E chiar nițel contra firii ca în Săptămâna cea Mare tu să te apuci să scrii despre Crin Antonescu, respectiv despre campania electorală în desfășurare din țară.

Fără să mai vorbim de atenția mărită a organelor de resort privind campania, inclusiv la cele publicate pe FB de unii sau alții. Eu sper, totuși, că nimeni nu-mi va lua în nume de rău dacă încep acum prezentarea și, vorba vine, analizarea candidaților cei mai importanți, respectiv cu șansă, pentru președinția României.

Încep cu Antonescu, nu pentru că ne duce prin nume direct în istoria zbuciumată a patriei, ci pentru că astfel ofer o posibilitate de joacă cititorilor mei. Să se joace, adică, așa, precum copiii fără alte griji, cu ideea dacă astfel schițez și șansele, respectiv preferințele mele. Pentru că, normal, ca orice om, am și eu preferințe. Chiar dacă, ca jurnalist, le țin ascunse, inclusiv prin modul în care scriu despre fiecare.

Încep, așadar, cu Crin Antonescu. Primul motiv ar fi scandalul proaspăt declanșat care îl vizează. Știți Dumneavoastră, e vorba de declarația aceea dată organelor comuniste încă în 1988. Sau ’87, că nici el nu își mai amintește exact.

Treaba e cu dichis. Prima, dar și ultima întrebare ar fi: de ce tocmai acuma? Cine a avut interesul și ce a urmărit prin scoaterea la iveală a poveștii? Fiindcă, după ce trecem dincolo de rahatul care ne vine în minte auzind de Securitate, nu e mare lucru să realizăm că e vorba de o cacialma. Dar cine a instrumentat-o? Adversarii sau Crin în persoană?

Dacă au fost adversarii, au cam dat-o bară, chiar dacă ideea rămâne bine înfiptă în mintea celor care cred despre Călin Georgescu că este Măntuitorul. Unul mai mic așa, dar absolut necesar acum când cel adevărat apare doar de Crăciun și de Paști.

Pentru că pentru ceilalți este cât se poate de clar că e vorba de o declarație dată organelor, nu de o notă informativă. Declarație semnată cu numele real, în timp ce notele erau semnate cu numele de cod. E evident, așadar, că în acest caz Antonescu nu a fost informator, ci un cetățean hărțuit de organele comuniste. Și care a rezistat cu brio, așa cum declara și omul, așezat de mult în Canada, despre care a dat declarația respectivă.

Ei, în această idee Antonescu iese bine, poate puncta la alegătorii care până acum au văzut în el doar iepurașul scos din raniță de UDMR. Și care nu prea prezintă foarte multe lucruri demne de un viitor președinte. Omul a fost cam flușturatic, un dandy al politicii postdecembriste românești. Nemaivorbind de faptul că de zece ani stă, bine, mersi, în umbra fustei soției sale europarlamentare și fostă comisăriță europeană.

Uite că nu este chiar așa, Antonescu nu se bate cu pumnul în piept, își vede de treabă, de ce să nu îl alegem? Mai ales că este candidatul a trei partide, tocmai partidele care sunt la conducere. De ce să alegem pe altcineva, din moment ce Antonescu este un tip care face ce spune și spune ce face? De multe ori cam prolix așa, nu mai distingi care e spusul și care e făcutul, dar asta este, tot mai bun e ca unul despre care nu știi nici dacă ține cu Călin sau cu Dudu Georgescu.

Dar, tocmai de asta, nu se poate exclude nici faptul că adversarii i-au copt-o.

Captură video Facebook

Mai ales dacă ne gândim la spatele adversarilor. Înainte de toate AUR, cu băieții după ei. Ar mai fi însă și Ponta, fost prim-ministru, un jucător la cacialma de prim rang – vezi povestea cu inundația – și din cele mai vechi timpuri. Ceilalți nu se pun, Nicușor nu prea are intrare la băieți, iar ceilalți nu contează.

Foto: romaniatv.net

Oricum ar fi, povestea scoasă, tot din ranița comună a alianței, cu Antonescu dând declarații înainte de ’90, reușește să mai pună niște puncte la scorul soțului europarlamentarei Adina Vălean. Și care este la bază, surpriză, tot profesoară. De matematică, să nu iasă vorbe.

În consecință, oricum am calcula, povestea cu Secu și Antonescu a venit bine, chiar dacă sondajele, mai nou adevărate acțiuni de campanie, încă nu evidențiază mărimea câștigului. De ce câștig? E simplu.

Cei care ajung la convingerea că Antonescu a lucrat cu băieții sunt suveraniști, iar în logica lor mai nouă asta nu este rău. A fost patriot, la urma urmei. Cei care sunt între Rusia trumpistă și Europa cea frumoasă și naivă spun și ei: asta este, așa au fost vremurile, care e problema? Iar cei care mai știu câte ceva și realizează că de fapt ni se prezintă pe tavă un exemplu de rezistență la ceaușismul ultimilor ani – nimic deosebit pentru un tânăr profesor de istorie deștept și descurcăreț – sar în sus – sunt exemple deja semnificative -, uite, Domle, ce mizerie, cum încearcă, în fel și chip, să îl mânjească pe al nostru Crin.

Foto: Ziarul Financiar

Pe mine, ca jurnalist trecut de o vârstă, după ce am fost și profesor de istorie, având chiar experiența vremurilor pomenite în povestea lui Crin Antonescu, mă interesează pe bune o singură informație. Și despre care nu am aflat nimic deocamdată. Nici în presa revoltată sau subjugată, nici pe site-urile de socializare despre care mai nou nu se știe dacă imită sau chiar înlocuiesc presa. M-ar interesa tare cine a venit cu ideea. Cine a avut dorința ca povestea cu Antonescu să apară acum și așa.

Nu de alta, dar fără această informație nu mă pot decide dacă Antonescu a fost sau va fi.