-a putut aduce pe doi oameni care se logodiseră (deci nici măcar căsătoriți) să se prezinte în fața unui judecător în disputa pentru un bun material.

Dacă era vorba de un divorț și implicit un partaj era de înțeles. Nu era nimic ieșit din comun. Însă în cazul de față… nu putem spune același lucru. Se spune că iubirea nu are preț, un lucru care se pare că nu se aplică în cazul de față.

screenshot-from-2016-11-10-07-46-40

Mihai Todoca, 10 noiembrie 2016, 4:00 PM