sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Decizie în premieră a Kaufland România: grădini urbane comunitare

    de - | 19 iulie 2017, 8:10 AM | Naţional

    0

    Retailerul german Kaufland va mai deschide patru hipermarketuri în Bucureşti, Cluj şi Satu Mare până în februarie 2018, când se finalizează anul financiar, a declarat luni directorul departamentului de comunicare al companiei, Valer Hancaş, care a mai anunţat că retailerul investeşte 300.000 de euro în construirea unei reţele de nouă grădini urbane comunitare în Bucureşti.

    Hașcaș a anunțat că retailerul Kaufland a lansat luni prima reţea de grădini urbane comunitare, astfel acoperişurile, exteriorul parcărilor şi al magazinelor vor fi transformate în spaţii verzi unde vor fi cultivate cu legume, fructe, arbuşti, plante aromatice şi flori.

    “Grădinescu”, cum este denumit proiectul dezvoltat de Kaufland împreună cu Asociaţia Institutul de Cercetare în Permacultură din România (ICPR), constă într-o reţea de nouă grădini urbane comunitare, dintre care trei vor fi amplasate pe acoperişurile magazinelor, patru în parcările sau în spatele magazinelor şi două în şcoli din Capitală.

    Primul magazin Kaufland cu acoperişul şi exteriorul deja transformate în grădini urbane este cel din Bulevardul Bucureştii Noi care au în total o suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi, iar până în toamnă vor fi dotate şi cele din strada Barbu Văcărescu, din cartierele Tudor Vladimirescu, Apărătorii Patriei şi din şcoli.

    Potrivit lui Hancaş produsele obţinute în aceste grădini nu vor fi comercializate în magazinele Kaufland, deoarece acest proiect este destinat comunităţii. Aşadar, orice persoană poate veni să solicite o parcelă din cadrul acestor grădini, pe care să o îngrijească şi să cultive diverse legume sau plante.

    sursa: Digi24.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.