Virusul COVID nu a dispărut complet nici în Arad. Încă mai sunt cazuri, dar nesemnificative





Prefectura județului Arad monitorizează în continuare evoluția cazurilor Covid-19 în județul Arad, chiar dacă nu mai suntem în stare de alertă din 9 martie și rapoartele zilnice nu au mai fost date publicității în ultima perioadă.
În această dimineață, conform raportării Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul județului au fost înregistrate 18 noi infectări în ultimele 24 de ore și opt vindecări.
În schimb, nu s-a înregistrat niciun deces cauzat de infectarea cu virusul Covid-19 (corelate, de obicei, cu alte afecțiuni existente sau vârste înaintate), dar rămâne statistica cu 1863 de persoane decedate de la începutul pandemiei până astăzi și 67.343 – număr total de persoane vindecate de la începutul pandemiei până astăzi, în județul Arad.
În prezent, numărul total al cazurilor active este 67, dintre care opt persoane sunt internate în spital.
Potrivit worldometers.info, cele mai multe cazuri Covid-19 sunt înregistrate, în prezent, în Statele Unite ale Americii, Germania, Taiwan, Vietnam și Franța (peste un milion de cazuri active), în Taiwan fiind raportate peste 100 decese.
Comentariile portalului
... si multa Sanatate, alaturi de toti cei dragi.Speranța, credinţa şi iubirea să învie în sufletele noastre, aduse de Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa! (...)
Dar tot ne înmulțim, fir-ar să fie :)))
Da, suntem țara protejaților...